ro

 

Externe
15 Mai, 2026 / 07:34
/ 26 Iulie, 2021

Sudul Europei se luptă cu flăcările, în timp ce nordul abia ce a trecut prin inundaţii

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Atena-Roma-Madrid, 26 iul. /MOLDPRES/. Incendii de vegetaţie au fost raportate luni în mai multe regiuni din sudul Europei, fiind susţinute de vremea caniculară şi de vânturi puternice, în timp ce nordul Europei abia ce îşi revine după un sfârşit de săptămână afectat de ploi torenţiale şi inundaţii, transmite Reuters, citată de Agerpres și MOLDPRES.

În Grecia, premierul Kyriakos Mitsotakis a comunicat că, în ultimele 24 de ore, pompierii s-au luptat cu aproximativ 50 de incendii de vegetaţie, iar situaţia s-ar putea agrava pentru că meteorologii au anunţat că mai urmează un val de căldură.

"Vreau să subliniez faptul că august rămâne o lună dificilă. Din acest motiv este important pentru noi toţi, pentru toate serviciile statului, să rămânem în stare de alertă absolută până când perioada incendiilor se va încheia", a declarat premierul elen.

Reprezentanţi ai pompierilor au precizat că o parte dintre incendii au drept cauză neglijenţa, pornind de la ferme sau de la şantiere de construcţii. Nu au fost anunţate victime.

Condiţiile meteorologice din sudul Europei sunt în contrast puternic cu cele din nordul continentului, ploi torenţiale afectând, săptămâna trecută, numeroase ţări, de la Austria până în Marea Britanie, fiind urmate de inundaţii catastrofale în special în Germania şi ţările învecinate, notează Reuters.

Pe insula italiană Sardinia intervin avioane cisternă din Franţa şi Grecia alături de forţele italiene pentru a stopa un incendiu ce a cuprins peste 4.000 de hectare de pădure. Aproximativ 350 de persoane au fost evacuate din calea flăcărilor. În Sicilia a izbucnit un incendiu de vegetaţie în apropiere de oraşul vestic Erice.

În Spania, în regiunea Catalonia (nord-est), a izbucnit un incendiu de vegetaţie ce a cuprins peste 1.500 de hectare în apropiere de Santa Coloma de Queralt. Zeci de persoane au fost evacuate. Pompierii au anunţat luni că acest incendiu este stabilizat şi controlat în proporţie de 90%. La Lietor, în regiunea centrală Castilla-La Mancha, peste 2.500 de hectare de vegetaţie au ars la sfârşitul săptămânii. În prezent, focarele sunt ţinute sub control. În cursul acestui an incendiile de vegetaţie au cuprins în total 35.000 de hectare în Spania. Anul cel mai afectat de incendii din ultimul deceniu a fost 2012, când autorităţile spaniole au anunţat că au ars 138.000 ha de pădure şi vegetaţie.

foto: EPA


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

The Economist: Ucraina recâștigă inițiativa pe front, iar Rusia pierde teren pentru prima dată în aproape doi ani

/ Acum 3 zile

Prețul petrolului crește din nou, după ce Trump a calificat oferta de pace a Iranului drept „total inacceptabilă”

/ Acum 3 zile

Donald Trump va efectua o vizită de stat în China. Discuții despre Iran și diferendele comerciale, pe agendă

/ Acum 4 zile

Nava de croazieră MV Hondius, afectată de un focar de hantavirus, a ancorat în largul portului Granadilla din Tenerife: începe evacuarea pasagerilor

/ Acum 4 zile

UE este pregătită să înceapă convorbiri despre o pace justă și durabilă în Ucraina

/ Acum 4 zile

Un rubin „excepțional de mare” și rar, de 11.000 de carate, a fost găsit în Myanmar

/ Acum 5 zile

BTA lansează catalogul BG SPA – Sănătate prin apă, în limbile bulgară și engleză

/ Acum 5 zile

Ucraina și Rusia au încheiat un armistițiu de trei zile

/ Acum 5 zile

Ungaria începe o nouă eră politică. Conservatorul Peter Magyar preia funcția de prim-ministru

/ Acum 5 zile

BTA: Etapa a doua a Giro d’Italia începe la Burgas, după retragerea lui Matteo Moschetti din cursă

/ Acum 5 zile

Hantavirus / Șase cazuri confirmate până acum, potrivit OMS

/ Acum 6 zile

Președintele rus transmite că este dispus să discute cu UE, dar nu va face primul pas

/ Acum 6 zile

VIDEO // Dronele Gărzii Naționale „Azov” au preluat controlul spațiului aerian deasupra orașului Mariupol

/ Acum 6 zile

Forțele ruse au lansat în timpul nopții peste 850 de drone în Ucraina, în ciuda armistițiului anunțat de Kremlin