Ucraina semnalează crematorii mobile ruseşti la Mariupol
Kiev, 13 apr. /MOLDPRES/. Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI), britanicul Karim Khan, a declarat miercuri, în timpul unei vizite la Bucea, că Ucraina este o "scenă a crimei", relatează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
"Ucraina este o scenă a crimei. Suntem aici pentru că avem motive întemeiate să credem că au fost comise crime care sunt de competenţa Curţii. Trebuie să risipim ceaţa războiului pentru a ajunge la adevăr", a declarat el presei în cursul vizitei în această localitate de la periferia Kievului, unde sute de civili, potrivit autorităţilor ucrainene, au fost găsiţi ucişi după ocupaţia rusă.
Khan a precizat că o echipă medico-legală a CPI se pregăteşte să lucreze "pentru ca noi să putem într-adevăr separa adevărul de ficţiune".
"Trebuie să ne păstrăm mintea deschisă şi să ne bizuim pe dovezi", a adăugat el. "Legea trebuie să fie mobilizată şi aruncată în luptă pentru a proteja civilii".
Jurnalişti de la AFP care au putut să se deplaseze la Bucea în 2 aprilie au văzut cadavrele a circa 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în civil împrăştiate pe o rază de mai multe sute de metri pe o stradă a oraşului. Unul stătea întins lângă o bicicletă, alţii aveau lângă ei pungi de cumpărături. Un altul, întins pe o parte, avea mâinile legate la spate. Cel puţin două dintre aceste cadavre aveau răni mari la cap.
Reporterii AFP asistă de mai multe zile la exhumarea corpurilor din gropi comune la Bucea şi în alte localităţi de la periferia Kievului, care s-au aflat timp de mai multe săptămâni sub ocupaţia trupelor ruse.
Masacrul de la Bucea a îngrozit lumea, provocând un val de condamnări energice pe plan internaţional şi i-a determinat pe aliaţii Kievului să impună noi sancţiuni împotriva Rusiei.
Rusia respinge orice responsabilitate pentru aceste morţi şi califică drept "fake" acuzaţiile de ucidere a civililor de către soldaţii ruşi, chiar atunci când se aduc probe concludente în acest sens.
În acelaşi timp, trupele ruse intenţionează să elimine orice tip de probe care ar putea să confirme că au fost comise crime împotriva umanităţii în Ucraina şi în acest scop utilizează crematorii mobile în special la Mariupol, pentru a nu lăsa nicio urmă a atrocităţilor lor, a declarat miercuri serviciul de informaţii al armatei ucrainene, potrivit EFE.
"Conducerea Rusiei a ordonat distrugerea oricăror dovezi ale crimelor armatei sale în Ucraina", se menţionează în mesajul serviciului de informaţii militare ucrainean, care a fost reprodus pe contul Telegram al Consiliului municipal din Mariupol, oraş-port la Marea Azov.
"După genocidul împotriva poporului ucrainean la Bucea care a fost pe larg reflectat pe plan internaţional, 'raşistî' ('fasciştii ruşi', aşa cum numesc ucrainenii forţele ruse) au început să utilizeze crematorii mobile în Ucraina", se afirmă în text.
"La Mariupol au fost detectate 13 crematorii mobile pentru curăţarea străzilor de cadavrele civililor morţi", iar forţele de ocupaţie ruse "încearcă să-i identifice pe toţi martorii posibili ai atrocităţilor" pentru a-i elimina, atenţionează serviciul de informaţii al armatei ucrainene.
Mariupol, un oraş care avea aproximativ o jumătate de milion de locuitori, s-a aflat sub asediu de la începutul invaziei ruse şi 80% din clădirile rezidenţiale au fost total distruse, potrivit unor surse municipale.
Mesajul reprodus de Consiliul municipal din Mariupol conţine o fotografie arătând ceea ce pare să fie un camion de dimensiune mare, cu un cilindru voluminos în partea din spate şi cu un capac, semănând cu un cuptor de crematoriu.
Serviciul de informaţii militare al Ucrainei, adaugă în mesajul său, că a înregistrat în mod repetat utilizarea crematoriilor mobile în regiunea Cernigov, în nord, şi în regiunea Lugansk, în estul ţării.
Armata rusă, potrivit acestuia, foloseşte aceste crematorii şi pentru a elimina rămăşiţele propriilor soldaţi morţi "pentru a ascunde numărul real" al pierderilor şi pentru a nu plăti indemnizaţiile cuvenite rudelor acestora".
"Acţiunile armatei ruse se încadrează în definiţia genocidului în conformitate cu Convenţia pentru prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid şi cu articolul 6 din Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale", subliniază Serviciul de informaţii al armatei ucrainene.
Preşedintele rus Vladimir Putin, care a respins "orice fel de crime de război" comise de trupele ruse în Ucraina va continua să încerce să ascundă aceste fapte, consideră autorităţile ucrainene.
Foto: twitter.com
„Limba română ne unește în România, Republica Moldova și Ucraina”. Mesajul președintelui Nicușor Dan
FOTO // Ziua Limbii Române unește simbolic Republica Moldova, România și Ucraina. Sărbătoarea, marcată în premieră la Cernăuți
BTA: Producția „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, revine la Atena cu un spectacol la Teatrul Lycabettus
Referendum în Islanda: majoritatea alegătorilor respinge reluarea negocierilor de aderare la UE
Kievul, atacat cu drone rusești: un bloc de 12 etaje a luat foc, sunt răniți
Ucraina: Depozitul lovit de Rusia conținea muniții, drone și explozibili din dotarea armatei, a anunțat Zelenski
BTA: Spectacolul „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, pus în scenă la Teatrul Antic din Dion
Ucraina: Bilanțul atacului rus cu dronă contra unui depozit de muniții a urcat la 37 de morți
Viitură în Himalaya: Peste 600 de oameni decedați; continuă căutările pentru găsirea persoanelor dispărute
Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit în urma atacului rusesc din regiunea Kiev
VIDEO // Bulgaria: Incendiu pe litoralul din Sozopol. Zeci de turiști, evacuați
Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE
BTA: Tenorul ucrainean Mykhailo Malafii a câștigat concursul „The Voice of Kamen” de la Ruse
Suedia trimite avioane Gripen și nave militare pentru patrularea frontierei Finlandei cu Rusia
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro
FOTO // Deputați francezi, în vizită la Parlamentul de la Chișinău. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării și sprijinirea parcursului european
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu parlamentarii lituanieni. Sprijinul pentru parcursul european și colaborarea în domeniul securității, pe agendă
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei
Republica Moldova renunță la Acordul CSI privind schimbul de publicații între biblioteci
Legislația privind investigarea accidentelor din transporturi va fi armonizată cu practicile europene
Bugetul asigurărilor sociale pentru 2026 crește cu 1,37 miliarde de lei
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
CEC a publicat lista partidelor care pot participa la alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă