Ciocnirea civilizațiilor (7)

Chişinău, 1 sep. /MOLDPRES/. Teritoriile imense acumulate de regimul comunist de la Moscova drept răsplată pentru contribuția la victoria asupra nazismului erau o achiziție peste așteptările lui Stalin. Europa de Est, China, Mongolia, Coreea de Nord apoi și Vietnamul se adăugau teritoriilor direct încorporate în URSS, cum ar fi republicile baltice, regiunea Kaliningrad, teritoriile poloneze acaparate în urma pactului Ribbentrop-Molotov, Basarabia cu Bucovina de Nord, Sahalinul de Sud, insulele Kurile și alte bucăți smulse din trupul țărilor vecine.
Moscova începe o luptă furibundă «pentru pace». Adică, rușii dădeau de înțeles că au nevoie de timp pentru a asimila noile achiziții și a-și încorpora aceste teritorii din mult prea «umflatul» imperiu sovietic.
Lupta pentru pace era un instrument bine pus la punct de propaganda bolșevică încă în perioada interbelică. Comuniștii alocau imense sume de bani pentru crearea diverselor pretinse comitete pentru pace, asociații ale prietenilor URSS și tot felul de fonduri pentru a putea stimula financiar intelectuali din Occident cu vederi de stânga.
Un mare cadou pentru Moscova l-a constituit începutul luptei de eliberare anticolonială în marile imperii: Franța, Marea Britanie, Spania... Chiar dacă URSS rămânea unul dintre cele mai mari imperii în care zeci de popoare au fost asimilate și au dispărut de pe harta etnografică a lumii, Moscova avea un mesaj cinic și ipocrit de sprijin al luptei anticoloniale. Slăbirea Occidentului și comunizarea mai multor regimuri din țările ieșite de sub jugul colonial crea mari perspective pentru expansiunea Moscovei. Marile metropole s-au retras cuminți și și-au văzut de problemele țărilor lor, însă URSS crea tot noi mișcări ale țărilor nealiniate generos finanțate de Moscova.
Pe 22 octombrie 1962, arhitectura postbelică internațională și configurația imperiului comunist au fost puse la o grea încercare. Lumea s-a apropiat mai mult decât oricând de pragul războiului nuclear. În această zi, președintele Statelor Unite John Kennedy a confirmat oficial că Uniunea Sovietică a desfășurat arme nucleare în Cuba. A fost răspunsul Moscovei la desfășurarea de către Statele Unite a rachetelor Jupiter cu rază medie de acțiune în Turcia.
Președintele american a spus că SUA impune o blocadă navală a Cubei și a avertizat că armata SUA este „gata pentru orice eventualitate”.
Orice rachetă lansată de pe teritoriul cubanez era automat considerată de americani drept o declarație de război. Uniunea Sovietică, condusă de Nikita Hrușciov, se pregătea pentru un conflict nuclear, deși, bineînțeles, nimeni nu voia să-l înceapă.
Din fericire, deciziile diplomatice înțelepte din ambele părți au ajutat la evitarea unui deznodământ îngrozitor. URSS a înțeles că meritele din cel de-Al Doilea Război Mondial nu-i vor permite să facă ce vrea în lume și să depășească sferele de influență stabilite.
Partidele comuniste și socialiste din Europa de Vest erau finanțate direct și masiv de Moscova. Ele prindeau puteri, antrenau cu bani sovietici nume sonore din viața publică a respectivelor societăți și la începutul anilor 60 au început să aibă anumite succese în alegeri. În Franța și Italia au existat scurte guvernări comunist-socialiste, însă reformele haotice și populiste au ruinat economiile țărilor respective în scurt timp.
Țările Europei de Est și din Balcani aflate sub dominația Moscovei încercau să minimalizeze influența Rusiei Sovietice și să dribleze ideologia comunistă prin fel de fel de «specifice naționale». Albania și Iugoslavia treptat s-au îndepărtat de Moscova și nu mai făceau parte din blocurile economice și militare comuniste. Semne de dizidență lansa și România. Cea mai dureroasă ruptură pentru URSS a fost ieșirea Chinei de sub influența Moscovei. Chinezii erau și ei obsedați de puterea mondială și construiau alt fel de socialism decât cel dictat de Moscova.
Pe acest fundal, au început mișcări disidente în lagărul socialist, adică în țările care făceau parte din Tratatul militar de la Varșovia. Tradițiile civilizaționale ale polonezilor, ungurilor, cehilor erau altele decât cele ale rușilor și ei permanent își manifestau dorința  de a avea stat de drept și economie de piață.
În 1956, influențați de raportul lui Hrușciov cu privire la destalinizarea regimurilor comuniste, ungurii au încercat să iasă de sub influența Moscovei. Reformele rapide și manifestările de stradă aveau un caracter anticomunist, iar apoi și antisovietic. URSS n-a putut să tolereze un asemenea demers, pentru că el crea un precedent periculos pentru întregul lagăr socialist. Invazia Ungariei și decapitarea revoluției maghiare a fost crudă și sângeroasă. Moscova a dat de înțeles că nu se va împăca cu destrămarea imperiului format după cel de-Al Doilea Război Mondial și va acționa prin metodele cele mai dure.
Se părea că lecția ungară a fost învățată de elitele din lagărul socialist, însă nemulțumirea față de politica Kremlinului izbucnea cu regularitate în diverse colțuri ale imperiului comunist. În 1968 în Cehoslovacia începe o revoluție pașnică, numită de catifea, pentru a înlocui comunismul de sorginte stalinistă cu unul mai apropiat de socialismul occidental. În reforme era antrenată chiar conducerea comunistă a Cehoslovaciei. Moscova avertiza și amenința dur comuniștii cehoslovaci, iar la 21 august 1968 s-au hotărât să invadeze Cehoslovacia pe motivul respectării principiului «internaționalismului proletar». Revoluția din Praga a fost înăbușită prin sânge.
Interesant că la invadarea Cehoslovaciei au participat armatele țărilor Pactului de la Varșovia, cu excepția României. Nicolae Ceuașescu avea o politică ușor disidentă față de Moscova, iar în august 1968 chiar s-a hotărât să se solidarizeze cu Cehoslovacia revoluționară. Documentele epocii demonstrează că URSS a fost la un pas de a invada la acel moment și România.
Următoarea revoltă anticomunistă și implicit, anti-URSS, se dezvolta în Polonia. Spre deosebire de revoluțiile din Ungaria și Cehoslovacia, cea poloneză avea un caracter mai profund, mai temeinic și mai hotărât. Revolta poloneză avea mai multe paliere, printre care, politic, economic, social și religios. Moscova, care anterior practica represalii primitive, n-a fost pregătită pentru o asemenea desfășurare a evenimentelor. În Polonia, la finele anilor 80, asistam la începutul sfârșitului comunismului.
Va urma