Peskov: Obligaţiile Rusiei de a apăra Armenia nu se extind şi asupra Nagorno-Karabah
Moscova, 8 oct. /MOLDPRES/. În virtutea obligaţiilor care îi revin în baza Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), Rusia poate apăra Armenia numai în cazul unui pericol extern, iar aceste obligaţii nu se extind şi asupra Nagorno-Karabah, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă oficială rusă TASS, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Declaraţiile lui Peskov intervin pe fondul speculaţiilor că Moscova ar putea oferi sprijin militar Armeniei, legată printr-un pact militar, în contextul relansării violenţelor din Nagorno-Karabah între etnicii armeni din enclava azeră, susţinuţi de Erevan, şi armata Azerbaidjanului, susţinut de Turcia.
'Obligaţiile în privinţa asigurării securităţii în cadrul OTSC sunt clare: dacă o ţară membră este supusă unei agresiuni, a unui atac din exterior, în acest caz celelalte ţări membre ale Tratatului au obligaţia să vină în apărarea acelui stat', a menţionat Peskov, ţinând să sublinieze că prevederile OTSC (Rusia, Armenia, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan şi Uzbekistan) sunt valabile doar pentru Armenia şi nu pentru Nagorno-Karabah.
'Preşedintele Vladimir Putin a clarificat şi delimitat aceste două probleme, obligaţiile în temeiul OTSC (semnat în 1992) nu se extind asupra Nagorno-Karabah', a reiterat el, adăugând că informaţiile potrivit cărora unele operaţiuni militare s-ar desfăşura pe teritoriul Armeniei nu s-au confirmat.
După relansarea violenţelor în Nagorno-Karabah la 27 septembrie, Rusia s-a limitat la apeluri la încetarea focului şi la discuţii telefonice şi demersuri în cadrul aşa-numitului Grup OSCE de la Minsk (alături de Franţa şi SUA în calitate de copreşedinte), având în vedere relaţiile 'pragmatice' ale Kremlinului cu toate părţile implicate în conflict: în Armenia are o bază militară, Azerbaidjanului îi vinde armament, la fel şi Turciei, alături de care este implicată în Siria, relevă unele media ruse.
Precizarea Kremlinului intervine în contextul în care preşedintele azer Ilham Aliev, care exclude orice fel de armistiţiu în absenţa unei retrageri a forţelor armate din Karabah, a acuzat Armenia că doreşte 'să atragă fără succes' Rusia în conflict prin intermediul OTSC, conform AFP.
Cei trei copreşedinţi ai Grupului OSCE de la Minsk - Franţa, Rusia şi SUA - au cerut din nou miercuri o încetare a focului imediată între Azerbaidjan şi forţele etnicilor armeni din Nagorno-Karabah, îndemnând părţile beligerante să revină fără întârziere la masa negocierilor.
În acest context, Baku a anunţat că îşi trimite ministrul de externe joi la Geneva pentru o întrevedere cu mediatorii internaţionali ai conflictului din Nagorno-Karabah, însă după cum menţionează AFP nu va avea loc nicio întâlnire cu reprezentanţi ai Armeniei. 'Obiectivul vizitei este de a-i întâlni pe copreşedinţii Grupului OSCE de la Minsk şi de a prezenta poziţia Azerbaidjanului cu privire la soluţionarea conflictului', a indicat Ministerul de Externe azer.
Între timp, luptele continuă în enclava azeră, locuită de o majoritate de etnici armeni. Stepanakert, capitala autoproclamatei republici din Nagorno-Karabah, a fost din nou ţinta mai multor bombardamente azere în cursul nopţii de miercuri spre joi, relatează AFP care a trimis reporteri la faţa locului.
Întreaga noapte, de la 21:00 până la 05:00 dimineaţa (ora locală), sirenele au răsunat la intervale regulate în oraş, urmate de explozii ce zguduiau pământul, care surveneau câte trei sau patru de fiecare dată. Bilanţul uman şi material al acestor lovituri nu este pentru moment cunoscut.
Nici tipul de arme utilizate de forţele azere nu este cunoscut exact, dar autorităţile locale denunţă bombardarea zonelor urbane cu 'Smerci', lansatoare multiple ruseşti de proiectile reactive după modelul 'Katiuşa' din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, supranumite 'orga lui Stalin'.
Muniţii neexplodate, aparent de acest tip, pot fi văzute în oraş, în timp ce multe blocuri mici de două etaje au fost dărâmate complet de suflul acestor obuze, care au lăsat în urma cratere ajungând uneori până la zece metri, semn al puterii proiectilelor folosite.
De asemenea, dronele survolează cu regularitate oraşul mai ales în timpul zilei, procedând la tiruri izolate.
Totodată, Franţa a reiterat miercuri că Turcia este implicată din punct de vedere 'militar' în conflictul din Nagorno-Karabah de partea Azerbaidjanului, reiterându-şi temerea faţă de o 'internaţionalizare' a conflictului, potrivit AFP.
Sursă foto: gazeta.ru
Democrații câștigă primele alegeri importante din SUA
SUA au relaxat unele sancțiuni impuse Belarusului
Ucraina va primi o finanțare de 1,8 miliarde de euro de la UE
Volodimir Zelenski a vizitat trupele în zona orașului Pokrovsk, printre ruinele căruia se dau lupte grele
Doliu la Roma după decesul muncitorului român provocat de prăbușirea Torre dei Conti
Ruşii au lovit în cursul nopţii sectorul energetic din regiunea Odesa
Noi atacuri ale Rusiei la nord de Dunăre. Aeronave militare au supravegheat spațiul aerian național
Muncitorul român care a rămas blocat după prăbuşirea unei părţi a unui turn medieval din centrul Romei a murit. Mesaje de condoleanţe, transmise de Nicușor Dan și Giorgia Meloni
Exportul de gaze rusești către Europa a atins cel mai scăzut nivel din ultimele cinci decenii
Președinta Maia Sandu, după întrevederea cu Roberta Metsola: „Vom lucra în continuare cu ambiție și seriozitate — și avem încredere că ritmul va rămâne unul hotărât de ambele părți”
Încep înscrierile pentru Eurovision Moldova 2026. TRM dă start Selecției Naționale
VIDEO // Vicepremierul Eugen Osmochescu, în discuții cu membrii Asociației Businessului European din Moldova. Prioritățile pentru susținerea mediului de afaceri, pe agendă
DOC // Maia Sandu a constituit noul Consiliu Național de Securitate
GALERIE FOTO // Dublă lansare la Muzeul de Etnografie: „Casa mare. Îngrijiri Paliative”
Ambasada Azerbaidjanului la Chișinău a marcat Ziua Victoriei și Ziua Drapelului de Stat
MEC va veni cu soluții privind problema supraaglomerării în școlile din capitală
Trei judecători, propuși CSM spre promovare
AIS MOLDPRES își extinde cooperarea internațională: discuții cu Ambasadorul Greciei privind colaborarea media în Balcani și Europa de Sud-Est
FOTO // Lucrările de reparație pe drumul regional G58 în raionul Râșcani au fost finalizate
Biblioteca Națională găzduiește expoziția de pictură „MOTIVE MARINE” de Mihai Mungiu
CNA examinează o plângere oficială depusă de ministrul Sănătății, Emil Ceban, privind cazul diplomelor false
BTA va avea din nou un corespondent la bordul navei de cercetare RSV 421, în cea de-a patra expediție în Antarctica
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, după întrevederea cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Transformarea statelor europene este inspirațională și vrem să fim pregătiți pentru aderare până în 2028”
Patru agenți economici sunt bănuiți de evaziune fiscală în valoare de 2,2 milioane de lei
Sistemul de apă și canalizare din Vulcănești necesită investiții urgente pentru modernizare și servicii durabile, conform studiului Europolis