ro

 

Externe
16 Iulie, 2026 / 14:28
/ 06 Mai, 2021

Rusia a omologat vaccinul monodoză ''Sputnik Light''

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Moscova, 6 mai. /MOLDPRES/. Rusia a anunţat joi că a omologat versiunea ''Light'' a vaccinului său anti-COVID-19 Sputnik V, noul ser fiind administrat într-o doză unică, faţă de două doze în cazul Sputnik V, şi va fi destinat în principal exportului, relatează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Omologarea a fost anunţată în paralel de producătorul vaccinului, centrul Gamaleia, şi de vicepremierul rus însărcinat cu sectorul sanitar, Tatiana Golikova, în timpul unei reuniuni pe tema evoluţiei pandemiei la care a participat şi preşedintele rus Vladimir Putin şi a fost retransmisă la televiziune.

Acesta din urmă s-a declarat favorabil ideii ridicării brevetelor asupra vaccinurilor anti-COVID-19 pentru a accelera producţia şi distribuţia acestora la nivel global, după o propunere în acest sens venită din partea Statelor Unite, idee faţă de care şi preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat ''absolut favorabil'', în timp ce Germania a transmis că este ''deschisă'' unei discuţii pe acest subiect.

''Desigur, Rusia ar susţine o asemenea abordare. În condiţiile actuale, aşa cum am spus-o de mai multe ori, nu trebuie să ne gândim la cum să obţinem un profit maxim, ci la modul în care să asigurăm securitatea oamenilor'', a declarat preşedintele Putin.

Fondul rus de investiţii directe (RDIF), care a finanţat dezvoltarea vaccinului Sputnik V, a semnat contracte cu companii farmaceutice din Brazilia, India, China, Iran, Coreea de Sud, Kazahstan şi Belarus pentru producţia acestui ser, autorizat până în prezent în 61 de ţări. Dar, agenţia braziliană de reglementare în sectorul sanitar, Anvisa, a respins în aprilie autorizarea Sputnik V, afirmând că din cauza unei anomalii în procesul de producţie dozele pe care le-a examinat conţineau o versiune activă a virusului ce provoacă răceala, justificare considerată de producătorul vaccinului drept un refuz motivat ''politic''.

Potrivit RDIF, ''Sputnik Light'' are o eficacitate de 79,4%, faţă de 91,6% în cazul versiunii vaccinului administrat în două doze. ''Vaccinul Sputnik Light este creat pe o platformă de adenovirus uman bine studiată şi care s-a dovedit sigură şi eficace'', afirmă fondul rus, care estimează la sub 10 dolari costul unei doze din acest vaccin.

Directorul RDIF, Kirill Dmitriev, a precizat că Sputnik ''va rămâne principala sursă de vaccinare în Rusia, în timp ce Sputnik Light va fi exportat'', fiind conceput în principal pentru ţările confruntate cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie rapidă de imunizare a populaţiei. 

foto: ria.ru


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

BTA: Marina Militară a Bulgariei raportează o reducere a numărului de mine marine plutitoare din Marea Neagră

/ Acum 5 zile

Donald Trump susține că acceptă să discute cu Iranul, dar afirmă din nou că armistițiul e „terminat”

/ Acum 6 zile

Serghei Lavrov susține că Rusia va continua războiul în Ucraina până când va atinge obiectivele cerute de Putin în 2024

/ Acum 6 zile

După mai bine de patru luni de la deces, liderul suprem al Iranului Ali Khamenei a fost înmormântat

/ Acum 6 zile

ARMENPRESS: Proiectul TRIPP servește și intereselor Iranului, anunță premierul Pașinian

/ Acum 7 zile

Italia expulzează doi diplomați ruși, acuzați de activități de spionaj

/ Acum 7 zile

Armata americană a lansat noi atacuri împotriva Iranului

/ Acum 7 zile

Zelenski l-a convins pe Trump ca Ucraina să primească licența pentru fabricarea sistemelor antiaeriene Patriot

/ Acum 7 zile

Statele NATO îşi reafirmă, în Declaraţia de la Ankara, angajamentul „de nezdruncinat” faţă de Articolul 5

/ Acum 7 zile

BTA: Plovdiv lansează „Phillgood Month 2026”, o lună dedicată muzicii, artei și culturii urbane

/ Acum 7 zile

NATO promite Ucrainei ajutor militar de 70 de miliarde de euro în 2026

/ Acum 7 zile

ARMENPRESS: Uniunea Europeană donează Armeniei un utilaj de ultimă generație pentru deminare

/ 08 Iulie, 2026

Prețul petrolului Brent a crescut cu 6%, după ce Trump a anunțat încheierea armistițiului cu Iran

/ 08 Iulie, 2026

Ucraina a lovit nouă petroliere ale „flotei din umbră” ruse în Marea Azov