Turcia avertizează cu privire la posibile atacuri ale SI joi, de Ziua Tinerilor şi a lui Attaturk
Ankara, 17 mai /MOLDPRES/. Poliţia turcă a emis un avertisment la nivel naţional cu privire la posibile atacuri ale organizaţiei Stat Islamic /SI/ joi, de Ziua Tinerilor, a Sportului şi a fondatorului ţării, Mustafa Kemal Ataturk, unităţile militare fiind considerate ţinte, după ce armata turcă şi-a intensificat atacurile în Siria, scrie MEDIAFAX, preluată de MOLDPRES.
În avertismentul transmis de poliţie către cele 81 unităţi din provincie este menţionat faptul că reţeaua Stat Islamic consideră că soldaţii şi poliţiştii din Turcia sînt trădători şi că uciderea lor este permisă, potrivit agenţiei de ştiri Anadolu, relatează Reuters online.
Poliţia a făcut apel la reevaluarea măsurilor de securitate care vor fi implementate cu ocazia comemorării, pe data de 19 mai, a fondatorului ţării, Mustafa Kemal Ataturk şi cu ocazia celebrării Zilei Tinerilor şi a Sportului.
Unităţi militare şi ale poliţiei ar putea fi ţintite în mod special, a avertizat poliţia.
Forţele armate au anunţat că mausoleul lui Attaturk va rămîne deschis joi, unde de obicei mii de persoane îşi aduc omagiile.
Atît militanţii reţelei Stat Islamic cît şi cei kurzi au organizat atacuri cu bombă în Turcia în ultimele luni.
/Editor M.Cucu/
Doi astronauți americani au revenit pe Pământ, după ce au fost blocați în cosmos timp de nouă luni
Discuţiile SUA-Rusia privind încetarea focului vor avea loc la 23 martie la Jeddah
Rusia a lansat atacuri aeriene împotriva infrastructurii civile din Ucraina
Donald Trump și Vladimir Putin au convenit asupra începerii negocierilor pentru încetarea conflictului din Ucraina
Ursula von der Leyen: „O nouă ordine internaţională va fi formată în a doua jumătate a acestui deceniu”
Șeful guvernului din Fâșia Gaza a fost ucis în atacurile israeliene
Atacuri reciproce cu drone între Ucraina și Rusia, soldate cu răniți, incendii și pene de curent
Ucraina a testat cu succes drone capabile să atace ținte aflate la 3.000 de kilometri distanță
Opoziția și mediul universitar din Serbia acuză guvernul că a folosit un dispozitiv interzis împotriva participanților la marșul antiguvernamental
Ambalajele de unică folosință și cele reutilizabile vor putea fi returnate contra plată
Atac cu drone asupra Kievului: Cel puţin şapte persoane au fost rănite
GALERIE FOTO // Moldova-Norvegia în debutul preliminăriilor CM 2026
UPDATE // Trafic intens de călători la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe sensul de intrare în Republica Moldova
Norvegia învinge Moldova cu 5-0 în debutul preliminariilor CM 2026
România // Biroul Electoral Central a stabilit ordinea candidaților pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale
Zece mii de plopi au fost plantați în cadrul campaniei „Donează pentru un viitor la verde”
Ucraina // Toți membrii unei familii, uciși într-un atac rusesc
Naționala Moldovei debutează în preliminariile Campionatului Mondial 2026. Președinta Maia Sandu: „Fotbalul are puterea de a ne uni și de a ne face mândri de țara noastră”
Republica Moldova se aliniază inițiativei globale „Ora Pământului”
Incendiu la Botanica. Flăcările au cuprins un lan de vegetație
Delegația UE: Republica Moldova avansează în procesul de aderare
Ziua Mondială a Apei // Ministerul Mediului îndeamnă cetățenii să folosească rațional resursele de apă
Ucraina // Zelenski, în vizită la trupele care apără orașul strategic Pokrovsk
Zilele Reginei Maria la Chișinău // Iuliana Gorea Costin: „Simbolizează dreptul nostru la identitate”
UPDATE // Traficul transfrontalier, fluidizat la PTF Sculeni