Trupele Wagner aflate în drum spre Moscova au făcut stânga-mprejur după medierea preşedintelui belarus
Moscova, 25 iun. /MOLDPRES/. Şeful mercenarilor ruşi din gruparea Wagner, Evgheni Prigojin, angajat într-o rebeliune armată împotriva conducerii militare ruse, a acceptat sâmbătă seara să oprească înaintarea luptătorilor săi spre Moscova şi să se întoarcă la bazele lor pentru a evita vărsarea de sânge, după medierea preşedintelui belarus Alexandr Lukaşenko, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres și MOLDPRES.
Prigojin declarase anterior că vrea să înlăture conducerea armatei ruse şi să "restabilească dreptatea".
La rândul său, preşedintele rus, Vladimir Putin, transmisese că revolta trebuie să fie înăbuşită în mod decisiv.
Biroul preşedintelui belarus, Alexander Lukaşenko, a anunţat că acesta că a vorbit cu Prigojin, cu aprobarea lui Putin, şi că şeful miliţiei Wagner a fost de acord să detensioneze situaţia.
Într-un mesaj audio difuzat de serviciul său de presă şi redat integral de Reuters, Prigojin a declarat:
''Au vrut să desfiinţeze compania militară Wagner. Am pornit într-un marş al dreptăţii pe 23 iunie. În 24 de ore am ajuns la 200 kilometri de Moscova. În acest timp nu am vărsat nici măcar o picătură de sânge al luptătorilor noştri. Acum a sosit momentul în care s-ar putea vărsa sânge. Înţelegând responsabilitatea pentru vărsarea de sânge rusesc de către una dintre părţi, ne întoarcem coloanele şi mergem înapoi în taberele de campanie, aşa cum am planificat''.
Prigojin a afirmat că elitele militare ruse, împotriva cărora s-a revoltat, au vrut să dezintegreze Wagner şi a explicat că acesta este motivul pentru care a anunţat marşul pentru dreptate, în timpul căruia, în 24 de ore, a avansat până la 200 de kilometri de Moscova, după ce a cucerit oraşul Rostov pe Don.
Potrivit Minskului, Putin l-a informat pe omologul său belarus în cursul dimineţii despre situaţia din sudul Rusiei, referindu-se la ocuparea de către mercenari a Rostovului.
Şefii de stat au convenit asupra unor acţiuni comune. După ce a verificat situaţia prin canalele sale, Lukaşenko a intrat în discuţii cu şeful Wagner. Preşedinţia belarusă a precizat că discuţiile au continuat pe tot parcursul zilei.
''În final, s-a ajuns la un acord privind inadmisibilitatea declanşării unui masacru sângeros pe teritoriul rus'', a precizat serviciul de presă al lui Lukaşenko, principalul aliat al lui Putin în campania sa militară din Ucraina.
La Minsk s-a precizat că în prezent se află pe masă o ''opţiune absolut benefică şi acceptabilă pentru rezolvarea situaţiei, cu garanţii de securitate pentru luptătorii Wagner''.
ARMENPRESS: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă în unanimitate o rezoluție inițiată de Armenia
Premiul Nobel pentru Chimie pe 2026, acordat lui Henri B. Kagan şi Kenso Soai
Rusia a lansat o nouă campanie de atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Zeci de rachete, lansate în timpul nopții
BTA: Noi rezultate ale cercetărilor arheologice de la dealul Trapezitsa din Veliko Târnovo, prezentate după 20 de ani de studii
Autoritățile ruse exclud existența unor cazuri de ciumă în Irkutsk
Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost acordat belgianului Francis Halzen
Ministrul german de externe afirmă că ambițiile Rusiei depășesc Ucraina
Luca Niculescu, desemnat candidat pentru funcția de premier al României
BTA: Unul dintre principalii producători de cupru din Bulgaria primește un împrumut de până la 55 de milioane de euro pentru investiții verzi
ARMENPRESS // Armenia și Iran discută cooperarea în domeniul energiei, transporturilor și dezvoltării infrastructurii
Premiul Nobel pentru Medicină 2026 a fost acordat cercetătorilor Karl Deisseroth, Peter Hegemann şi Georg Nagel
Spania convoacă alegeri anticipate
Exporturile de petrol din Orientul Mijlociu au depășit nivelul dinaintea războiului cu Iranul
Președintele României va desemna un nou candidat de prim-ministru
Peste 15.000 de persoane au solicitat ambulanța în prima săptămână din octombrie
Salariile judecătorilor, în atenția CSM. Consiliul solicită revizuirea formulei de calcul
VIDEO // Opt persoane, reținute într-un dosar de escrocherie și spălare de bani. Cinci call-centre, destructurate de organele de forță
FOTO // Patrimoniul cultural, desenat pe asfalt de copiii din Chișinău
VIDEO // Expoziţiile Moldagrotech și Farmer 2026 vor prezenta soluții pentru eficientizarea activității agricole
FOTO // Peste 1.000 de oameni au participat la Marșul Familiei din Chișinău
FOTO // Prejudiciu de peste 375 mii de lei în urma tăierii ilegale a 357 de arbori la Leova
Locuitorii din cinci localități ale raionului Telenești vor beneficia de screening pulmonar gratuit
Relațiile Republicii Moldova cu Norvegia și Turcia, discutate de Igor Grosu cu ambasadoarele celor două state
FOTO // Foaia de parcurs pentru aderarea la UE, discutată de Cristina Gherasimov cu societatea civilă
O femeie din Chișinău, victima unei escrocherii telefonice. A transferat aproape 300 000 de lei unor persoane necunoscute
Chimioterapia este disponibilă și la Spitalul Clinic Bălți. Pacienții vor avea acces la tratament mai aproape de casă
Marta Kos: „Vor adera la UE numai țările care îi vor putea consolida securitatea”
Polițiștii intensifică activitățile de combatere a utilizării telefonului la volan. Șoferii riscă amenzi de până la 600 de lei
VIDEO // Investiții de 80 de milioane de euro în școlile profesionale. 47 de clădiri vor fi renovate
Kremlinul respinge propunerea unui armistițiu de 60 de zile pentru organizarea alegerilor în Ucraina