Un seism de 6,9 grade a produs prăbușirea unui segment din Marele Zid Chinezesc
Beijing, 11 ian. /MOLDPRES/. În nord-vestul Chinei, o porţiune de doi metri din Marele Zid Chinezesc s-a prăbuşit în urma unui cutremur cu magnitudinea 6,9. Porţiunea distrusă se află în provincia Gansu, la 114 kilometri de locul în care s-a aflat epicentrul seismului, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.
Partea de zid prăbușită datează din timpul Dinastiei Ming (1368-1644), iar zona a fost asigurată provizoriu şi au început deja lucrările de reconstrucţie şi restaurare.
Seismul care a provocat prăbuşirea unei porţiuni din cel mai emblematic monument din China s-a produs într-o zonă cu populaţie dispersată din îndepărtata provincie Qinghai, care, cu 6 milioane de locuitori, este una dintre cele mai puţin populate ale ţării.
În urma cutremurului s-a prăbuşit segmental zidul istoric, s-au dărâmat unele grajduri şi avariat peste 200 de locuinţe. Seismul nu a provocat daune materiale importante şi nici pierderi de vieţi omeneşti.
Marele Zid Chinezesc, inclus pe lista patrimoniului mondial de către UNESCO în 1987, este format din numeroase structuri neconectate iniţial între ele şi construite de micile regate chinezeşti pentru a se apăra de invaziile din nordul ţării.
Împăratul Chinei Qin Shi (221-210 î.H.) a fost cel care a decis să le unească, conectând între ele porţiuni de mii de kilometri, care au împiedicat hoardele mongole de călăreţi arcaşi să pătrundă cu uşurinţă în imperiul chinez.
Foto: a1.ro
Numărul cererilor de azil în Uniunea Europeană a scăzut cu 20% în 2025
Restricții temporare și măsuri de siguranță, instituite pe drumurile din Bulgaria
Consiliul de Securitate ONU se convoacă la cererea Ucrainei după noile atacuri ruse cu racheta Oreșnik
Regatul Unit alocă 200 de milioane de lire sterline pentru o eventuală desfășurare a trupelor în Ucraina
AIEA negociază un armistițiu în jurul centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, după avarierea unei linii electrice
BTA: Expoziție, cinematografia prin ochii artistei Eva Teneva-Zaikoff
Atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei: 20 de clădiri rezidențiale și ambasada Qatarului avariate la Kiev
Elveția: Doliu național după incendiul tragic din Crans-Montana
Rusia a lansat 36 de rachete și 242 de drone în atacul din noaptea de joi spre vineri asupra Ucrainei
VIDEO // Kievul anunță că cel puțin 4 persone au fost ucise și 24 rănite în urma unui atac rusesc
Documentul cu garanțiile de securitate americane pentru Ucraina este „practic pregătit”, anunță Zelenski
Zelenski cere accelerarea aderării Ucrainei la UE, la preluarea președinției Uniunii de către Cipru
Fermierii francezi protestează cu tractoarele pe lângă Turnul Eiffel
Bijuterii de peste un milion de euro, furate în Franța. Un creator american, jefuit din locuința turistică
Investiții suplimentare de peste 210 milioane de lei în localitățile din țară: Circa 300 de proiecte noi au fost incluse în Documentul unic de program
FOTO // Șase lingouri, presupuse a fi din aur, depistate la vama Palanca
Prima ședință a Guvernului din 2026. Premierul Alexandru Munteanu: „Avem multe de făcut”
Explozie într-o gospodărie din Ialoveni: un bărbat transportat de urgență la spital cu arsuri
Noi secretari de stat numiți de Guvern la Ministerul Culturii, Ministerul Finanțelor și Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
Proiectele de asistență promovate pe ambele maluri ale Nistrului au fost trecute în revistă la întrevederea cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova
FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită pe șantierul noii unități militare din Băcioi: „Investițiile în apărare sunt investiții în pace și stabilitate”
Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoșenko, este suspectată de implicare în fapte de corupție
FOTO // Percheziții în raionul Ialoveni. Doi bărbați sunt cercetați penal pentru braconaj
Procurorul din Glodeni prins beat la volan, în vizorul CSP
Mai mulți senatori americani au introdus un proiect legislativ ce interzice anexarea unui teritoriu al NATO
Peste 600 de milioane de lei, acumulate săptămâna trecută de Fisc la buget
Euro și dolarul se apreciază
VIDEO // Percheziții la Ciocana: trei bărbați sunt cercetați pentru organizarea spațiilor pentru consum de droguri
TOP 5 priorități ale Ministerului Justiției pentru 2026: digitalizare și integrare europeană
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Vasile cel Mare