ro

 

Externe
13 Octombrie, 2026 / 12:45
/ 08 Iunie, 2023

România cere Rusiei să îşi reducă personalul diplomatic de la Bucureşti

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

București, 8 iun. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe al României informează că, din dispoziţia ministrului Bogdan Aurescu, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost informat joi, în cadrul unei întrevederi cu secretarul de stat pentru afaceri strategice, asupra deciziei autorităţilor române de a reduce personalul diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România prin limitarea numărului acestuia la un nivel apropiat de cel al reprezentării diplomatice şi tehnico-administrative a României în Federaţia Rusă, transmite AGERPRES, preluat de MOLDPRES.

Conform deciziei autorităţilor române, Federaţia Rusă trebuie să reducă numărul de posturi din România cu 51 de poziţii - adică cu 21 poziţii de diplomat şi cu 30 de poziţii de personal tehnico-administrativ, respectiv să reducă personalul aflat efectiv la post în ţara noastră cu 40 de persoane - adică cu 11 diplomaţi şi cu 29 de persoane aparţinând personalului tehnico-administrativ (diferenţa între numărul de posturi şi numărul personalului aflat efectiv la post se explică prin faptul că nu toate poziţiile de pe schema personalului rus din România sunt în prezent ocupate).

Alegerea posturilor ce vor fi reduse şi a persoanelor care vor trebui să părăsească România va aparţine (în această fază) Federaţiei Ruse, cu respectarea limitărilor aferente fiecărei categorii (diplomaţi, respectiv personal tehnico-administrativ).

Astfel, numărul total de posturi diplomatice şi tehnico-administrative ale Federaţiei Ruse din România este redus cu 61%, iar numărul efectiv de personal cu 55,5%, precizează MAE.

Partea rusă a fost informată, de asemenea, cu privire la faptul că are la dispoziţie cel mult 30 de zile pentru a pune în aplicare decizia părţii române.

În cazul în care acest termen nu va fi respectat, MAE român va lua măsuri de punere în aplicare a deciziei prin retragerea acreditării unor membri ai personalului diplomatic şi tehnico-administrativ al Federaţiei Ruse în România în vederea asigurării respectării plafonului decis pentru limitarea personalului Rusiei în ţara noastră. 

Foto: gds.ro


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Ucraina redeschide parțial exporturile de gaze naturale, pentru prima dată de la începutul invaziei ruse

/ Acum 5 zile

Cel puțin 30 de persoane au murit în Ucraina în urma atacurilor rusești din 7 octombrie. Printre victime, cinci copii

/ Acum 5 zile

UE aprobă cea mai amplă listă de sancțiuni împotriva Rusiei

/ Acum 5 zile

ARMENPRESS: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă în unanimitate o rezoluție inițiată de Armenia

/ Acum 5 zile

Premiul Nobel pentru Chimie pe 2026, acordat lui Henri B. Kagan şi Kenso Soai

/ Acum 6 zile

Rusia a lansat o nouă campanie de atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Zeci de rachete, lansate în timpul nopții

/ Acum 6 zile

BTA: Noi rezultate ale cercetărilor arheologice de la dealul Trapezitsa din Veliko Târnovo, prezentate după 20 de ani de studii

/ Acum 6 zile

Autoritățile ruse exclud existența unor cazuri de ciumă în Irkutsk

/ Acum 6 zile

Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost acordat belgianului Francis Halzen

/ Acum 7 zile

Ministrul german de externe afirmă că ambițiile Rusiei depășesc Ucraina

/ Acum 7 zile

Luca Niculescu, desemnat candidat pentru funcția de premier al României

/ Acum 7 zile

BTA: Unul dintre principalii producători de cupru din Bulgaria primește un împrumut de până la 55 de milioane de euro pentru investiții verzi

/ Acum 7 zile

ARMENPRESS // Armenia și Iran discută cooperarea în domeniul energiei, transporturilor și dezvoltării infrastructurii

/ Acum 7 zile

Premiul Nobel pentru Medicină 2026 a fost acordat cercetătorilor Karl Deisseroth, Peter Hegemann şi Georg Nagel