ro

 

Externe
05 Septembrie, 2026 / 05:47
/ 02 Noiembrie, 2022

Rusia a revenit la acordul privind transportul cerealelor

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Moscova, 2 nov. /MOLDPRES/. După ce a primit garanții scrise din partea Ucrainei cu privire la demilitarizarea culoarului maritim utilizat pentru transportul cerealelor, Rusia a anunţat miercuri, 2 noiembrie, că şi-a reluat participarea la acordul asupra exporturilor de alimente, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

Ministerul rus al Apărării a anunțat pe Telegram că "Rusia consideră că garanţiile primite până în prezent par a fi suficiente şi îşi reia punerea în aplicare a acordului".

Recep Tayyip Erdogan a anunţat puţin mai devreme reluarea exporturilor de cereale ucrainene miercuri, la prânz, prin culoarul maritim umanitar din Marea Neagră.

Președintele turc a anunțat că "în urma discuţiei cu (preşedintele rus Vladimir) Putin, ieri (marţi), expedierile de cereale vor continua începând de astăzi la prânz".

Ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu l-a apelat telefonic pe omologul său turc Hulusi Akar pentru a-l informa că exporturile de cereale vor fi reluate "ca înainte", începând de la ora 09:00 GMT.

Erdogan, care a avut marţi o convorbire la telefon cu omologul său rus, urmează să discute cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în cursul zilei de miercuri, a confirmat el.

Șeful statului rus Vladimir Putin a sugerat să se acorde prioritate unor ţări precum Somalia, Djibouti şi Sudan, a declarat Erdogan, adăugând că a fost de acord cu ideea.


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

FOTO // Ziua Limbii Române unește simbolic Republica Moldova, România și Ucraina. Sărbătoarea, marcată în premieră la Cernăuți

/ Acum 5 zile

BTA: Producția „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, revine la Atena cu un spectacol la Teatrul Lycabettus

/ Acum 5 zile

Referendum în Islanda: majoritatea alegătorilor respinge reluarea negocierilor de aderare la UE

/ Acum 5 zile

Kievul, atacat cu drone rusești: un bloc de 12 etaje a luat foc, sunt răniți

/ Acum 6 zile

Ucraina: Depozitul lovit de Rusia conținea muniții, drone și explozibili din dotarea armatei, a anunțat Zelenski

/ Acum 6 zile

BTA: Spectacolul „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, pus în scenă la Teatrul Antic din Dion

/ Acum 6 zile

Ucraina: Bilanțul atacului rus cu dronă contra unui depozit de muniții a urcat la 37 de morți

/ Acum 6 zile

Viitură în Himalaya: Peste 600 de oameni decedați; continuă căutările pentru găsirea persoanelor dispărute

/ Acum 6 zile

Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit în urma atacului rusesc din regiunea Kiev

/ Acum 6 zile

VIDEO // Bulgaria: Incendiu pe litoralul din Sozopol. Zeci de turiști, evacuați

/ Acum 6 zile

Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE

/ Acum 7 zile

BTA: Tenorul ucrainean Mykhailo Malafii a câștigat concursul „The Voice of Kamen” de la Ruse

/ Acum 7 zile

Suedia trimite avioane Gripen și nave militare pentru patrularea frontierei Finlandei cu Rusia

/ Acum 7 zile

ARMENPRESS: Instrumente educaționale bazate pe inteligența artificială, disponibile în școlile și universitățile din Armenia din septembrie