ro

 

Externe
13 Iulie, 2026 / 00:58
/ 16 Aprilie, 2021

Premierul ungar îndeamnă cetățenii să aducă normalitatea prin vaccinare în masă

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Budapesta, 16 apr. /MOLDPRES/. Șeful executivului de la Budapesta, Viktor Orban, i-a îndemnat vineri pe unguri în interviul său săptămânal radiodifuzat să se vaccineze împotriva coronavirusului pentru că acest lucru "salvează vieţi" şi a menţionat că Ungaria ar putea "ieşi la liman" la sfârșitul lui mai sau începutul lui iunie, prin dublarea numărului de persoane vaccinate, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Viktor Orban a calificat vaccinarea drept o chestiune ce ţine de responsabilitatea şi protecţia individuală şi a precizat că peste 3,14 milioane de unguri au primit deja o primă doză, iar 1,3 milioane pe amândouă.
"Noţiunea eronată" că, după vaccinarea a 60-70% dintre unguri, ceilalţi nu vor mai avea nevoie de vaccin, este periculoasă, a menționat premierul Ungariei. El a mai adăugat că "nimeni nu poate fugi" de virus şi că doar vaccinarea poate oferi protecţie şi salva vieţi.

Orban consideră că următoarele şase săptămâni vor fi decisive în evoluţia epidemiei. Ungaria ar putea dubla numărul persoanelor vaccinate şi astfel ar putea "ieşi la liman" la sfârşitul lui mai sau începutul lui iunie, a concluzionat premierul.

El a mai notat că circa 500.000 de doze de vaccin produs de Johnson&Johnson vor trebui înlocuite, în principal cu cel chinezesc Sinopharm, vaccinul Janssen urmând să fie examinat separat în Ungaria, "ceea ce este o măsură neobişnuită, până acum certificatele occidentale fiind acceptate şi fiind examinate doar cele estice".

În ultimele patru săptămâni, în Ungaria se atestă o scădere lentă, dar sigură a numărului de îmbolnăviri cu Covid-19.

foto: file.liga.net


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Instanța de apel din Franța a confirmat condamnarea lui Marine Le Pen. Lidera RN poate candida la alegerile prezidențiale din 2027

/ Acum 5 zile

Zelenski: Ucraina doboară peste 90% dintre dronele Shahed și poate deveni un pilon al apărării NATO

/ Acum 6 zile

Nepotul lui Raul Castro spune că este dispus să negocieze cu Donald Trump

/ Acum 6 zile

Sonda chineză Tianwen-2 ajunge la un asteroid, după o călătorie de un miliard de kilometri

/ Acum 6 zile

Ucraina a atacat o răfinărie din Omsk, aflată la aproape 2.500 de kilometri de frontieră

/ Acum 6 zile

Volodimir Zelenski cere NATO mai multe rachete Patriot după ultimul atac al Rusiei asupra Kievului

/ Acum 6 zile

Atac masiv asupra Kievului: cel puțin zece morți și 48 de răniți după bombardamentele din timpul nopții

/ Acum 7 zile

Cursuri de română ca limbă maternă, organizate în școli din Austria

/ Acum 7 zile

Premierul ungar Peter Magyar propune ca parlamentarii să nu poată rămâne mai mult de 12 ani în legislativul țării

/ Acum 7 zile

Incendiu puternic în Grecia: două fabrici mistuite de flăcări în apropiere de Salonic

/ Acum 7 zile

Zelenski a cerut în discuția cu Trump „determinare americană” pentru a ajuta la încheierea războiului

/ 04 Iulie, 2026

Avioane de luptă ale misiunii de reacție rapidă a NATO, ridicate de la sol la granița româno-ungară

/ 04 Iulie, 2026

Numărul grecilor din diaspora, care se întorc în țara lor, este în continuă creștere

/ 04 Iulie, 2026

Trump și Netanyahu au convenit să se întâlnească în curând în SUA, în continuarea eforturilor de a pune capăt conflictului din Orientul Mijlociu