UE a adoptat al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Bruxelles, 3 iun. /MOLDPRES/. Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat vineri al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei ca răspuns la invadarea Ucrainei, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, potrivit DPA, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Sancţiunile vizează ''capacitatea Rusiei de a finanţa războiul, prin impunerea de sancţiuni economice suplimentare'', a declarat Josep Borrell.
Pachetul de sancţiuni conţine o interdicţie completă asupra ţiţeiului brut şi produselor petroliere livrate pe mare, dar nu include petrolul transportat prin conducte, ceea ce înseamnă că măsura acoperă 90% importurile europene de petrol din Rusia.
Interdicţia face obiectul anumitor perioade de tranziţie pentru a permite sectorului şi pieţei globale să se adapteze.
Noul pachet de sancţiuni a fost adoptat după ce Ungaria şi alte câteva ţări au făcut, pentru aproape o lună, un lobby masiv împotriva unei propuneri de embargou total asupra petrolului rusesc importat de UE.
De asemenea, presiunile Budapestei au avut succes şi în privinţa exceptării patriarhului Kiril al Bisericii Ortodoxe Ruse, un susţinător fervent al preşedintelui rus Vladimir Putin, de la sancţiunile convenite de liderii statelor UE la începutul acestei săptămâni.
Noile sancţiuni prevăd excluderea celei mai mari bănci din Rusia, Sberbank, din sistemul internaţional de comunicaţii financiare SWIFT, interdicţii asupra a încă trei posturi de televiziune ruse deţinute de stat şi sancţiuni contra unor indivizi răspunzători pentru crime de război comise în Ucraina.
Pentru ca noile măsuri să intre în vigoare după adoptarea oficială, ele trebuie să fie publicate în Jurnalul oficial al UE.
Cele cinci runde precedente de sancţiuni UE contra Moscovei au vizat economia, sistemul financiar, banca centrală, oficialităţi guvernamentale ruse de rang înalt şi pe preşedintele Vladimir Putin şi cercul său de apropiaţi.
Foto: euneighbourseast.eu
Rusia a atacat portul Izmail din Ucraina
Ucraina a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
Petrolul ar putea urca la 120-140 de dolari pe baril
Eclipsa de Soare din 12 august: unde va putea fi văzut spectacolul astronomic
Situația aprovizionării cu energie va rămâne tensionată săptămâna următoare, estimează Comisia Europeană
Ungaria are un nou președinte: Andras Baka, ales prin vot secret de Parlament
Un tronson al Autostrăzii A3 din România va putea fi folosit ca pistă pentru avioane
ARMENPRESS: SUA, Armenia și Azerbaidjan au emis o declarație comună la un an de la Summitul de Pace de la Casa Albă
Fostul președinte sirian Bashar al-Assad a fost condamnat la pedeapsa capitală
Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea fi oprită joi
Rusia a atacat orașul Zaporojie: Șase persoane au murit, iar altele 19 au fost rănite
Reacția României la acuzațiile Rusiei privind Portul Giurgiulești: „Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei”
Seism de 7,4 în Columbia. Mai multe persoane au fost rănite
Europa de Vest a avut cele mai fierbinți luni iunie și iulie din istoria observațiilor
Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța într-o singură săptămână
Drumul R13 din raionul Florești va fi reparat pe sectoare
CNAM a primit prima ofertă pentru servicii de fertilizare in vitro în 2026
Dolarul se ieftinește, iar euro își menține valoarea
FOTO // Primele constatări ale Poliției: Aparatul prăbușit la Talmaza prezintă caracteristici similare unei drone-rachetă
VIDEO // UPDATE: Fragmentele aparatului prăbușit la Talmaza prezintă similitudini cu o dronă-rachetă
Președinta Maia Sandu, despre cooperarea cu SUA: „Avem relații foarte bune, proiecte importante, inclusiv în sectorul energetic”
Republica Moldova va fi pregătită să adere la UE până în 2030. Președinta Maia Sandu: „Credem într-un proces bazat pe merit”
VIDEO // Circa 500 de primării au adoptat decizii de amalgamare voluntară. Prim-ministrul Vasile Tofan: „Trebuie să avem curajul să luăm decizii cruciale pentru viitorul Republicii Moldova”
Președinta Maia Sandu, despre „a doua țintă” a Rusiei: „Kremlinul vrea să controleze Republica Moldova pentru a o folosi împotriva Ucrainei”
Republica Moldova și ONU vor continua cooperarea pentru dezvoltare durabilă și susținerea reformelor
MAE condamnă încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova: „Astfel de incidente sunt inacceptabile”
Președinta Maia Sandu, despre măsurile care pot opri dronele și agresiunea Rusiei: „Să sprijinim Ucraina”
Iarmaroace școlare, organizate în sectoarele capitalei. Părinții și elevii pot procura rechizite și articole vestimentare
IGP avertizează despre o nouă tentativă de fraudă online. Escrocii invocă presupuse încălcări ale regulilor de circulație
Primarii din regiunea Centru a țării au participat la consultările privind investițiile pentru localitățile amalgamate