OSCE îl acuză pe Donald Trump de abuz flagrant de putere
Washington, 5 nov. /MOLDPRES/. Observatorii electorali internaționali ai Organizației pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) l-au acuzat joi pe președintele american Donald Trump de ''abuz flagrant de putere'' întrucât candidatul republican în alegerile prezidențiale din SUA a solicitat oprirea numărării voturilor, transmite AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
''Ceea ce este cu adevărat problematic este că şeful statului american a cerut încheierea numărării voturilor aflându-se în mijlocul aparatului prezidențial al Casei Albe, respectiv cu toate însemnele puterii în jur, ca urmare a pretinsei sale victorii. Este un abuz flagrant de putere'', a denunțat coordonatorul observatorilor internaționali însărcinați cu monitorizarea acestui scrutin, deputatul german Michael Georg Link, într-un interviu acordat cotidianului Stuttgarter Zeitung.
El a reafirmat că ''acuzațiile de manipulare formulate de domnul Trump sunt lipsite de temei''.
OSCE a evocat deja, miercuri, ''acuzații nefondate'' ale președintelui american. Donald Trump i-a acuzat pe democrați că îi ''fură'' victoria prin depunerea unor buletine de vot după închiderea scrutinului.
''Colegii noștri sunt încă pe teren şi pot confirma că observatori electorali din diferite tabere politice au fost de asemenea acceptați şi că voturile prin corespondență continuă să fie numărate corect'', a explicat Link.
Potrivit acestuia, nu a existat ''niciun semn de probleme sistemice'', ci mai degrabă ''un tratament extraordinar de profesionist al valului de voturi prin corespondență''.
OSCE exprimă de asemenea temeri legate de consecințele pe termen lung în opinia publică americană ale punerii procesului electoral sub semnul întrebării, cu un risc de radicalizare.
Cu 57 de membri, printre care SUA, Rusia, Turcia şi toate ţările europene, OSCE este una dintre rarele forme de dialog între Occident şi fostele republici sovietice. În afară de misiunile de monitorizare electorală, organizația a fost mandatată cu o misiune pentru soluționarea conflictului din Ucraina.
foto: businessinsider.com
Ucraina a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
Petrolul ar putea urca la 120-140 de dolari pe baril
Eclipsa de Soare din 12 august: unde va putea fi văzut spectacolul astronomic
Situația aprovizionării cu energie va rămâne tensionată săptămâna următoare, estimează Comisia Europeană
Ungaria are un nou președinte: Andras Baka, ales prin vot secret de Parlament
Un tronson al Autostrăzii A3 din România va putea fi folosit ca pistă pentru avioane
ARMENPRESS: SUA, Armenia și Azerbaidjan au emis o declarație comună la un an de la Summitul de Pace de la Casa Albă
Fostul președinte sirian Bashar al-Assad a fost condamnat la pedeapsa capitală
Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea fi oprită joi
Rusia a atacat orașul Zaporojie: Șase persoane au murit, iar altele 19 au fost rănite
Reacția României la acuzațiile Rusiei privind Portul Giurgiulești: „Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei”
Seism de 7,4 în Columbia. Mai multe persoane au fost rănite
Europa de Vest a avut cele mai fierbinți luni iunie și iulie din istoria observațiilor
BTA: Plovdiv va găzdui Campionatele Mondiale de Canotaj U19 și U23 din 2027
Debitul de intrare în lacul de acumulare de la Novodnistrovsk a coborât la un nivel alarmant
Peste 230 de pacienți au beneficiat de tratament intervențional pentru AVC ischemic acut în prima jumătate a anului
Maia Sandu îi îndeamnă pe copii să povestească despre cărțile citite în această vară. Cei mai pasionați de lectură, invitați la Președinție
FOTO // Peste 165 de hectare din raionul Dondușeni vor putea fi irigate printr-un nou sistem de alimentare cu apă
Un adolescent din Republica Moldova, salvat de polițiștii români după ce a fost luat de curenții Prutului
Un tânăr a fost condamnat la 23 de ani de închisoare după ce ar fi violat și omorât o femeie la Chișinău
CEC anunță începerea perioadei electorale pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie
Sesiune de informare pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului privind aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Republica Moldova
Companiile din Moldova, sprijinite să se alinieze la standardele europene de raportare privind sustenabilitatea
VIDEO // Ministrul Mihai Popșoi, despre cooperarea cu România: „Relația strategică dintre cele două state, bazată pe comuniunea de limbă, istorie și tradiție, reprezintă un mare atu pentru țara noastră”
MOLDOVA#35 – Ce am construit // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Am parcurs un drum economic complex. Următoarea etapă este integrarea deplină în economia europeană”
AIPA a autorizat plăți în agricultură de peste 1 miliard de lei în prima jumătate a anului 2026
Serviciul Vamal a încasat peste 875 de milioane de lei în ultima săptămână
Peste patru milioane de barili de petrol pe zi trec prin Strâmtoarea Hormuz, în pofida războiului
BTA: Cinci artiști bulgari, incluși într-o expoziție internațională din Arabia Saudită
Peste 12 000 de locuri de muncă, propuse de ANOFM. Chișinău și Bălți, printre localitățile cu cele mai multe posturi vacante