ro

 

Externe
17 Ianuarie, 2026 / 11:33
/ 29 Noiembrie, 2021

Preşedintele chinez promite Africii un miliard de doze de vaccinuri

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Beijing, 29 nov. /MOLDPRES/. Preşedintele chinez Xi Jinping a promis luni Africii un miliard de doze de vaccinuri anti-COVID, sub formă de donaţii sau de sprijin pentru producţia locală, informează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

"În cadrul luptei împotriva COVID-19, China va furniza Africii un miliard de doze de vaccinuri suplimentare, dintre care 600 de milioane sub formă de donaţii şi 400 de milioane sub alte forme, cum ar fi punerea în funcţiune a unor unităţi de producţie de vaccinuri", a spus liderul chinez într-o intervenţie la distanţă la Forumul de Cooperare China-Africa.

Conferinţa este organizată în condiţiile în care ţările africane încearcă să-şi relanseze economiile puternic afectate de pandemie. Organizatorii conferinţei speră să se reuşească acest lucru printr-o cooperare întărită cu China, primul partener comercial al continentului african.

Africa acuză o puternică întârziere în ceea ce priveşte vaccinarea.

"Trebuie să continuăm lupta solidară împotriva COVID. Trebuie să acordăm prioritate protejării populaţiilor noastre şi să acoperim decalajul privind vaccinarea", a declarat preşedintele chinez.

Foto: ft.com


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

UE a autorizat primul tratament pentru întârzierea progresiei diabetului zaharat de tip 1

/ Acum 4 zile

Atacuri rusești în mai multe regiuni ale Ucrainei: morți și răniți la Harkov, Odesa și Dnipropetrovsk

/ Acum 4 zile

Apărarea aeriană livrată de Rusia, inoperabilă în momentul capturării lui Maduro

/ Acum 4 zile

Comisar european: Uniunea Europeană are nevoie de o armată comună de 100.000 de militari

/ Acum 4 zile

Fostul șef al diplomației ucrainene: războiul nu are șanse să se încheie în 2026

/ Acum 4 zile

Mii de locuințe din Odesa au rămas fără electricitate după un atac rusesc cu drone

/ Acum 5 zile

Peste 500 de morți în urma protestelor din Iran. SUA ar putea interveni

/ Acum 5 zile

BTA: Doylada, obicei tradițional reconstituit într-un sat bulgăresc

/ Acum 5 zile

Rusia a lansat noaptea trecută un val de drone asupra Kievului

/ Acum 5 zile

Bilanțul protestelor din Iran ar fi depășit 500 de morți, potrivit unei organizații pentru drepturile omului

/ Acum 5 zile

Guvernul României explică majorarea impozitelor pe proprietate: venituri mai mari pentru bugetele locale și aliniere la angajamentele europene

/ Acum 5 zile

Raport InfoClima: Jumătate din populația urbană a României va fi afectată de valuri de căldură extreme până în 2040

/ Acum 5 zile

Zelenski acuză Rusia de „teroare țintită” după o săptămână de atacuri aeriene masive asupra Ucrainei

/ Acum 5 zile

Bilanțul protestelor din Iran crește dramatic: cel puțin 192 de manifestanți uciși în două săptămâni