ro

 

Externe
16 Martie, 2026 / 23:55
/ 17 Februarie, 2016

Talibanii din Afganistan recrutează tot mai mulți copii pentru a-i folosi în luptă

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Kabul, 17 feb. /MOLDPRES/. Fenomenul recrutărilor de copii pentru a fi folosiți ca soldați de către forțele talibane din Afganistan a luat amploare în 2015, potrivit unui raport al Human Rights Watch dat publicității miercuri, relatează DPA, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

„Talibanii au instruit și folosit copii pentru diferite operațiuni militare, inclusiv fabricarea și instalarea de dispozitive explozive improvizate”, se menționează în raport.

Organizația a observat o creștere a numărului copiilor soldați din aprilie 2015, cînd insurgenții talibani și-au intensificat ofensiva din nordul Afganistan. Numai în districtul Chahardara 100 de copii au fost recrutați pentru luptă în 2015.

Raportul se concentrează asupra provinciei Kunduz, a cărei capitală a fost cucerită pentru scurt timp de forțele talibane în septembrie anul trecut.

Rudele copiilor recrutați au declarat reprezentanților Human Rights Watch că talibanii folosesc tot mai mult madrasele, școlile religioase islamice, „pentru a-i instrui militar pe adolescenții cu vîrste între 13 și 17 ani, dintre care mulți au fost folosiți în luptă”.

Copiii sînt învățați cum să folosească arme și cum să asambleze și să instaleze dispozitive explozive. Multe familii au declarat pentru Human Rights Watch că și-au trimis copii la o madrasa pentru că școala religioasă asigură hrană și îmbrăcăminte. Potrivit raportului, îndoctrinarea copiilor ar începe de la vîrsta de șase ani.

Talibanii au respins conținutul raportului Human Rights Watch și l-au calificat drept „propagandă”, făcînd referire la articolul 69 din codul de conduită al talibanilor care stipulează că nu vor fi recrutați „băieți fără barbă”.

Human Rights Watch estimează că „folosirea de indivizi sub vîrsta de 18 ani încalcă legea internațională aplicabilă în Afganistan, iar în cazuri în care implică copii sub 15 ani reprezintă o crimă de război”.

Legea internațională umanitară interzice recrutarea sau folosirea copiilor de sub 15 ani de părțile angrenate în conflicte armate, notează DPA.

(Editor A. Răileanu)


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

VIDEO // Președintele Ucrainei, primit cu onoruri militare de șeful statului român, la Palatul Cotroceni

/ Acum 4 zile

Aproximativ 30.000 de militari participă la exerciții NATO desfășurate în Norvegia și Finlanda

/ Acum 4 zile

Lumea se confruntă cu cea mai mare întrerupere a aprovizionării cu petrol din istorie, susține Agenţia Internaţională pentru Energie

/ Acum 4 zile

UE analizează plafonarea prețului gazelor după creșterea cotațiilor pe bursă

/ Acum 4 zile

Preţul petrolului a depăşit din nou 100 de dolari pe baril

/ Acum 4 zile

Autoritățile turce dau asigurări că vacanțele în Turcia se desfășoară normal, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu

/ Acum 5 zile

ONU cere de urgență „scutiri umanitare” pentru a transporta ajutorul prin Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 5 zile

Parlamentul României a luat act de două informări ale președintelui Nicușor Dan cu privire la misiuni și operații militare

/ Acum 5 zile

VIDEO // CSAT a discutat dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane

/ Acum 5 zile

FOTO // Cel puţin şase morţi şi cinci răniţi în vestul Elveţiei, în incendiul unui autocar

/ Acum 5 zile

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va efectua, joi, o vizită oficială în România

/ Acum 6 zile

Washingtonul a propus noi negocieri ruso-ucrainene pentru săptămâna viitoare

/ Acum 6 zile

BTA: Bulgarian Telegraph Agency prezintă publicații în limba engleză la London Book Fair

/ Acum 6 zile

Donald Trump afirmă că este posibil să discute cu Iranul