Parlamentul Estoniei nu a reușit să aleagă un nou preşedinte al țării în prima rundă
Tallinn, 31 aug. /MOLDPRES/. Prima rundă a votului parlamentar în Estonia pentru a stabili cine va servi în următorii cinci ani în rolul în mare parte ceremonial de şef al statului nu a reuşit luni să producă un rezultat, informează DPA, citată de Agerpres și MOLDPRES.
Parlamentul eston, Riigikogu, a organizat luni un vot secret, cu singurul candidat Alar Karis, care nu a reuşit să obţină majoritatea necesară de două treimi pentru a fi confirmat în funcţie.
Karis, om de ştiinţă şi actual director al Muzeului Naţional din Tallinn, a primit sprijinul a 63 din cei 94 de parlamentari prezenţi. Alţi 16 membri s-au abţinut.
Conform constituţiei Estoniei, parlamentul trebuie să voteze din nou marţi într-o a doua rundă şi, dacă este necesar, a treia. Noi candidaţi pot fi nominalizaţi pentru fiecare dintre ele.
Prim-ministrul Kaja Kallas a anunţat înaintea primei runde că formaţiunea ei, Partidul Reformei, va continua să-l sprijine pe Karis în calitate de candidat, chiar dacă el nu reuşeşte să câştige o majoritate de două treimi în primul tur.
Karis este candidatul coaliţiei de guvernare, formată din Partidul Reformei (liberal, centru-dreapta) şi Partidul de Centru (stânga populistă). Cele două partide sunt principalele forţe politice în Estonia, deţinând 59 din cele 101 locuri ale parlamentului.
Foto: ne-mo.org
Șefa FMI avertizează că șocul energetic nu s-a terminat
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas: „Rusia încearcă să ne descurajeze să ajutăm Ucraina, dar nu va reuși”
Regele Haakon al Norvegiei a depus jurământul de loialitate în parlament
Atac masiv cu rachete și drone asupra Kievului: nouă persoane au fost ucise
Rusia lansează noi valuri de drone asupra Kievului pentru a cincea zi
„Limba română ne unește în România, Republica Moldova și Ucraina”. Mesajul președintelui Nicușor Dan
FOTO // Ziua Limbii Române unește simbolic Republica Moldova, România și Ucraina. Sărbătoarea, marcată în premieră la Cernăuți
BTA: Producția „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, revine la Atena cu un spectacol la Teatrul Lycabettus
Referendum în Islanda: majoritatea alegătorilor respinge reluarea negocierilor de aderare la UE
Kievul, atacat cu drone rusești: un bloc de 12 etaje a luat foc, sunt răniți
Ucraina: Depozitul lovit de Rusia conținea muniții, drone și explozibili din dotarea armatei, a anunțat Zelenski
BTA: Spectacolul „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, pus în scenă la Teatrul Antic din Dion
Ucraina: Bilanțul atacului rus cu dronă contra unui depozit de muniții a urcat la 37 de morți
Viitură în Himalaya: Peste 600 de oameni decedați; continuă căutările pentru găsirea persoanelor dispărute
Peste 14.800 de persoane au solicitat ambulanța într-o săptămână
O femeie din Stăuceni a rămas fără 45 000 de euro după ce i-a transmis unor escroci care s-au dat drept reprezentanți ai statului
În timp ce Tiraspolul declară loialitate față de Rusia, economia regiunii depinde în mare măsură de accesul la piața europeană
FOTO // Peste 200 de milioane de lei au ajuns în luna august în proiecte de dezvoltare pentru localitățile din țară
Peste 3700 de antreprenori independenți sunt înregistrați în Republica Moldova: ce activități desfășoară
FOTO // Concert aniversar dedicat celor 45 de ani de creație ai compozitorului Constantin Rusnac
AIPA a autorizat săptămâna trecută plata a 3,9 milioane de lei pentru 16 cereri depuse de agricultori
Un nou program regional va orienta investițiile pentru dezvoltarea turismului în nordul ţării
Ziua Națională a Vinului-2026 se anunţă cu un dress code în culorile vinului moldovenesc
Republica Moldova va denunța Acordul privind cooperarea statelor membre ale CSI în combaterea traficului de ființe umane
Republica Moldova și Grecia pregătesc noi proiecte în baza Memorandumului de cooperare culturală
Cronica ARHIVELOR // Eugeniu Coșeriu – savantul care a pus bazele lingvisticii integrale
Peste 200 de milioane de lei, alocate pentru locuitorii din regiunea transnistreană. Vicepremierul Valeriu Chiveri: Afirmațiile Tiraspolului sunt o „denaturare conștientă a realității”
Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu noul Șef al Misiunii OSCE în Republica Moldova
Bursele studenților, majorate cu cel puțin 40 la sută în noul an de studii: domeniile cu cele mai mari creșteri
Energocom a anunțat prețul pentru energia electrică procurată în luna august