Parisul acuză Londra de discriminare privind accesul francezilor pe insulă
Paris, 29 iul. /MOLDPRES/. Parisul acuză Londra de discriminare în urma deciziei de a permite accesul francezilor vaccinați la o săptămână după restul europenilor, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.
Măsurile de carantină pentru călătorii care vin din Franța rămân în vigoare în Anglia. Nu și pentru cei care vin din alte țări ale Uniunii Europene. Această decizie este discriminatorie și nu se bazează pe știință, a acuzat un ministru francez.
„Este excesiv și este de neînțeles. Nu se bazează pe știință și este discriminatoriu față de francezi”, a spus ministrul francez pentru afaceri europene, Clement Beaune,
„Sper că decizia va fi revizuită cât mai curând posibil, este o chestiune bun simț", a adăugat el.
Reacția franceză vine după ce Anglia a anunțat că va permite accesul oamenilor complet vaccinați din UE și Statele Unite, fără carantină, începând de săptămâna viitoare, dar că va schimba regulile pentru călătorii veniți din Franța abia la sfârșitul săptămânii.
Ministrul Beaune a spus că Franța nu ia în considerare „deocamdată” măsuri similare față de cetățenii britanici.
Londra a declarat că menține regulile de carantină pentru călătorii din Franța din cauza prezenței variantei Beta în această țară, dar oficialii francezi spun că majoritatea cazurilor provin din insula Reunion din Oceanul Indian.
foto: superprof.co.uk
Peste 1.400 de zboruri au fost anulate în SUA din cauza shoutdown-ului guvernamental
China suspendă interdicția de export pentru anumite metale rare spre SUA
Stoltenberg: NATO nu a închis spațiul aerian al Ucrainei de teama unui război direct cu Rusia
Analiștii avertizează asupra unei noi etape în strategia Rusiei în Ucraina
Toate termocentralele companiei „Centrenergo” din Ucraina au fost scoase din funcțiune după atacurile rusești
BTA: Președintele Organizației Meteorologice Mondiale, Al Mandous: Institutul Antarctic Bulgar stabilește un standard pentru colaborarea științifică globală
Donald Trump anunţă că SUA vor boicota summitul G20 din Africa de Sud
SUA au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti
Rusia a atacat din nou infrastructurile energetice din Ucraina
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie
Dorin Junghietu: „Linia independenței Vulcănești-Chișinău ar putea fi funcțională la începutul lunii ianuarie 2026
Aeroportul Internațional Chișinău a obținut autorizarea de a furniza servicii de alimentare cu combustibil
Ministrul Finanțelor Andrian Gavriliță a discutat despre reformele în domeniile vamale și fiscale cu Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu
Alegeri locale noi din 16 noiembrie: câți candidați au fost înregistrați de CEC
Continuarea proiectelor comune de cooperare și asistența oferită autorității fiscale naționale de către partenerii americani, discutate la Ministerul Finanțelor
Sancțiuni din partea CEC: Partidul pentru Viitorul Moldovei nu va primi alocații din bugetul de stat din cauza unei donații efectuată ilegal
Încă un procuror propus pentru promovarea evaluării externe a integrității
Moldova, în creștere pe toate segmentele turistice: 480,7 mii de vizitatori în primele nouă luni ale anului 2025
Premierul Alexandru Munteanu, precizări despre compania Venbest, la care e actionar: „Sunt onorat că această companie a contribuit la apărarea poporului ucrainean de la începutul invaziei Rusiei”