România vrea să cumpere petrol și gaze din Azerbaidjan
București, 6 iun. /MOLDPRES/. Ministrul român al Energiei, Virgil Popescu, încearcă să convingă Azerbaidjanul să crească livrările de petrol și gaze către România, relatează MOLDPRES cu referire la G4Media.
În prezent, România nu este dependentă atât de mult de combustibilii fosili rusești ca alte țări europene, dar importurile reprezintă în continuare aproape o treime din consumul său de energie, iar Rusia acoperă aproximativ un sfert din necesarul de gaze naturale și o treime din petrolul utilizat în rafinăriile românești.
O eventuală înțelegere cu Azerbaidjan mai presupune și o coordonare cu Turcia pentru livrările prin conducta transbalcanică, dar și cu Grecia și Bulgaria – pentru terminarea proiectului întârziat al coridorului vertical de gaze.
Din anul 2021, oficialii din domeniul energiei din România au început să caute furnizori alternativi de gaze în jurul Mării Negre, în regiunea Mării Caspice și a Orientului Mijlociu, dar până acum nu au fost anunțate acorduri în acest sens. Popescu a condus o delegație românească la Forumul Energetic de la Baku, o conferință organizată în capitala azeră.
„Finalizăm detaliile unei colaborări pentru a diversifica sursele, dar și pentru a suplimenta aprovizionarea țării noastre cu petrol și gaze”, a scris Popescu într-o postare pe Facebook, după întâlnirea cu reprezentanții companiei azere de petrol și gaz Socar.
Până acum însă, nu au fost încă anunțate acorduri specifice, deși ministrul energiei al Azerbaidjanului a declarat că țara din Caucazul de Sud va crește exporturile de gaze către Europa la peste 10 miliarde de metri cubi în acest an, de la 8,2 miliarde de metri cubi în 2021.
Parviz Șahbazov, ministrul azer al Energiei a remarcat că, pe termen scurt, prioritatea guvernului de la Baku este dezvoltarea infrastructurii de export pentru a furniza gaze naturale către Balcani.
Realizarea proiectului de livrare a gazelor din Azerbaidjan dar și din alte surse, depinde de finalizarea interconexiunii Bulgaria-Grecia pentru gaze naturale.
Bulgaria a anunțat că interconectorul va fi operațional de la 1 iulie, iar România speră că acesta va fi extins la cinci miliarde de metri cubi pe an (de la trei bcm) pentru a putea menține o capacitate semnificativă. Însă conducta va avea nevoie de stații de compresie mai puternice pentru a atinge această capacitatea extinsă, iar Bulgaria negociază, de asemenea, achiziționarea de cantități suplimentare din Azerbaidjan.
Foto: antena3.ro
Ucraina a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
Petrolul ar putea urca la 120-140 de dolari pe baril
Eclipsa de Soare din 12 august: unde va putea fi văzut spectacolul astronomic
Situația aprovizionării cu energie va rămâne tensionată săptămâna următoare, estimează Comisia Europeană
Ungaria are un nou președinte: Andras Baka, ales prin vot secret de Parlament
Un tronson al Autostrăzii A3 din România va putea fi folosit ca pistă pentru avioane
ARMENPRESS: SUA, Armenia și Azerbaidjan au emis o declarație comună la un an de la Summitul de Pace de la Casa Albă
Fostul președinte sirian Bashar al-Assad a fost condamnat la pedeapsa capitală
Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea fi oprită joi
Rusia a atacat orașul Zaporojie: Șase persoane au murit, iar altele 19 au fost rănite
Reacția României la acuzațiile Rusiei privind Portul Giurgiulești: „Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei”
Seism de 7,4 în Columbia. Mai multe persoane au fost rănite
Europa de Vest a avut cele mai fierbinți luni iunie și iulie din istoria observațiilor
BTA: Plovdiv va găzdui Campionatele Mondiale de Canotaj U19 și U23 din 2027
IGP avertizează despre o nouă tentativă de fraudă online. Escrocii invocă presupuse încălcări ale regulilor de circulație
Primarii din regiunea Centru a țării au participat la consultările privind investițiile pentru localitățile amalgamate
Pompierii moldoveni au revenit din Grecia după intervenții în zone amenințate de incendii
VIDEO // Vicepremierul Mihai Popșoi: „R. Moldova întoarce pagina legată de CSI și merge hotărât spre un viitor pașnic, promițător și prosper în marea familie europeană”
Premierul Vasile Tofan și omologul său luxemburghez, Luc Frieden, au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și extinderea cooperării bilaterale
Contoarele de energie și gaze ar putea fi verificate mai rar. Ministerul Energiei vrea să reducă facturile consumatorilor
Republica Moldova are necesarul de energie electrică acoperit integral pentru ziua de azi
Firmele agroalimentare din Moldova pot primi vouchere de 800 de euro pentru pregătirea dosarelor de finanțare
Prețul gazelor în Europa a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni
Guvernul discută cu fermierii soluțiile pentru problemele din sectorul cerealier
Accident grav la Ungheni. 15 persoane, transportate la spital după ce un microbuz de rută s-a ciocnit cu un camion
Republica Moldova are suficiente stocuri de carburanți, iar lipsa motorinei este temporară, anunță Ministerul Energiei
Iranul și SUA ar fi convenit să prelungească armistițiul cu încă 60 de zile
Circa 2 200 de petiții și adresări verbale din partea cetățenilor au fost recepționate de Parlament în prima jumătate a anului
ANRE: 75 de stații din țară raportează lipsă de motorină, iar 27 nu au benzină
VIDEO // Un bărbat din Florești, reținut într-un caz de escrocherie după ce a deposedat o femeie de circa 62 000 de lei