Rusia nu va opri bombardamentele în Siria înainte de a fi învins cu adevărat "grupările teroriste"
Moscova, 3 feb. /MOLDPRES/. Rusia a anunțat miercuri că nu va pune capăt intervenției militare în Siria înainte de a fi "învins cu adevărat" grupările "teroriste", respingînd implicit cererile de stopare a bombardamentelor într-un moment în care la Geneva se desfășoară convorbiri de pace fragile, relatează AFP și REUTERS, citate de AGERPRES şi MOLDPRES.
"Loviturile aeriene rusești nu se vor opri atît timp cît nu vom învinge cu adevărat grupările Statul Islamic și Frontul Al-Nosra", aripa siriană a Al Qaida, a declarat șeful diplomației ruse Serghei Lavrov, aflat în vizită la Mascat, capital emiratului Oman, citat de agenția de presă Interfax.
Armata rusă desfășoară din 30 septembrie o intensă campanie de lovituri aeriene în Siria, care a permis armatei loiale președintelui Bashar al-Assad să recîștige teren.
"A spera că pretenții formulate sub formă de ultimatumuri ajută la reglementarea problemelor constituie o politică mioapă și fără viitor", a continuat Lavrov, în aceeași conferință de presă.
Înaltul comitet pentru negocieri (HCN), o vastă coaliție a opozanților politici sirieni și grupurilor înarmate, solicită sistarea bombardamentelor rusești de la deschiderea luni, la Geneva, a negocierilor de pace sub egida ONU.
Secretarul de stat american John Kerry și șeful diplomației franceze Laurent Fabius au pledat de asemenea marți, la Roma, pentru oprirea bombardamentelor ruse împotriva opoziției siriene.
"Persoane capricioase au apărut în cadrul opoziției siriene, acestea încep să aibă exigențe ce nu au nicio legătură cu principiile" după care trebuie să se desfășoare convorbirile de pace, a afirmat miercuri șeful diplomației ruse.
Lavrov a estimat, pe de altă parte, că o încetare a focului în Siria ar trebui să fie precedată de "oprirea contrabandei la frontiera turco-siriană", prin care sînt "aprovizionați combatanții".
Acordul încheiat sub auspiciile ONU prevede ca o încetare a focului să fie instaurată în momentul în care începe un dialog politic asupra viitorului țării între regimul de la Damasc și opoziție.
/Editor M.Cucu/
Washingtonul a propus noi negocieri ruso-ucrainene pentru săptămâna viitoare
BTA: Bulgarian Telegraph Agency prezintă publicații în limba engleză la London Book Fair
Donald Trump afirmă că este posibil să discute cu Iranul
Parlamentul Ungariei a adoptat o moțiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
Ucrainenii anunță că au recuperat aproape întreaga regiune Dnipropetrovsk
Polonia intenționează să construiască primul scut anti-dronă din Uniunea Europeană
Reuters: Strategia Iranului ar fi de a epuiza SUA și Israelul într-un război de uzură
FOTO // Turcia promovează rutele creștine ca destinație pentru minivacanța de Paște
Donald Trump și Vladimir Putin au discutat telefonic despre războaiele din Iran și Ucraina
Uniunea Europeană pregătește un nou fond de investiții pentru tranziția energetică, estimat la sute de miliarde de euro anual
Ministrul de Externe al Chinei, Wang Yi: „Relațiile cu Europa își recapătă dinamica”
Prețul petrolului se apropie de 111 dolari per baril, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
Prețurile recoltelor de cereale cresc, pe fondul riscurilor legate de aprovizionare
Donald Trump susține că noul lider suprem iranian „nu va rezista mult” fără aprobarea sa
VIDEO // Un cetățean al Azerbaidjanului, expulzat din Republica Moldova pentru ședere ilegală
Ministerul Energiei îndeamnă proprietarii de autoturisme să folosească rațional produsele petroliere
VIDEO // Ministrul Dorin Junghietu, despre cazuri de neconcordanțe în facturile la gaz: „Trebuie să ne asigurăm că fiecare situație este verificată corect și echitabil”
FOTO // Mai mulți studenți ai USMF „Nicolae Testemițanu” au participat la cursul „Etica și integritatea academică”
Premierul Alexandru Munteanu a solicitat autorităților și instituțiilor bugetare să instituie un control strict al cheltuielilor
DOC // Pescuitul a fost interzis temporar pe sectorul Naslavcea–Dubăsari al râului Nistru
Vettingul procurorilor continuă: audieri pentru patru procurori din Chișinău
ANTA: peste 170 de sancțiuni aplicate în urma controalelor la transportul rutier de persoane
Doina Gherman, la sesiunea ONU pentru Statutul Femeii: „Accesul la justiție pentru victimele violenței trebuie consolidate”
VIDEO // Al doilea baraj de protecție instalat pe Nistru. Ministrul Mediului: „Echipele sunt pregătite să intervină în cazul apariției petelor de petrol”
VIDEO // Un bărbat riscă până la 15 ani de închisoare, după ce și-a bătut mortal amicul de pahar
VIDEO // Lucrările de construcție din Stațiile electrice Chișinău și Vulcănești avansează: echipamentele majore au fost livrate și instalate
Republica Moldova va găzdui Conferința de Securitate în regiunea Mării Negre, sub egida Platformei Internaționale Crimeea
VIDEO // Prejudiciu de peste 17 000 de lei. Un tânăr, cercetat pentru furturi de combustibil din mai multe camioane ce staționau la Telenești
Militarii intervin la Soroca pentru gestionarea poluării râului Nistru
România promite transfer de experiență și sprijin pentru aderarea Moldovei la UE