Ciocnirea civilizațiilor. Frontul de Est (4)

Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Ideologul Kremlinului din ultimul deceniu, Alexandr Dughin nu și-a construit pseudo-ideologia pe un loc gol. El a căutat justificarea ambițiilor imperialiste ale Rusiei în lucrările marilor filosofi și experți în geopolitică. Mackinder, Kaplan, Mahan și Spykman, fiecare cu particularitățile sale, au elaborat teoria existenței, evoluției și dialecticii Heratland-ului și Rimland-ului. Heartland-ul însemna imensul spațiu eurasiatic de la Atlantic până la Pacific, ocupat, în fond de Rusia și câteva state limitrofe. Rimland-ul constituia țărmurile mărilor și oceanelor, marile orașe-porturi care au și dat naștere economiei capitaliste.
Rimland-ul își formase o conștiință colectivă liberală, cosmopolită, datorită contactelor permanente cu reprezentanți de alte etnii și civilizații. Heartland-ul exprima mai degrabă cultura de stepă profund marcată de psihologia popoarelor nomade și cuceritoare. Experții în geopolitică pe tot parcursul secolului al XX-lea au privit evoluția istorică prin antagonismul dintre Heartland și Rimland.
Mai mult. Se consideră că cine va stăpâni Heartland-ul, va stăpâni lumea, dat fiind imensitatea spațiilor și resursele uriașe. Un mare politician al secolului trecut exclama: «Nu mă tem de puterea Rusiei, mă tem de imensitatea ei». Iar Rusia țaristă, apoi și URSS  au stăpânit o mare majoritate din spațiul Heartland, aflându-se într-o permanentă confruntare cu Rimland-ul.
Ocupația tătaro-mongolă și-a pus puternic amprenta asupra psihologiei rușilor. Mai întâi, Hoarda de Aur a privat poporul rus de experiența Renașterii care a generat filosofia drepturilor individuale. Pericolele permanente au stimulat sentimentul colectivist, iar mai târziu comunismul a găsit aici un teren foarte fertil.
Și, în final, hoardele nomade le-au instilat rușilor o mai mare toleranță față de tiranie și o frică paranoidală față de invazie, consideră ilustrul istoric G. Patrick March. Dorința de a găsi atât rădăcinile parțial pierdute, cât și o justificare în istorie a propriei măreții s-au născut din sentimentul de nesiguranță dat de câmpiile răsăritene, scrie istoricul James H. Billington. Nefiind protejată de stavile naturale, cum ar fi munții înalți sau apele întinse, Rusia a considerat că cea mai bună protecție sunt permanentele cuceriri.
Alexandr Dughin a știut să compileze teoriile despre etno-psihologia rusă cu ambițiile imperiale dezvoltate timp de mai bine de 400 de ani de către țarii ruși și a încropit o pseudo-ideologie care s-a potrivit ca o mănușă noii puteri de la Moscova începutului de mileniu trei. Psihologia kaghebismului agresiv și revanșard și nostalgia după iluzia măreției Rusiei au creat un amalgam de idei războinice care, se pare, duc Rusia pe o cale extrem de periculoasă.
URSS a constituit în mare măsură un vis aproape împlinit al autocrației ruse. Chiar de curând Vladimir Putin a exclamat că URSS a însemnat Rusia și a dat de înțeles că scopul final al «operațiunii speciale» este refacerea Imperiului Rus în hotarele de până la revoluția bolșevică. Președintele rus n-a ascuns niciodată că implozia URSS este percepută de el ca cea mai mare tragedie a secolului al XX-lea.
Un argument puternic în favoarea propriei viziuni a stăpânului Kremlinului despre rolul Rusiei ca imperiu și mare forță mondială îl constituie faptului că apariția noilor state independente a creat un disconfort pentru  25 de milioane de etnici ruși care locuiesc acolo. Dar adepții ideologiei imperiale ruse nu-și pun întrebarea firească pe cât de «сonfortabil» s-au simțit popoarele încorporate în imperiu cu forța și supuse rusificării, deportărilor masive pe criterii etnice și genocidului prin foamete și represiuni politice.
Odată cu venirea lui Putin la putere au fost reanimate toate instrumentele care serveau intereselor imperiale. Pe lângă instituțiile ex-sovietice un rol aparte a fost atribuit Patriarhiei Ruse. Biserica a devenit un generator și propagandist al ideii cu privire la «Lumea Rusă», o concepție ultra-naționalistă despre rolul unificator al rușilor în spațiul ex-sovietic sau chiar și mai extins. Ortodoxia trebuia să devină acel liant spiritual care era chemat să unească teritorii unde influența Bisericii Ruse era puternică. Evenimentele ulterioare au demonstrat că miza pe Biserică a fost supraestimată, iar ideea «Lumii Ruse» s-a dovedit a fi falimentară.
În același scop, în sânul savanților ruși din domeniul militar s-a născut o monstruoasă concepție a războiului hibrid. Ea prevede că teritoriile pot fi cucerite sau trecute în calitate de zonă de influență nu numai prin metode militare. Războiul hibrid a fost definit de specialiști ruși drept o interacțiune dinamică între mai multe elemente cum ar fi armata, alocarea sub diverse pretexte în zone de conflict a contingentelor militare, sprijinul unor mișcări separatiste, activități de destabilizare și subminare a securității unui stat sau regiuni, activarea conflictelor înghețate, menținerea unei dependențe economice sau energetice, aplicarea de sancțiuni economice, campanii de propagandă, dezinformare și influențare, derulare de atacuri cibernetice. Perfecționarea și experimentarea acestor metode agresive de către Kremlin au constituit pregătirea pentru debutul războiului declanșat la 24 februarie 2022.
Va urma