Putin proclamă oficial anexarea a patru provincii ucrainene şi cere Kievului să înceteze imediat ostilităţile
Moscova, 30 sep. /MOLDPRES/. Rusia a declarat vineri patru provincii ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) ca fiind parte a teritoriului său, a anunţat într-un discurs preşedintele rus Vladimir Putin, care a cerut Ucrainei ''să înceteze imediat ostilităţile'' şi să revină la masa tratativelor, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de AGRERPRES, preluat de MOLDPRES.
„Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele'', a promis liderul de la Kremlin, acuzând Occidentul că duce în ''război hibrid'' împotriva Rusiei.
''Îndemnăm regimul de la Kiev să înceteze imediat atacurile, toate ostilităţile şi să revină la masa negocierilor'', a cerut Putin în discursul susţinut în faţa membrilor guvernului, ai parlamentului şi altor reprezentanţi ai statului rus.
Lideri proruşi din cele patru provincii ucrainene parţial ocupate de trupele ruse după invazia începută pe 24 februarie urmează să semneze la Moscova tratatele de alipire a acestora la Federaţia Rusă, în urma unor aşa-zise referendumuri desfăşurate în acele provincii.
Trupele ruse controlează aproape integral provinciile Lugansk şi Herson şi circa 60% din Doneţk şi Zaporojie.
Foto: rbc.ru
Doliu la Roma după decesul muncitorului român provocat de prăbușirea Torre dei Conti
Ruşii au lovit în cursul nopţii sectorul energetic din regiunea Odesa
Noi atacuri ale Rusiei la nord de Dunăre. Aeronave militare au supravegheat spațiul aerian național
Muncitorul român care a rămas blocat după prăbuşirea unei părţi a unui turn medieval din centrul Romei a murit. Mesaje de condoleanţe, transmise de Nicușor Dan și Giorgia Meloni
Exportul de gaze rusești către Europa a atins cel mai scăzut nivel din ultimele cinci decenii
Un muncitor grav rănit după prăbușirea parțială a unui turn medieval din Roma
Cel puțin 20 de persoane au murit în urma unui cutremur de 6,3 grade produs în Afganistan
Turcia înregistrează venituri record din turism în trimestrul trei: 50 de miliarde USD și 50 de milioane de vizitatori
Trafic aerian suspendat temporar pe aeroportul din Bremen din cauza unei drone
Consolidarea relațiilor moldo-ucrainene, discutată la întrevederea premierului Alexandru Munteanu cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova
Fiscul atenționează despre mesaje false prin care cetățenii sunt informați că ar fi fost amendați
Comisia Europeană a înmânat Acordurile de grant Republicii Moldova și României pentru electrificarea liniei de cale ferată Iași-Ungheni
BNM: Rata anuală a inflației va continua să scadă
CEC a stabilit cuantumul alocațiilor pentru partidele politice în funcție de rezultatele alegerilor
Victor Agrici, propus pentru funcția de Secretar general al Parlamentului
Moldova avansează în proiectele de conectare la rețeaua UE prin parteneriat european pentru transport
Cristina Gherasimov: „Republica Moldova rămâne fermă în fața provocărilor hibride și își continuă parcursul european”
Agricultura, o alegere cu viitor: povestea antreprenoarei care a revenit acasă din străinătate şi a dezvoltat cu ajutorul statului o livadă de cireşi profitabilă
Întrevedere de curtoazie a viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Irlandei în Republica Moldova
Ministerul Educației și Cercetării cere anularea „Legii educației” adoptate de Adunarea Populară a Găgăuziei
Roberta Metsola: „Progresele obținute de R. Moldova în procesul de aderare demonstrează o determinare și reziliență extraordinare”
Republica Moldova se pregătește pentru gestionarea fondurilor europene. Scenariile pentru crearea cadrului instituțional, discutate la o ședință consultativă
Colaborare logistică între CFM și Portul Giurgiuleşti: mărfurile vor circula mai rapid și eficient
Gestionarea deșeurilor cu diferențe între urban și rural: un studiu național dezvăluie tendințele ecologice ale moldovenilor
PAS va avea opt deputați noi în Parlament. Mandatele au fost validate de Curtea Constituțională