Președintele turc și-a cerut ''iertare'' pentru întârzierile în intervenţiile după cutremur
Ankara, 27 feb. /MOLDPRES/. Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, le-a cerut "iertare" luni locuitorilor din provincia sud-estică Adiyaman, una dintre cele mai afectate de seismul devastator de la 6 februarie, pentru întârzierile în intervenţiile echipelor de salvare, relatează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
"Din cauza efectului devastator al seismelor şi a vremii nevaforabile, nu am putut lucra în modul în care ne-am fi dorit la Adiyaman în primele zile. Cer iertare pentru asta", a declarat şeful statului turc.
Erdogan a făcut această declaraţie în oraşul Adiyaman, la trei săptămâni după cutremurul care a făcut peste 44.000 de morţi în Turcia şi care a afectat de asemenea şi Siria vecină.
Preşedintele turc, la putere de 20 de ani şi care vrea să îşi menţină postul la alegerile prevăzute pentru 14 mai, a fost criticat puternic de către supravieţuitori, care au reproşat statului lentoarea intervenţiilor.
La patru zile după catastrofă, Erdogan a schiţat o formă de mea culpa, tot la Adiyaman, însă fără a cere iertare.
"Distrugerile au afectat atât de multe imobile încât, din păcate, nu ne-am putut desfăşura intervenţiile pe cât de repede am sperat", a spus el atunci.
El a recunoscut de asemenea că au existat "lacune" în reacţia la seism, adăugând că este "imposibil să fii pregătit pentru un astfel de dezastru".
În această provincie şi într-o alta, Hatay, de asemenea puternic lovită, supravieţuitorii şi-au manifestat furia, în declaraţii pentru AFP, la câteva zile după catastrofa naturală.
Unul dintre ei, Mehmet Yildirim, a spus la 10 februarie că nu a văzut pe "nimeni", "nici stat, nici poliţie, nici soldaţi" până "a doua zi, la ora 14.00", adică la 34 de ore după seism.
El a acuzat autorităţile că au lăsat populaţia din provincia Adiyaman să se descurce singură.
În weekend, suporteri ai echipelor de fotbal din Istanbul şi-au exprimat de asemenea nemulţumirea pe stadioane, cerând demisia guvernului.
Luni, preşedintele turc a promis construcţia a aproape 50.000 de noi locuinţe în provincia Adiyaman, dintr-un total de 309.000 care ar urma să fie ridicate în cele 11 provincii afectate de seism.
Foto: reuters.com
Statele G7 eliberează 100 de milioane de barili de motorină şi petrol din rezervele de urgență pentru a stabiliza piața energetică
Slovacia salută finanțarea UE pentru consolidarea apărării flancului estic și este interesată de proiecte antidrone
UE respinge amenințarea SUA privind interzicerea exporturilor de motorină
ARMENPRESS // Militarul azer care a împușcat o femeie în Armenia a fost plasat în arest preventiv
Ciuma a revenit în Rusia
Comisia Europeană a deblocat 2,9 miliarde de euro pentru Ucraina
SUA impune sancțiuni rețelei de plăți A7, legată de condamnatul Ilan Șor
Regatul Unit anunță un nou pachet de sancțiuni care vizează fondurile de război ale Kremlinului
Norvegia anunță că este pregătită să livreze mai multe gaze Europei la iarnă
Israel califică incidentul de la bordul avionului Flydubai drept o posibilă tentativă de atac terorist
ARMENPRESS // Armenia și SUA fac pași concreți pentru punerea în aplicare a memorandumului privind mineralele critice
Nicușor Dan anunță noi consultări cu partidele - luni, la Palatul Cotroceni
Guvernul Siegfried Mureșan a fost respins de Parlamentul României
UPDATE // Avionul companiei Flydubai a aterizat în siguranță în Arabia Saudită
Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate
Autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, după incidentul de la Palanca
Dispute privind intervenția Termoelectrica în scuarul Catedralei. Compania spune că a depistat o avarie
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova
Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american
UE aprobă cea mai amplă listă de sancțiuni împotriva Rusiei
CSM anunță noi reguli pentru instanțe: actele de procedură vor putea fi depuse electronic, iar ședințele vor fi și online
SUA și Moldova își consolidează cooperarea în securitatea cibernetică. Nick Pietrowicz: „Împreună, SUA și Republica Moldova construiesc un mediu digital mai sigur și mai rezilient”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Avansarea țării pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării”
Un ucrainean, căutat internațional, a fost extrădat din Moldova
FOTO // Satul Sireți își invită vizitatorii la plimbare: patru trasee noi, pentru drumeții și ciclism
O femeie de 73 de ani a fost înșelată cu peste 70.000 de euro
ARMENPRESS: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă în unanimitate o rezoluție inițiată de Armenia