Ucrainenii fac lobby puternic pentru a obține statutul de candidat UE
Kiev, 9 iun. /MOLDPRES/. După ce au purtat discuții ample la Berlin, reprezentanții Ucrainei pentru perspectivele aderării la Uniunea Europeană şi-au exprimat încrederea că ţara va primi statutul de candidat, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Oleksii Cernişov, ministru ucrainean al dezvoltării regionale, a declarat că se aşteaptă ca, la summitul de la Bruxelles de la finalul acestei luni, cele 27 de ţări membre ale UE să aprobe acordarea statutului de candidat pentru Ucraina dacă săptămâna viitoare Comisia Europeană va face o recomandare în acest sens.
Cernișov a spus că Germania probabil va aproba o astfel de decizie. ''Din ce am înţeles, ei nu se vor opune”. Unul dintre cei patru emisari speciali ai preşedintelui Volodimir Zelenski care în prezent fac lobby în capitalele ţărilor UE pentru aderarea Ucrainei, s-a întâlnit marţi şi miercuri, 7-8 iunie, cu politicieni germani de rang înalt.
Ucrainenii au indicat că se aşteaptă ca la 15 iunie executivul UE să recomande acordarea statutului de ţară candidată pentru Ucraina. ''Probabil că decizia nu este încă luată'', a afirmat ministrul ucrainean.
Mai multe state membre şi-au exprimat clar sprijinul în această privinţă, însă guvernul german a fost până acum mai degrabă reticent faţă de adoptarea unei poziţii. De obicei durează mai mulţi ani până când o ţară candidată devine membră cu drepturi depline a UE.
Oleksii Cernişov a pledat pe parcursul vizitei în Germania pentru accelerarea livrărilor de arme către Ucraina. ''Fiecare zi este esenţială. Evident, vrem ca acest lucru să se întâmple mai rapid decât în prezent'', a subliniat el.
Germania a promis câteva livrări de armament greu Ucrainei, dar se mișcă foarte încet și deocamdată nu a sosit niciun asemenea transport în această ţară.
Foto: visegradinsight.eu
Canada ar putea participa la concursul muzical Eurovision
Republicanii şi democraţii din Congresul SUA critică Pentagonul pentru retragerea trupelor din România
2.500 de oameni, blocați sub pământ după un puternic atac rusesc asupra minelor din Dnepropetrovsk
Egipteanul Khaled el-Enany, ales director general al UNESCO
Bulgaria elaborează un proiect de lege care să permită preluarea şi vânzarea rafinăriei Lukoil
Kievul a reluat importurile de gaze prin Coridorul Transbalcanic
Noapte agitată în Ucraina. Rușii au atacat multe orașe cu 135 de drone
China dezvoltă un reactor pe bază de toriu pentru nave maritime de mare tonaj
Mai multe aeroporturi mari din SUA vor reduce numărul de zboruri din cauza blocajului guvernamental
Festivalul Cercetării și Inovării „Știința pentru pace și dezvoltare” a fost inaugurat la Academia de Științe a Moldovei
Republica Moldova lansează misiunea imPACT pentru evaluarea sistemului național de control al cancerului
Turismul responsabil, motor al dezvoltării urbane durabile în UTA Găgăuzia, discutat la un forum organizat de MIDR şi parteneri de dezvoltare
Proiectele finanțate de BERD, discutate de premierul Alexandru Munteanu și Giuseppe Grimaldi, șeful biroului instituției financiare în Republica Moldova
Limba română, mai aproape de copiii din diasporă. 40 de profesori instruiți să predea modern și interactiv
FOTO // În raionul Soroca avansează lucrările la rețelele interne de apă potabilă pentru șapte localități
Clădirea fostului hotel „Național”, pericol pentru siguranța publică. Poliția a reiterat apelul către autoritățile responsabile să întreprindă măsuri urgente
BTA: Centrul de Arheologie Subacvatică din Sozopol, desemnat Centru UNESCO de Categoria a II-a
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy va fi eliberat din închisoare
Peste 13 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, lider european la creșterea traficului de pasageri în categoria aeroporturilor de dimensiune medie
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la București
Opt ani de închisoare pentru un bărbat care a jefuit o instituție de creditare din Chișinău
Comisia de Evaluare a Judecătorilor are o nouă conducere
Un nou sens giratoriu va fi amenajat la Anenii Noi, pentru creșterea siguranței rutiere în regiune
Uzina de procesare a subproduselor de origine animală din Criuleni va fi funcțională din 2026