ro

 

Externe
12 Februarie, 2026 / 13:03
/ 02 Octombrie, 2021

Numărul de decese provocate de COVID-19 a depășit pragul de 5 milioane la nivel global

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Londra, 2 oct. /MOLDPRES/. Numărul deceselor asociate maladiei COVID-19 la nivel global a depăşit vineri pragul de 5 milioane, potrivit unei numărători realizate de jurnaliştii de la agenţia de presă Reuters, în contextul în care persoanele nevaccinate împotriva noului coronavirus sunt deosebit de expuse în faţa variantei Delta, care este mult mai virulentă, transmite digi24.ro, preluat de MOLDPRES.

Această variantă a virusului SARS-CoV-2 a expus disparităţile care există între ratele de vaccinare din ţările bogate şi cele sărace, precum şi ezitările privind vaccinarea constatate în rândul populaţiilor din unele state occidentale.

Mai mult de jumătate din decesele la nivel mondial, raportate într-un interval de şapte zile, au fost înregistrate în Statele Unite, Rusia, Brazilia, Mexic şi India.

În timp ce bilanţul global al deceselor asociate COVID-19 a avut nevoie de puţin mai mult de un an pentru a depăşi pragul de 2,5 milioane, următoarele 2,5 milioane de decese au fost înregistrate în mai puţin de opt luni, potrivit analiştilor de la Reuters.

În medie, 8.000 de decese au fost raportate în fiecare zi la nivel mondial pe parcursul ultimei săptămâni, ceea ce înseamnă aproximativ cinci decese la fiecare minut. Cu toate acestea, rata globală a deceselor asociate COVID-19 a înregistrat o încetinire în ultimele săptămâni.

Comunitatea internaţională s-a concentrat tot mai mult în ultimele zile să ofere vaccinuri anti-COVID-19 ţărilor sărace, în contextul în care mulţi dintre locuitorii acestora nu au primit încă prima doză, iar naţiunile bogate au început deja să administreze doze de supra-rapel.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat în această săptămână că programul său COVAX a distribuit pentru prima dată doze de vaccinuri doar către ţările cu cele mai mici rate de acoperire vaccinală.

Coordonat de OMS, programul COVAX a alocat începând din luna ianuarie doze de vaccinuri anti-COVID-19 unui număr de peste 140 de ţări beneficiare în raport cu populaţiile acestora.

Statele Unite, care se confruntă cu campanii de dezinformare ce vizează vaccinarea, din cauza cărora o treime din populaţia americană evită să se vaccineze, a depăşit vineri pragul de 700.000 de decese asociate COVID-19, înregistrând cel mai mare bilanţ al victimelor dintre toate ţările lumii.

Rusia a raportat vineri 887 de decese asociate COVID-19 într-un interval de 24 de ore, înregistrând astfel cel mai mare bilanţ zilnic al deceselor de la începutul pandemiei, pentru a patra zi consecutivă. Doar 33% din populaţia eligibilă pentru vaccinare din Rusia a fost inoculată cu prima doză a unui vaccin anti-COVID-19.

În clasamentul pe regiuni, America de Sud a înregistrat cel mai mare bilanţ din lume, cu 21% din totalul deceselor constatate la nivel global. Pe locurile următoare s-au clasat America de Nord şi Europa de Est, înregistrând fiecare 14% din totalul deceselor raportate în întreaga lume, potrivit analiştilor de la Reuters.

India, prima ţară care a fost devastată de varianta Delta, a scăzut de la o medie de 4.000 de decese zilnice la mai puţin de 300 de decese zilnice, în contextul intensificării campaniei sale naţionale de vaccinare.

În prezent, 47% din populaţia sa eligibilă a primit cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, iar circa 7,9 milioane de doze au fost administrate în fiecare zi pe parcursul săptămânii trecute, potrivit datelor publicate de site-ul Our World in Data.

Delta este de acum varianta dominantă la nivel global şi a fost raportată în 187 dintre cele 194 de ţări care deţin statutul de membru în Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Foto: thetimes.co.uk


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Ucraina şi Rusia vor face un nou schimb de prizonieri

/ Acum 7 zile

Rusia nu se mai consideră legată de tratatul New START

/ Acum 7 zile

BTA: Cultivatorii bulgari de fructe și legume participă la un târg comercial la Berlin

/ Acum 7 zile

A doua rundă de discuții trilaterale între Ucraina, Rusia și SUA a început la Abu Dhabi

/ 04 Februarie, 2026

Politico: Negocierile de la Abu Dhabi ar putea deschide calea spre încheierea războiului din Ucraina în primăvară

/ 04 Februarie, 2026

Rușii au atacat mai multe regiuni din Ucraina

/ 03 Februarie, 2026

Utilizarea masivă a dronelor de către Ucraina pune capăt erei diviziilor de tancuri rusești

/ 03 Februarie, 2026

Secretarul general al NATO le cere aliaților să caute în stocurile militare noi arme pentru Ucraina, în special sisteme Patriot

/ 03 Februarie, 2026

Emmanuel Macron susține că reluarea dialogului cu Putin este „în curs de pregătire”

/ 03 Februarie, 2026

Ucraina a convenit cu partenerii occidentali un plan de punere în aplicare a armistițiului pe mai multe niveluri

/ 03 Februarie, 2026

Rușii au atacat infrastructura energetică a Ucrainei

/ 02 Februarie, 2026

Majoritatea ucrainenilor refuză să cedeze Donbasul către Rusia

/ 02 Februarie, 2026

Zelenski: Rusia se concentrează pe atacuri împotriva rețelei feroviare a Ucrainei

/ 02 Februarie, 2026

Turcia a înregistrat un an record în turism în 2025, cu aproape 64 de milioane de vizitatori și venituri de peste 65 de miliarde de dolari