Președintele Comisiei Europene cere Ucrainei să accelereze reformele
Bruxelles, 1 iul. /MOLDPRES/. Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a făcut apel astăzi la Ucraina să îşi accelereze reformele împotriva corupţiei, asigurând Kievul de sprijinul statelor membre pentru "drumul lung" spre aderarea la UE, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Șefa executivului european a salutat reformele deja efectuate şi instituţiile iniţiate pentru a crea "o maşină anticorupţie impresionantă", într-un discurs prin videoconferinţă în faţa deputaţilor ucraineni.
"Însă, de acum aceste instituţii au nevoie de mijloace de acţiune şi de persoane potrivite în posturile de răspundere", a afirmat oficialul.
"Trebuie ca noul şef al parchetului specializat în lupta împotriva corupţiei şi noul director al biroului naţional ucrainean de luptă împotriva corupţiei să fie numiţi cât mai repede posibil", a mai afirmat şefa executivului european.
Cu referire la proiectul de reformă a Curţii Constituţionale, ea a spus că este "necesar să se prevadă, pe cale legislativă, o procedură de selecţie a judecătorilor".
Ursula von der Leyen a salutat adoptarea de către Kiev a unei legi menite să oprească "influenţa excesivă a oligarhilor asupra economiei", însă a cerut ca Ucraina să asigure de acum "aplicarea sa într-o manieră solidă din punct de vedere juridic".
Președintele Comisiei Europene a cerut de asemenea adoptarea unei "legi privind media, care să alinieze legislaţia ucraineană la normele Uniunii Europene şi să ofere autorităţii independente de reglementare a media a mijloacelor necesare".
La 23 iunie, liderii celor 27 de state membre au acordat Ucrainei statutul de candidată la UE.
Ursula von der Leyen a afirmat că "drumul ce trebuie parcurs va fi lung, însă Europa va fi alături de voi cu fiecare etapă, indiferent de cât timp va dura, de la aceste zile întunecate de război până în momentul în care veţi trece pragul Uniunii Europene".
Foto: telegram
BTA: Alegerile pentru Primăria București din 7 decembrie: așteptări și promisiuni
SUA vor ca până în 2027 Europa să preia majoritatea capacităţilor de apărare convenţionale ale NATO
Casa Albă a publicat noua strategie de securitate a SUA. Critici dure în adresa țărilor din Europa
Cafeaua turcească, sărbătorită pe 5 decembrie: tradiție inclusă în patrimoniul UNESCO
VIDEO // În China a fost prezentată o maşină de pompieri de ultimă generaţie, dotată cu drone
SUA permit benzinăriilor Lukoil din afara Rusiei să activeze până la sfârșitul lunii aprilie 2026
BTA: Kiril Valchev, reales în unanimitate în funcția de director general al BTA
Lideri europeni sunt îngrijorați de posibilitatea ca SUA să trădeze Europa și Ucraina
Zeci de mii de ucraineni au rămas fără curent electric şi căldură ca urmare a atacurilor ruseşti
Adunarea Generală a ONU a cerut Rusiei să returneze copiii ucraineni
Ucrainenii se declară pregătiți să protesteze dacă Kievul face concesii considerate inacceptabile faţă de Moscova
BTA: Prim-ministrul României efectuează o vizită de două zile în Austria; este programată o întrevedere cu omologul ungar
Președintele Bulgariei cere guvernului să demisioneze
Turcia promovează turismul experiențial prin participarea la recolta tradițională de măsline
Cristina Gherasimov, la Tirana: schimb de bune practici cu echipa de integrare europeană a Albaniei
Ex-liderul democrat Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov ar putea depune mărturie în dosarul „kuliok”
Dialog economic Chișinău-Beijing: priorități pentru investiții în agricultură și proiecte energetice
Președinta Maia Sandu l-a numit pe Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în dialog cu Ambasadorul Ungariei, Sandor Szabo
Parlamentul marchează Ziua Drepturilor Omului prin expoziție și masă rotundă dedicată persoanelor în etate
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Șefa interimară a Misiunii OSCE în Republica Moldova, Izabela Sylwia Hartmann
SUA sprijină Moldova în lupta cu rezistența antimicrobiană prin proiectul EpiC
VIDEO // Condiții mai bune de studii pentru elevii din Cojorva: DRRM a donat mobilier școlar modern în regiunea transnistreană
Ex-premierul Dorin Recean va avea o nouă funcție. Decretul de numire în postul de emisar special a fost semnat de președinta Maia Sandu
Studiu IEA: Pompele de căldură, soluție pentru modernizarea sistemului de încălzire și reducerea dependenței de resursele energetice importate
Încă un magistrat a picat evaluarea externă
Moaștele Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, vor fi aduse pentru prima dată în Republica Moldova
VIDEO // Un nou centru de inovații verzi va fi creat la Universitatea Tehnică a Moldovei
Piețele energiei electrice pentru ziua următoare și pe parcursul zilei, lansate în Republica Moldova
Moldovenii care muncesc în Irlanda ar putea beneficia de pensii și indemnizații