UNICEF: Închiderea şcolilor pe fondul pandemiei ar putea avea efecte devastatoare pe termen lung
New York, 28 iul. /MOLDPRES/. Închiderea şcolilor pe fondul pandemiei de coronavirus ar putea avea efecte devastatoare asupra dezvoltării copiilor, în numeroase ţări şi pentru multe decenii de acum înainte, a avertizat marţi Fondul ONU pentru copii UNICEF, transmite AFP, citată de Agerpres și MOLDPRES.
Peste 600 de milioane de copii din lume nu merg la ore în momentul de faţă, cifre care nu iau în considerare şcolile închise ca urmare a perioadei de vacanţă, a precizat purtătorul de cuvânt al UNICEF James Elder.
Doar în Africa de est şi de sud, circa 40% dintre copiii de vârstă şcolară nu frecventează şcoala: celor 37 de milioane care nu mergeau la şcoală dinainte de pandemie li s-au adăugat acum încă 32 de milioane, din cauză că unele şcoli au rămas închise ori ei nu s-au mai întors în bănci după redeschiderea lor.
Doar un număr redus de şcoli din această regiune pot asigura cursuri online, a menţionat Elder.
"Educaţia, siguranţa, prietenii şi mâncarea au fost înlocuite cu nelinişte, violenţă şi mame adolescente", a mai spus purtătorul de cuvânt al UNICEF, potrivit căruia numărul sarcinilor înregistrate la tinere între 10 şi 24 de ani a crescut cu peste 20% anul trecut doar în Uganda.
UNICEF avertizează că este o situaţie ale cărei consecinţe vor fi resimţite decenii la rând, amintind un raport al Băncii Mondiale ce estimează că această generaţie de elevi vor câştiga cu 10 trilioane de dolari mai puţin de-a lungul vieţii decât ar putea dacă şi-ar finaliza educaţia.
Fiecare an de şcolarizare creşte potenţialul de câştig cu 10%, notează UNICEF.
Elder a mai menţionat că, având în vedere lipsa livrărilor de vaccinuri către ţările mai sărace, redeschiderea şcolilor nu trebuie legată de vaccinarea tuturor profesorilor şi elevilor şi a făcut apel la guvernele şi statele donatoare să investească mai mult pentru a-i readuce la şcoală pe copii şi adolescenţi, iar tinerelor mame să li se permită să meargă în continuare la ore.
foto: edupedu.ro
Petrolul ar putea urca la 120-140 de dolari pe baril
Eclipsa de Soare din 12 august: unde va putea fi văzut spectacolul astronomic
Situația aprovizionării cu energie va rămâne tensionată săptămâna următoare, estimează Comisia Europeană
Ungaria are un nou președinte: Andras Baka, ales prin vot secret de Parlament
Un tronson al Autostrăzii A3 din România va putea fi folosit ca pistă pentru avioane
ARMENPRESS: SUA, Armenia și Azerbaidjan au emis o declarație comună la un an de la Summitul de Pace de la Casa Albă
Fostul președinte sirian Bashar al-Assad a fost condamnat la pedeapsa capitală
Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea fi oprită joi
Rusia a atacat orașul Zaporojie: Șase persoane au murit, iar altele 19 au fost rănite
Reacția României la acuzațiile Rusiei privind Portul Giurgiulești: „Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei”
Seism de 7,4 în Columbia. Mai multe persoane au fost rănite
Europa de Vest a avut cele mai fierbinți luni iunie și iulie din istoria observațiilor
BTA: Plovdiv va găzdui Campionatele Mondiale de Canotaj U19 și U23 din 2027
Zelenski cere intensificarea presiunilor asupra Rusiei după noile atacuri asupra Ucrainei
Un adolescent din Republica Moldova, salvat de polițiștii români după ce a fost luat de curenții Prutului
Un tânăr a fost condamnat la 23 de ani de închisoare după ce ar fi violat și omorât o femeie la Chișinău
CEC anunță începerea perioadei electorale pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie
Sesiune de informare pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului privind aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Republica Moldova
Companiile din Moldova, sprijinite să se alinieze la standardele europene de raportare privind sustenabilitatea
VIDEO // Ministrul Mihai Popșoi, despre cooperarea cu România: „Relația strategică dintre cele două state, bazată pe comuniunea de limbă, istorie și tradiție, reprezintă un mare atu pentru țara noastră”
MOLDOVA#35 – Ce am construit // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Am parcurs un drum economic complex. Următoarea etapă este integrarea deplină în economia europeană”
AIPA a autorizat plăți în agricultură de peste 1 miliard de lei în prima jumătate a anului 2026
Serviciul Vamal a încasat peste 875 de milioane de lei în ultima săptămână
Peste patru milioane de barili de petrol pe zi trec prin Strâmtoarea Hormuz, în pofida războiului
BTA: Cinci artiști bulgari, incluși într-o expoziție internațională din Arabia Saudită
Peste 12 000 de locuri de muncă, propuse de ANOFM. Chișinău și Bălți, printre localitățile cu cele mai multe posturi vacante
UE pregăteşte pentru toamnă cel mai amplu pachet de sancţiuni împotriva Rusiei
Leul începe săptămâna cu apreciere față de euro și dolar
Premierul Vasile Tofan a participat la Festivalul național „Sport prin Generații”, desfășurat la Nisporeni
Festivalul național „Sport prin Generații”, organizat la Nisporeni. Premierul Vasile Tofan: „Avem obiective ambițioase pentru dezvoltarea sportului”