Ucraina interzice toate importurile din Rusia
Kiev, 10 apr. /MOLDPRES/. Kievul a interzis toate importurile din Rusia, care înainte de război era unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai săi, cu importuri de aproximativ 6 miliarde de dolari pe an. Ucraina a cerut şi altor state să urmeze acest exemplu şi să impună sancţiuni economice mai dure regimului de la Moscova, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.
„Astăzi am anunţat în mod oficial încetarea completă a oricăror schimburi de bunuri cu statul agresor. De acum înainte, produsele din Federaţia Rusă nu vor mai putea fi importate pe teritoriul nostru”, a scris sâmbătă ministrul Economiei din Ucraina, Iulia Sviridenko, pe Facebook.
De la 24 februarie, schimburile de bunuri şi servicii între cele două ţări au fost practic inexistente, dar decizia de sâmbătă, 9 aprilie face legală încetarea importurilor.
„Bugetul inamicului nu va mai primi aceste fonduri, ceea ce îi va reduce potenţialul de a finanţa războiul”, a adăugat Iulia Sviridenko, care deţine şi funcţia de vicepremier.
„Măsura adoptată de Ucraina poate servi drept exemplu partenerilor noştri occidentali şi să îi stimuleze să extindă sancţiunile impuse Rusiei, inclusiv prin implementarea unui embargou asupra livrărilor de energie din Rusia şi izolarea tuturor băncilor ruseşti”, a mai spus ministrul Economiei din Ucraina.
Volodimir Zelenski, a cerut în mod repetat Occidentului să boicoteze petrolul şi alte exporturi energetice ale Rusiei şi de asemenea să oprească exporturile occidentale spre Rusia, din cauza invadării Ucrainei.
Occidentul a impus numeroase sancţiuni Rusiei care au izolat autorităţile de la Moscova până la un nivel nemaivăzut până acum pentru o mare economie iar sâmbătă premierul britanic Boris Johnson a spus că urmează să fie impuse noi sancţiuni.
VIDEO // Un mort și patru răniți după ce o barcă de pescuit turcească a fost atacată în Marea Neagră
Zelenski afirmă că răspunsul lui Putin de a respinge o întâlnire arată că liderul de la Kremlin „alege încă războiul”
BTA // Ishtar: „Muzica este ca un parfum, totul ține de emoție”
Siegfried Mureșan: „Rusia folosește agresiunea hibridă în România așa cum a făcut și în Republica Moldova”
Ucraina afirmă că drona explodată la Constanța îi aparține și că a fost perturbată de sistemele de război electronic rusești
Macron: Franța își menține sprijinul militar pentru România și își adaptează postura în funcție de amenințări
SUA: Camera Reprezentanților a aprobat un pachet de ajutor pentru Ucraina
VIDEO // Explozie în Portul Constanța: o dronă maritimă s-a autodetonat; autoritățile evacuează zona de risc
Ucraina: Trei morți în lovituri rusești în mai multe regiuni
Zelenski îi propune lui Putin o întâlnire directă și un armistițiu pe durata negocierilor
Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României
ARMENPRESS: UE va acorda sprijin suplimentar Armeniei pe fondul restricțiilor impuse de Rusia la importuri
Mai multe state europene cer înăsprirea regulilor de acordare a vizelor Schengen pentru cetățenii ruși
Botoșani: O bombă de aviație a fost descoperită pe malul Prutului, în apropiere de localitatea Stânca
Oportunitățile economice și investiționale ale Republicii Moldova, promovate la Reuniunea Anuală a Consiliului Guvernatorilor BERD
Reprezentanți ai organizațiilor de mediu, instruiți privind metode alternative de soluționare a conflictelor de mediu
VIDEO // Administratorul unui cont de TikTok, reținut într-o cauză penală pornită pentru propaganda războiului
FOTO // Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Marele Ducat de Luxemburg, ca membru fondator al UE, susține ferm parcursul european al Republicii Moldova”
ARMENPRESS: Observatorii IRI: Alegerile parlamentare din Armenia s-au desfășurat calm, corect și credibil
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Afacerea dulce din Lunca Prutului
Noi cazuri de escrocherie telefonică. Victimele au fost prejudiciate cu peste 3 milioane de lei
REPORTAJ MOLDPRES // Tehnologie smart pentru blocuri vechi: soluțiile din China care ar putea rezolva problema parcărilor și a deșeurilor în orașele din Moldova
Ucraina anunță testarea cu succes a unor drone autonome pentru interceptarea aparatelor Shahed
Rusia va rămâne exclusă din competițiile UEFA în sezonul viitor
Profesori de limba română din Republica Moldova vor beneficia de cursuri intensive de perfecționare organizate în România
MAE a emis o alertă de călătorie în statul Israel
Crește numărul de accidente feroviare. Un automobil cu trei minori la bord a fost lovit de o locomotivă la Cimișlia
Medalie de bronz pentru R. Moldova la debutul Campionatului European de rugby 7
USMF „Nicolae Testemițanu” găzduiește prima ediție a conferinței privind managementul utilizării antimicrobienelor în tuberculoză
VIDEO // Mai multe persoane, cercetate într-un caz de escrocherie și spălare de bani. Polițiștii au ridicat circa 1,2 milioane de lei