Vaticanul și Italia se pregătesc pentru procesiunile din Săptămîna Mare
Vatican, 2 apr. /MOLDPRES/. Cetatea Vaticanului și capitala Italiei definitivează pregătirile pentru afluxul de credincioși așteptați începînd din data de 2 aprilie, cînd Papa Francisc va oficia slujba din Joia Mare, și care vor participa în zilele următoare la evenimentele organizate cu ocazia Paștelui catolic, relatează MOLDPRES cu referire la EFE și AGERPRES.
Tot joi, sfîntul părinte va spăla picioarele a 12 persoane, așa cum a făcut Iisus cu discipolii săi. Pentru această ocazie a fost ales un grup de femei și bărbați care ispășesc pedepse privative de libertate într-o închisoare din apropiere de Roma.
În ziua următoare, în Vinerea Mare, papa va reface, împreună cu mulțimea de creștini, 'Drumul Crucii', pe un traseu cuprins între Colosseum și colina Palatinato, conform unei tradiții inaugurate în 1741 de Papa Benedict al XIV-lea și care a fost reluată din 1925, după o întrerupere de mai multe decenii.
În Sîmbăta Mare, suveranul pontif va prezida 'Veghea Pascală', în Bazilica Sf. Petru, iar în Duminica Paștelui va oficia o mesă solemnă și va rosti binecuvîntarea Urbi et Orbi ('Către oraș și lume').
(Editor M. Jantovan)
BTA: Peste 1.200 de cetățeni bulgari au fost evacuați din Emiratele Arabe Unite cu sprijinul Ministerului de Externe
SUA trimit încă un portavion în Marea Mediterană
SUA iau în considerare să ridice sancțiunile asupra petrolului rusesc, pe fondul creșterii prețurilor globale
Președintele Iranului a cerut scuze țărilor vecine pentru atacurile iraniene care le-au vizat
Navele din Golful Persic se declară „chineze” pentru a evita atacurile iraniene
Atacuri rusești în mai multe regiuni ale Ucrainei: morți, răniți și clădiri distruse
Prețul petrolului ajunge la 90 de dolari per baril
Donald Trump cere capitularea necondiționată a Iranului
BTA: Istoricul Mikhaylo Stanchev a primit titlul de profesor onorific la Universitatea de Stat de Științe Umaniste din Ismail
Uniunea Europeană suspendă călătoriile fără vize pentru oficialitățile georgiene
UE va analiza opțiuni pe termen scurt pentru reducerea prețurilor la energie
Israelul anunță o nouă fază în războiul împotriva Iranului
SUA afirmă că au scufundat peste 30 de nave iraniene
Zelenski: Statele din Orientul Mijlociu au folosit în câteva zile mai multe rachete Patriot decât Ucraina în patru ani de război
Profesorii care predau limba și literatura găgăuză vor beneficia de instruiri specializate
Autoritățile au activat protocoalele de coordonare interinstituțională în cazul posibilei poluări a râului Nistru
Un copil și-a pierdut viața în urma unui incendiu produs în satul Răspopeni, raionul Șoldănești
Republica Moldova denunță Acordul de constituire a Comunității Statelor Independente
Agenda evenimentelor, miercuri, 11 martie
BTA: Bulgarian Telegraph Agency prezintă publicații în limba engleză la London Book Fair
Președinta Maia Sandu, printre membrii de onoare ai Ordinului European de Merit - distincție oferită pentru contribuții semnificative la promovarea și apărarea valorilor europene
Guvernul indexează venitul lunar minim garantat
Președinta Maia Sandu, întrevederi cu conducerea de vârf a Republicii Lituania
A fost stabilită componența nominală a grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia
FOTO // Simbolul prieteniei moldo-japoneze: peste 50 de arbori de sakura au fost plantați la Grădina Botanică a USM
Șefa statului Maia Sandu, despre diferendul transnistrean: „Cel mai mare obstacol în soluționarea conflictului este prezența ilegală a trupelor ruse în stânga Nistrului”
ANSP: 77 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut întrevederi la București cu oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Administrației Prezidențiale a României
Consiliul Superior al Procurorilor intensifică selecția pentru funcțiile vacante din procuraturile specializate: peste 50 de procurori în cursa pentru promovare
Autoritățile de mediu monitorizează petele uleioase observate pe Nistru, în amonte de Naslavcea