ro

 

Externe
16 Iulie, 2026 / 13:27
/ 18 Septembrie, 2021

Trei astronauţi chinezi au revenit pe Terra la finalul unei misiuni-record de trei luni în spaţiu

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Beijing, 18 sep. /MOLDPRES/. Trei astronauţi chinezi au revenit vineri pe Terra la finalul unei misiuni-record de trei luni în spaţiu la bordul staţiei spaţiale chineze Tiangong, aflată în construcţie, a anunţat televiziunea publică CCTV, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres și AFP.

Echipajul a decolat la mijlocul lunii iunie de pe teritoriul Chinei. Misiunea, Shenzhou-12, a fost cea mai lungă misiune efectuată vreodată în spaţiu de China.

Suspendată de o paraşută în dungi alb cu roşu, capsula în care s-au aflat cei trei astronauţi a ajuns pe Terra vineri în jurul orei 13:35 (05:35 GMT) în deşertul Gobi (nord-vestul Chinei), potrivit imaginilor difuzate de CCTV.

Misiunea a reprezentat o nouă etapă din ambiţiosul program spaţial chinez care a plasat deja sonde pe Lună, Marte şi preconizează să trimită astronauţi pe satelitul natural al Terrei până în 2030.

CCTV a difuzat în direct momentul revenirii celor trei astronauţi, camera de luat vederi aflată la bordul capsulei surprinzând survolul rapid peste întinderile deşertice în nuanţe maronii.

Huang Weifen, înalt responsabil din cadrul programului spaţial cu echipaj uman al Chinei, a precizat pentru CCTV că astronauţii trebuie acum să intre într-o perioadă de carantină.

Această măsură de precauţie ''nu este impusă doar de COVID-19'', ci întrucât ''imunitatea lor a fost slăbită'' de lungul sejur petrecut în spaţiu, a mai precizat aceasta. ''Este o măsură luată pentru protejarea lor''.

La bordul Tianhe (''Armonie celestă''), singurul dintre cele trei module ale staţiei spaţiale chineze care a fost deja plasat în spaţiu, astronauţii Nie Haisheng, Liu Boming şi Tang Hongbo au avut numeroase sarcini de îndeplinit.

Cei trei astronauţi au realizat ieşiri în spaţiu, au efectuat operaţiuni de mentenanţă şi au instalat materiale pentru a face ca staţia să fie operaţională.

Denumită în engleză CSS (acronimul pentru ''Chinese Space Station''), iar în chineză Tiangong (''Palat celest''), staţia spaţială, odată finalizată, va semăna ca dimensiuni cu fostul avanpost sovietic Mir (1986-2001), iar durata sa de viaţă este estimată la cel puţin 10 ani.

Shenzhou-12 a fost prima misiune chineză cu echipaj uman după aproape cinci ani şi o chestiune de prestigiu pentru Partidul Comunist Chinez (PCC), care îşi celebrează centenarul anul acesta.

Misiunea Shenzhou-12 a fost cea de-a treia lansare din cele 11 necesare pentru asamblarea avanpostului spaţial.

Următoarea lansare, a navetei Tianzhou-3, care va transporta doar provizii, va avea loc în următoarele zile, potrivit autorităţilor spaţiale. Conform site-urilor online specializate, lansarea ar urma să aibă loc luni.

Foto: Xinhua


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

Donald Trump susține că acceptă să discute cu Iranul, dar afirmă din nou că armistițiul e „terminat”

/ Acum 6 zile

Serghei Lavrov susține că Rusia va continua războiul în Ucraina până când va atinge obiectivele cerute de Putin în 2024

/ Acum 6 zile

După mai bine de patru luni de la deces, liderul suprem al Iranului Ali Khamenei a fost înmormântat

/ Acum 6 zile

ARMENPRESS: Proiectul TRIPP servește și intereselor Iranului, anunță premierul Pașinian

/ Acum 7 zile

Italia expulzează doi diplomați ruși, acuzați de activități de spionaj

/ Acum 7 zile

Armata americană a lansat noi atacuri împotriva Iranului

/ Acum 7 zile

Zelenski l-a convins pe Trump ca Ucraina să primească licența pentru fabricarea sistemelor antiaeriene Patriot

/ Acum 7 zile

Statele NATO îşi reafirmă, în Declaraţia de la Ankara, angajamentul „de nezdruncinat” faţă de Articolul 5

/ Acum 7 zile

BTA: Plovdiv lansează „Phillgood Month 2026”, o lună dedicată muzicii, artei și culturii urbane

/ Acum 7 zile

NATO promite Ucrainei ajutor militar de 70 de miliarde de euro în 2026

/ Acum 7 zile

ARMENPRESS: Uniunea Europeană donează Armeniei un utilaj de ultimă generație pentru deminare

/ 08 Iulie, 2026

Prețul petrolului Brent a crescut cu 6%, după ce Trump a anunțat încheierea armistițiului cu Iran

/ 08 Iulie, 2026

Ucraina a lovit nouă petroliere ale „flotei din umbră” ruse în Marea Azov

/ 08 Iulie, 2026

Premierul bulgar avertizează despre o posibilă escaladare nucleară rusă în Ucraina