Peste un milion 300 mii de persoane au decedat din cauza coronavirusului la nivel mondial
Paris, 14 nov. /MOLDPRES/. Pandemia de coronavirus a provocat moartea a cel puţin 1.305.039 de persoane în întreaga lume de când biroul OMS în China a anunțat apariția bolii COVID-19, la sfârșitul lunii decembrie, potrivit unui bilanț stabilit de AFP din surse oficiale, transmite AGERPRES și MOLDPRES.
Peste 53.438.640 de cazuri de infectare au fost oficial diagnosticate de la declanșarea epidemiei, dintre care 34.324.500 sunt considerate vindecate.
Numărul de contaminări raportat nu reflectă decât o parte din numărul real al cazurilor, numeroase țări neutilizând teste decât pentru monitorizare şi nedispunând de resurse suficiente pentru a efectua campanii extinse de depistare a acestora.
În cursul zilei de vineri, 9.995 de decese şi 660.538 noi cazuri au fost raportate în întreaga lume.
Țara care a înregistrat cel mai mare număr de decese rămâne SUA, cu 1.596 de morți, urmată de Franța (932) şi Mexic (568).
SUA au înregistrat cea mai mare rată a deceselor, cu 244.364 de morți la 10.745.524 de cazuri confirmate, potrivit unui bilanț realizat de Johns Hopkins. Cel puțin 4.095.146 de persoane au fost declarate vindecate.
După SUA țara cea mai afectată ca număr al deceselor este Brazilia cu 164.737 de morți şi 5.810.652 de contagieri, urmată de India cu 129.188 de morți (8.773.479 de cazuri), Mexic cu 97.624 de morţi (997.393 de cazuri), şi Marea Britanie cu 51.304 de morți (1.317.496 de cazuri).
Pe lista țărilor grav afectate ca număr al deceselor se află şi Belgia cu 122 de morți la 100.000 de locuitori, urmată de Peru (106), Spania (87) şi Argentina (78).
foto: bbc.com
Kievul a reluat importurile de gaze prin Coridorul Transbalcanic
Noapte agitată în Ucraina. Rușii au atacat multe orașe cu 135 de drone
China dezvoltă un reactor pe bază de toriu pentru nave maritime de mare tonaj
Mai multe aeroporturi mari din SUA vor reduce numărul de zboruri din cauza blocajului guvernamental
Bruxelles-ul planifică un „Schengen militar” pentru transportul rapid al trupelor în UE
Cercetătorii britanici au dezvoltat un gel care repară smalțul dentar
VIDEO // Secretarul general NATO, Mark Rutte, în România: „Ca alianță defensivă, suntem mereu pregătiți să apărăm”
Rusia ar putea relua testele nucleare: ministrul Apărării propune pregătiri pentru un test pe arhipelagul Novaia Zemlea
SUA au testat o rachetă balistică intercontinentală, fără ogivă, dar capabilă să transporte încărcătură nucleară
Incendiu la Vatra: pompierii au intervenit conform nivelului sporit de alertă
Stoltenberg: NATO nu a închis spațiul aerian al Ucrainei de teama unui război direct cu Rusia
Analiștii avertizează asupra unei noi etape în strategia Rusiei în Ucraina
FOTO // Turiști străini și elevi din țară, în vizită la Parlamentul Republicii Moldova
Toate termocentralele companiei „Centrenergo” din Ucraina au fost scoase din funcțiune după atacurile rusești
Activitatea punctelor de trecere a frontierei moldo-ucrainene a fost reluată. Se atestă flux sporit de călători și mijloace de transport
Precizările MAE cu privire la denunțarea Acordului CSI privind călătoriile fără vize
BTA: Președintele Organizației Meteorologice Mondiale, Al Mandous: Institutul Antarctic Bulgar stabilește un standard pentru colaborarea științifică globală
Activitatea posturilor vamale moldo-ucrainene, temporar suspendată din cauza unor probleme tehnice
Donald Trump anunţă că SUA vor boicota summitul G20 din Africa de Sud
De astăzi, permisele moldovenești vor putea fi convertite în Italia fără examene suplimentare
Serviciul Vamal a identificat obligații vamale suplimentare de peste 4,3 milioane de lei în urma controalelor efectuate
SUA au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti
Rusia a atacat din nou infrastructurile energetice din Ucraina
Comisara europeană, Marta Kos, va efectua o vizită în Republica Moldova
Polițiștii de frontieră au fost instruiți în depistarea documentelor falsificate