ro

 

Externe
15 August, 2026 / 22:46
/ 24 Septembrie, 2020

Ucraina vrea să obţină o perspectivă clară de aderare la UE

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Kiev, 24 sep. /MOLDPRES/. Ucraina încearcă să obţină de la Uniunea Europeană o perspectivă clară şi articulată privind aderarea sa, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a indicat miercuri serviciul de presă al preşedinţiei de la Kiev, citat de Xinhua, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

'Uniunea Europeană este partenerul nostru cheie în restabilirea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, precum şi în sprijinirea reformelor. De la semnarea Acordului de asociere, UE a devenit principalul partener comercial al Ucrainei, a cărei pondere reprezintă deja peste 40% din comerţul nostru exterior. Totuşi, Ucraina doreşte o integrare deplină în UE', a subliniat Zelenski.

Kievul, a spus el, depune eforturi în prezent pentru aprofundarea integrării între Ucraina şi UE în cadrul Acordului de asociere, precum şi pentru adaptarea părţii comerciale a acordului la realităţile economice moderne, ce va constitui una din temele centrale ale viitorului summit Ucraina-UE, preconizat pentru 1 octombrie la Bruxelles.

Preşedintele ucrainean a declarat că o Ucraină reformată şi puternică ar putea întări în mod considerabil UE.

La începutul acestei săptămâni, Zelenski a avut o întâlnire cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, în cadrul primei vizite a acestuia în Ucraina, notează Xinhua.

sursă foto: gazeta.ru


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea fi oprită joi

/ Acum 4 zile

Rusia a atacat orașul Zaporojie: Șase persoane au murit, iar altele 19 au fost rănite

/ Acum 4 zile

Reacția României la acuzațiile Rusiei privind Portul Giurgiulești: „Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei”

/ Acum 5 zile

Seism de 7,4 în Columbia. Mai multe persoane au fost rănite

/ Acum 5 zile

Europa de Vest a avut cele mai fierbinți luni iunie și iulie din istoria observațiilor

/ Acum 6 zile

BTA: Plovdiv va găzdui Campionatele Mondiale de Canotaj U19 și U23 din 2027

/ Acum 6 zile

Zelenski cere intensificarea presiunilor asupra Rusiei după noile atacuri asupra Ucrainei

/ Acum 6 zile

Incendiu de vegetație de proporții în vestul Canadei: peste 20.000 de oameni au fost evacuați

/ Acum 6 zile

Atac masiv cu drone și rachete asupra regiunii Odesa. Cel puțin opt persoane au fost rănite

/ Acum 7 zile

Bulgaria: Ambasadoarea Ucrainei, convocată la Ministerul de Externe în legătură cu drona prăbușită

/ Acum 7 zile

Zelenski a discutat cu Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în prima sa vizită în Serbia

/ Acum 7 zile

BTA: Tendința de scădere a nivelului Dunării se menține, iar situația hidrologică rămâne dificilă

/ Acum 7 zile

Ministerul Apărării Naționale al României, despre drona explodată în Bulgaria: „Radarele noastre nu au detectat niciun vehicul aerian”

/ Acum 7 zile

O dronă a intrat în Bulgaria dinspre România și a explodat la 100 de metri de graniță