Ucraina a criticat dur poziţia Ungariei cu privire la negocierile de pace
Kiev, 23 feb. /MOLDPRES/. Guvernul ucrainean a criticat dur apelul Ungariei la discuţii de pace între SUA şi Rusia pentru a pune capăt războiului, fără participarea Kievului, relatează EFE şi postul de televiziune ucrainean Kanal 24, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
'Negocierile pentru (obţinerea păcii în) Ucraina fără participarea Ucrainei sunt posibile doar în visele politicienilor ungari', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko, în pagina sa de Facebook.
Nikolenko a reacţionat astfel la recentele declaraţii ale premierului Viktor Orban şi ale ministrului său de externe, Peter Szijjarto, care au îndemnat la începerea negocierilor între Washington şi Moscova pentru a pune capăt conflictului ucrainean.
'Ministrul ungar de externe ar putea face un serviciu mult mai mare umanităţii dacă ar înceta să mai facă jocul ruşilor', a declarat purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean.
'Budapesta a avut oportunitatea de a contribui la câştigarea păcii în Ucraina şi în Europa, dar a ales cealaltă parte a istoriei', a afirmat el.
Potrivit agenţiilor ucrainene de presă, Szijjarto a subliniat miercuri necesitatea unor negocieri directe între preşedinţii american şi rus, Joe Biden, respectiv, Vladimir Putin, pentru a pune capăt războiului.
Astfel, Szijjarto se alătură poziţiei premierului Viktor Orban care a acuzat Uniunea Europeană şi NATO că sunt în favoarea războiului în Ucraina.
Nu poate exista un învingător în războiul din Ucraina, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orban, care a acuzat 'birocraţii de la Bruxelles' şi SUA că vor prelungirea conflictului provocat de atacul Rusiei, notează EFE.
Rusia nu va putea câştiga pentru că Occidentul sprijină Ucraina, a afirmat Orban la o reuniune a partidului său Fidesz, avertizând că încolţirea Rusiei ar putea duce la un război nuclear, a relatat joi cotidianul proguvernamental Magyar Nemzet.
Orban a insistat că ar trebui lansate negocieri de pace şi să se ajungă în cel mai scurt timp la un acord.
Uniunea Europeană a fost slăbită de sancţiunile impuse Rusiei, în timp ce SUA nu au fost afectate, a spus el, insistând că, în ultimele 12 luni, Europa şi-a pierdut independenţa şi potenţialul economic şi militar.
Premierul ungar este liderul din UE cel mai apropiat de Moscova, care, din 2014, a criticat sancţiunile UE împotriva Rusiei, mai întâi pentru anexarea ilegală a Crimeii şi apoi pentru invazia în Ucraina.
Orban a pledat pentru o poziţie paşnică a UE în faţa preşedintelui american Joe Biden şi a 'birocraţilor de la Bruxelles' pe care i-a catalogat drept adversari ai Ungariei, ţară care, a mai spus premierul ungar, susţine pacea.
Prim-ministrul ungar l-a atacat din nou pe filantropul ungaro-american George Soros, pe care l-a acuzat că finanţează opoziţia maghiară de stânga şi că ar dori să folosească ţările din Europa Centrală în războiul împotriva Rusiei.
Preşedinta Ungariei, Katalin Novak, aliată a lui Orban, s-a întâlnit cu Biden miercuri la Varşovia, în timpul summitului liderilor Formatului Bucureşti 9 (B9), din care fac parte România, Polonia, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Slovacia.
Cu acest prilej, Novak a subliniat că prezenţa lui Biden la reuniune reprezintă o "oportunitate minunată" de a consolida angajamentul comun pentru pace.
Foto simbol
Opt oameni au decedat în urma loviturilor rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei
FOTO // Erzincan, o destinație mai puțin cunoscută, cu peisaje impresionante în estul Turciei
Jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay a câştigat Premiul Nobel pentru Pace
Eurodeputații cer închiderea centrelor culturale rusești din UE
Rusia anunță că suspiciunile privind un caz de ciumă în Irkutsk nu s-au confirmat
ARMENPRESS: Armenia creează un grup de lucru în contextul riscului de ciumă din Rusia
Autoarea canadiană Anne Carson a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură
O bombă rusească ghidată a ucis 33 de persoane la Kramatorsk
Ucraina redeschide parțial exporturile de gaze naturale, pentru prima dată de la începutul invaziei ruse
Cel puțin 30 de persoane au murit în Ucraina în urma atacurilor rusești din 7 octombrie. Printre victime, cinci copii
UE aprobă cea mai amplă listă de sancțiuni împotriva Rusiei
ARMENPRESS: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă în unanimitate o rezoluție inițiată de Armenia
Premiul Nobel pentru Chimie pe 2026, acordat lui Henri B. Kagan şi Kenso Soai
Rusia a lansat o nouă campanie de atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Zeci de rachete, lansate în timpul nopții
Facilități pentru investițiile în baterii de stocare, incluse în amendamentele la politica fiscală și vamală
Speakerul Igor Grosu, la Roma: „Cooperarea dintre parlamentele R. Moldova și Italiei este esențială în procesul de aderare a țării noastre la UE”
Premierul Vasile Tofan a participat la evenimentul de lansare a Moldova AI Hub: „Inteligența artificială - o oportunitate pentru ca Republica Moldova să sară peste etape de dezvoltare tehnologică”
Academia „Ștefan cel Mare” a oferit angajaților poliției manuale de specialitate pentru formarea profesională
Igor Grosu a prezentat la Conferința Europeană a Președinților de Parlament experiența Republicii Moldova în combaterea ingerințelor străine
FOTO // „Satul European”: investiție de peste 7 milioane de lei în muzeul din Taraclia
Secretarul general al NATO a discutat cu președintele României și cu premierul Bulgariei despre securitatea la Marea Neagră
ARMENPRESS: Guterres laudă conducerea și diplomația Armeniei pentru organizarea COP17
R. Moldova și Consiliul Europei au evaluat progresele în implementarea Planului de acțiuni pentru perioada 2025–2028. Mihai Popșoi: „Cooperarea noastră reprezintă un sprijin esențial pentru consolidarea instituțiilor democratice”
Un militar riscă până la șapte ani de închisoare după ce a împușcat din imprudență un coleg
Curtea Constituțională a declarat neconstituționale modificările care au permis numirea lui Herman von Hebel în Comisia de evaluare a procurorilor
APL-urile pot obține până la 300.000 de lei pentru înființarea centrelor de tineret
Aprobat de Guvern: scutirea personală va crește la 46.680 de lei, iar pragul de consum al electricității fără TVA va ajunge la 150 kWh
Șase elevi ai Colegiului UTM au fost exmatriculați după agresarea unui tânăr la Chișinău
Progresele în implementarea Foii de parcurs privind „Reforma administrației publice”, discutate cu societatea civilă
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu reprezentantul special al Președinției în exercițiu a OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană