ro

 

Externe
11 Martie, 2026 / 09:48
/ 04 August, 2015

Parlamentul din Kosovo a aprobat crearea unui tribunal pentru crime de război

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Priștina, 4 aug. /MOLDPRES/.Legislativul din Kosovo a aprobat modificarea Constituției și crearea unui tribunal pentru crime de război, după cum a recomandat Occidentul pentru judecarea presupuselor crime comise de membri ai fostei gherile separatiste albaneze UCK, informează France Presse, citată de Agerpres şi MOLDPRES.

Modificările aduse legii fundamentale au fost aprobate de 82 din cei 120 de parlamentari.

"Aflarea adevărului despre unele afirmații din timpul și de după război este o provocare cu care ne confruntăm. (...) Aceasta este o cerere explicită a partenerilor strategici ai Kosovo, mai ales SUA și Uniunea Europeană", a afirmat premierul Isa Mustafa, înaintea desfășurării procedurii de vot.

Armata de Eliberare din Kosovo (UCK), care acum este desființată, a fost acuzată de mai multe ori că a scos organe de la etnici sîrbi captivi, care au fost uciși, iar organele lor vîndute pe piața neagră.

Mulți membri ai UCK fac parte acum din elita politică a Kosovo, iar foștii combatanți sînt considerați eroi de majoritatea albanezilor din Kosovo.

 

/Editor M.Cucu/