Președintele Bulgariei, conform sondajelor la ieșirea de la vot, a fost reales în funcție
Sofia, 22 nov. /MOLDPRES/. Cu aproape două treimi din voturi, preşedintele în exerciţiu Rumen Radev a câştigat al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Bulgaria desfăşurat duminică, indică primele sondaje la ieşirea de la vot, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.
Cu un mesaj ferm de combatere a corupţiei, Rumen Radev (58 de ani), susţinut de socialişti şi de câteva partide anti-sistem, a obţinut 64-66% din sufragii. În același timp, contracandidatul său Anastas Gherdjikov (58 de ani), sprijinit de partidul de centru-dreapta GERB al fostului premier Boiko Borisov, a luat 32-33% din voturi, potrivit sondajelor realizate de Alpha Research şi Gallup International.
Totuși, prezenţa la vot a înregistrat un nivel minim record pentru acest scrutin.
Președintele bulgar are un rol eminamente ceremonial, dar oferă o platformă solidă pentru a influenţa opinia publică.
Radev a câştigat popularitate pentru sprijinul său deschis faţă de protestele anticorupţie ample contra lui Boiko Borisov în 2020.
Foto: agora.md
UE ia în calcul înăsprirea regimului vizelor turistice pentru cetățenii ruși
Finlanda va prelungi până în 2028 legea ce permite returnarea imediată a migranților și refugiaților la frontiera cu Rusia
ARMENPRESS: UE își reafirmă sprijinul pentru normalizarea relațiilor dintre Armenia și Turcia
Președintele României declară că va desemna un premier în zilele următoare
Ucraina anunță o „nouă dinamică” în negocierile de pace
Atacurile cu drone se intensifică în Rusia. Peste 43 de mii, interceptate în trei luni
Putin: Rusia și Ucraina trebuie să rezolve în primul rând între ele problema războiului
Un bloc de locuit a fost lovit la Odesa: 17 persoane, rănite
BTA: Bulgaria finanțează amenajarea curții unei grădinițe din Cairaclia
VIDEO // UE și NATO promit să intensifice presiunea asupra Rusiei după incidentul de la Leipzig
Ulle Madise a fost aleasă președintă a Estoniei
ARMENPRESS: Consiliul UE susține măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Germania testează pentru prima dată o rachetă balistică
Rusia ar putea încerca să influențeze alegerile generale din Italia, susține ministrul italian de externe
Atenție, călători! Trafic intens la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe
Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului scade
Mărturii despre maestrul Nicolae Sulac, într-o carte lansată la Chișinău
Igor Grosu, despre participarea PAS la alegerile din Găgăuzia: „Pentru moment, noi nu avem o decizie”
Autoritățile au venit cu precizări după declarația premierului Norvegiei despre avionul lui Volodimir Zelenski
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești s-a deschis la Chișinău. Premierul Vasile Tofan: „Cultura va învinge barbarismul"
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre atacul Rusiei la Starokazacie, lângă frontiera cu Republica Moldova: „A fost deliberat. A fost atacată o locație civilă”
România invită Republica Moldova la Târgul de Carte de la Frankfurt. Stand comun în 2028
Agenda evenimentelor joi, 10 septembrie
Vreme predominant senină și temperaturi de până la 32 de grade în următoarele 24 de ore
Igor Grosu: „Parlamentul trebuie să voteze în această toamnă 217 legi pentru parcursul european al Republicii Moldova”
Medici de familie din întreaga țară au fost instruiți să ofere servicii de maternitate adaptate femeilor cu dizabilități
Partidele și candidații din Găgăuzia, informați de CEC despre regulile scrutinului din 15 noiembrie
Mihai Popșoi la întrevedere cu președinta Bulgariei: „Mizăm pe suportul Bulgariei pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova”
VIDEO // Schimbări la conducerea comisiilor parlamentare. Marcel Spătari ar urma să preia șefia Comisiei economie, buget și finanțe, iar Adrian Băluțel a fost propus la conducerea Comisiei pentru integrare europeană
Ministrul Dan Perciun, după anunțarea rezultatelor PISA: „Vom propune revizuirea conținutului examenelor de clasa a IX-a și pilotarea a 30 de minute de lectură zilnică”