ro

 

Externe
11 Septembrie, 2026 / 14:27
/ 14 Octombrie, 2021

Putin spune rușilor că doar vaccinarea protejează de Covid -19

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Moscova, 14 oct. /MOLDPRES/. Președinte al Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că Rusia trebuie să îşi accelereze campania de vaccinare împotriva noului coronavirus, după ce bilanţul deceselor zilnice asociate COVID-19 a atins cel mai înalt nivel al său de la începutul pandemiei: 973 de decese în 24 de ore, precum şi 28.190 de infectări noi, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.

„Vaccinarea îi protejează pe oameni de infectare, de simptome grave. Trebuie să creştem ritmul de vaccinare”, a spus preşedintele rus, într-un mesaj adresat parlamentarilor recent aleşi în funcţii. Putin i-a îndemnat pe aceştia să sprijine în mod activ eforturile depuse pentru ca un procent cât mai mare din populaţia Federaţiei Ruse să se vaccineze împotriva noului coronavirus.

Kremlinul consideră că creşterea numărului de infectări este cauzat de procentul insuficient de persoane care s-au vaccinat până în prezent. Rusia a dezvoltat şi a lansat foarte repede vaccinul Sputnik V, la doar câteva luni după declanşarea pandemiei de COVID-19 în 2020, însă ritmul vaccinărilor a fost lent, iar mulţi experţi ruşi au explicat acest fenomen prin neîncrederea în autorităţi şi temerile populaţiei faţă de produsele medicale noi.

Mai bine de 30 la sută din populaţia Federaţiei Ruse a fost vaccinată până în prezent împotriva noului coronavirus.

„Principala caracteristică a actualului val epidemiologic este creşterea rapidă a numărului de cazuri, precum şi un număr mare de pacienţi ale căror infecţii arată o progresie rapidă în doar două-trei zile şi care necesită resuscitare”, a anunţat ministrul rus al Sănătăţii, Mihail Muraşko.

1,1 milioane de rezidenţi ruşi sunt în prezent trataţi pentru simptome de COVID-19. De asemenea, în regiunea Moscovei, autorităţile locale au ordonat ca cel puţin 80% din angajaţii centrelor comerciale, saloanelor de înfrumuseţare, cluburilor de fitness şi altor unităţi cu acces public să fie vaccinaţi împotriva COVID-19.

Foto: lenta.ru


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

BTA: Restauratorii critică poziția vicepremierului Pekanov și solicită reducerea TVA

/ Acum 4 zile

BTA: Bulgaria a marcat Ziua Unificării

/ Acum 4 zile

VIDEO Explozii într-un depozit militar din Bolivia: Bilanțul urcă la șase morți, 11 dispăruți

/ Acum 4 zile

Emisarii lui Trump, la Kiev cu noi propuneri de pace. Zelenski: Războiul cu Rusia ar putea continua și în această iarnă

/ Acum 5 zile

Emisarii lui Trump sunt așteptați astăzi la Kiev. Rusia și Ucraina au oprit atacurile asupra capitalelor pe durata vizitei

/ Acum 6 zile

Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova

/ Acum 7 zile

UE ia în calcul înăsprirea regimului vizelor turistice pentru cetățenii ruși

/ Acum 7 zile

Finlanda va prelungi până în 2028 legea ce permite returnarea imediată a migranților și refugiaților la frontiera cu Rusia

/ Acum 7 zile

ARMENPRESS: UE își reafirmă sprijinul pentru normalizarea relațiilor dintre Armenia și Turcia

/ 03 Septembrie, 2026

Președintele României declară că va desemna un premier în zilele următoare

/ 03 Septembrie, 2026

Ucraina anunță o „nouă dinamică” în negocierile de pace

/ 03 Septembrie, 2026

Atacurile cu drone se intensifică în Rusia. Peste 43 de mii, interceptate în trei luni

/ 03 Septembrie, 2026

Putin: Rusia și Ucraina trebuie să rezolve în primul rând între ele problema războiului

/ 03 Septembrie, 2026

Un bloc de locuit a fost lovit la Odesa: 17 persoane, rănite