Zelenski a calificat drept "dezgustător" comportamentul lui Gerhard Schroeder
Kiev, 4 aug. /MOLDPRES/. Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a catalogat drept "dezgustător" comportamentul fostului cancelar german Gerhard Schroeder, care a afirmat că Rusia vrea o "soluţie negociată" a războiului, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Fostul cancelar german, care este prieten cu preşedintele Vladimir Putin, a declarat că s-a întâlnit săptămâna trecută cu liderul de la Kremlin şi a adăugat că există chiar posibilitatea de a se ajunge uşor la o încetare a focului.
Volodimir Zelenski a declarat că "este pur şi simplu dezgustător când foşti lideri ai unor mari state cu valori europene lucrează pentru Rusia, care este în război împotriva acestor valori".
Mihailo Podoliak, consilier prezidențial, l-a criticat anterior pe fostul cancelar german, calificându-l drept o "voce a curţii regale ruse" şi a spus că orice înţelegere de pace negociată cu Moscova va depinde de o încetare a focului şi de retragerea trupelor ruse.
Foto: atalayar.com
UE a autorizat primul tratament pentru întârzierea progresiei diabetului zaharat de tip 1
Atacuri rusești în mai multe regiuni ale Ucrainei: morți și răniți la Harkov, Odesa și Dnipropetrovsk
Apărarea aeriană livrată de Rusia, inoperabilă în momentul capturării lui Maduro
Comisar european: Uniunea Europeană are nevoie de o armată comună de 100.000 de militari
Fostul șef al diplomației ucrainene: războiul nu are șanse să se încheie în 2026
Mii de locuințe din Odesa au rămas fără electricitate după un atac rusesc cu drone
Peste 500 de morți în urma protestelor din Iran. SUA ar putea interveni
BTA: Doylada, obicei tradițional reconstituit într-un sat bulgăresc
Rusia a lansat noaptea trecută un val de drone asupra Kievului
Bilanțul protestelor din Iran ar fi depășit 500 de morți, potrivit unei organizații pentru drepturile omului
Guvernul României explică majorarea impozitelor pe proprietate: venituri mai mari pentru bugetele locale și aliniere la angajamentele europene
Raport InfoClima: Jumătate din populația urbană a României va fi afectată de valuri de căldură extreme până în 2040
Zelenski acuză Rusia de „teroare țintită” după o săptămână de atacuri aeriene masive asupra Ucrainei
Bilanțul protestelor din Iran crește dramatic: cel puțin 192 de manifestanți uciși în două săptămâni
Școlile din Kiev se închid până la 1 februarie. Noi măsuri în capitala Ucrainei după bombardamentele rusești
Trenul de pe ruta Kiev – București înregistrează întârzieri din cauza avarierii rețelelor electrice de pe teritoriul Ucrainei
Vreme fără precipitații și minime de până la -18°C, prognozate de meteorologi pentru zilele de odihnă
Constatări CCSCD: Rețelele de conturi inautentice pe platformele social media, mobilizate după alegeri pentru creșterea tensiunilor sociale
VIDEO // Ministrul Sănătății al României, Alexandru Florin Rogobete, la Chișinău: „Prin colaborare vom putea întări sistemele de sănătate din cele două state. Împreună suntem mai puternici”
Raport CCSCD: Rusia își recalibrează strategiile de manipulare pentru a bloca parcursul european al Republicii Moldova
Doi cetățeni străini, un curier și un colector de bani, reținuți pentru escrocherie
Trafic intens la postul Costești, pe sensul de ieșire din țară
Prim-ministrul Alexandru Munteanu și reprezentanții mediului de afaceri au discutat pe platforma Consiliului Economic
Șefa statului, Maia Sandu, îl va găzdui la Chișinău pe Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj
USMF „Nicolae Testemițanu” se menține pe poziția de lider național în clasamentul MosIUR 2025
MAE de la Chișinău răspunde ministerului rus de externe: „R. Moldova este o țară sigură pentru vizitatori și nu există riscuri de securitate care să justifice alerte de călătorie”
Compania Lukoil-Moldova, amendată pentru nerespectarea hotărârii privind transmiterea și primirea bunurilor aferente complexului petrolier de la Aeroport
Avertizare înainte de Bobotează: Poliția de Frontieră atenționează că scăldatul în râurile Prut și Nistru este interzis
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadorul Statului Israel în Republica Moldova
Azerbaidjanul a început să livreze gaze naturale în Germania și Austria