Graham Paul: „Republica Moldova face parte din Francofonie”
Ambasadorul Franței în Republica Moldova, Graham Paul, a acordat un interviu în exclusivitate Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES pe subiecte de actualitate, francofonie, relații bilaterale și investiții realizate în țara noastră.
MOLDPRES: După ce a obținut statutul de stat candidat pentru aderarea la UE, Republica Moldova a primit o „temă pentru acasă” privind realizarea reformelor în diferite domenii. În opinia dumneavoastră, războiul din Ucraina și actuala criză energetică va îngreuna misiunea autorităților de la Chișinău în procesul de înfăptuire a sarcinilor stabilite?
Graham Paul: Într-adevăr, obținerea statutului de stat candidat pentru aderarea la UE a fost însoțită de o serie de recomandări din partea Comisiei Europene în nouă domenii, de la reforma justiției până la lupta împotriva corupției și criminalității organizate, dar și îmbunătățirea calității administrației publice și a implicării societății civile. Sunt domeniile la care trebuie de lucrat. Guvernul a adoptat un plan de acțiuni pentru a lua măsurile necesare, în special pe aspectele legislative. Războiul din Ucraina are consecințe asupra situației economice și energetice din R. Moldova. Acest context complică sarcina autorităților moldovenești, totodată, paradoxal dar poate fi și un factor de accelerare a reformelor pe anumite subiecte. Abia în toamna 2023, Comisia va prezenta un prim bilanț al implementării recomandărilor sale. De aceea, trebuie de avansat repede pe aceste dosare până în primăvară pentru a permite Comisiei să evalueze primele rezultate.
MOLDPRES: În luna octombrie curent, la Chișinău, s-a desfășurat Conferința moldo-franceză privind recuperarea bunurilor infracționale. În cadrul acesteia, experții francezi s-au arătat deschiși să ajute organele de drept din țara noastră în combaterea corupției mari și în recuperarea activelor furate din R. Moldova. Cum ar urma să aibă loc această colaborare și când am putea obține rezultate palpabile în această direcție?
Graham Paul: Recuperarea bunurilor ilicite este obiectul unei cooperări bilaterale excelente datorită prezenței la Președinția Republicii Moldova a unui expert francez de nivel înalt, detașat de statul francez pentru a ajuta autoritățile de la Chișinău, precum și cooperării dintre ministerele justiției și diferiții actori din domeniul luptei împotriva corupției. Seminarul organizat în octombrie la Chișinău a făcut posibilă consolidarea acestor legături de cooperare și a permis experților francezi și moldoveni să se întâlnească și să discute. Nu pot intra în detaliile procedurilor judiciare în derulare, dar vă pot spune că șapte bunuri imobiliare și conturi bancare au fost deja sechestrate în Franța, în vederea confiscării acestora, cu o valoare totală estimată la mai multe milioane de euro. Au fost deschise și alte anchete care ar putea duce și la confiscări. Procedura e de durată, destul de complicată juridic, dar avansăm pe aceste dosare, care sunt o prioritate pentru noi.
MOLDPRES: Agenția Franceză pentru Dezvoltare va oferi țării noastre 60 milioane de euro, prin împrumut, pentru dezvoltarea sectorului energetic și feroviar. Care sunt direcțiile prioritare în valorificarea acestor bani și care vor fi efectele pe termen lung al proiectelor?
Graham Paul: Într-adevăr, Agenția Franceză pentru Dezvoltare (AFD), după acordarea în luna august a anului trecut a unui împrumut bugetar de 15 milioane de euro în numele statului francez, va acorda până la sfârșitul anului 60 de milioane de euro sub forma unui împrumut de politică publică în sprijinul sectoarelor strategice - energetic și feroviar. Acestea sunt două din prioritățile care au fost identificate. Pe lângă această finanțare bugetară este prevăzută o asistență tehnică acordată întreprinderilor Moldelectrica, în domeniul energetic, și Căii Ferate din Moldova, în domeniul feroviar. Această finanțare este foarte flexibilă și poate permite Guvernului să o utilizeze la necesitate în diferite domenii. Sprijinul AFD pentru sectorul energetic va continua și în următorii ani. Totodată, se discută despre susținerea sectorului forestier. De asemenea, sunt în curs de identificare mai multe proiecte de investiții, care necesită studii aprofundate, în special în sectorul infrastructurii, domeniul feroviar, precum și cel al irigației. În cadrul Conferinței platformei de sprijin pentru Moldova organizată la Paris pe 21 noiembrie, președintele Emmanuel Macron, care a primit-o pe președintele Maia Sandu, a anunțat un angajament suplimentar din partea AFD, în perioada 2023-2024, de cel puțin 90 de milioane de euro. Scopul este de a continua acest sprijin și posibil de a-l mări.
MOLDPRES: Franța și Republica Moldova au inițiat procesul de negocieri privind semnarea unui Acord în domeniul securității sociale. Ce categorii de cetățeni va viza documentul? Această modificare a legislației ar putea stimula moldovenii din Franța să activeze în câmpul legal?
Graham Paul: Negocierile pe marginea Acordului în domeniu securității sociale au fost lansate în vara anului 2021. Sunt negocieri complexe și importante, deoarece ar garanta continuitatea drepturilor de protecție socială pentru moldovenii rezidenți în Franța sau pentru francezii rezidenți în R. Moldova, atât pentru asigurări de sănătate, cât și pentru pensii. Într-adevăr, acest Acord ar trebui să încurajeze lucrătorii moldoveni stabiliți în Franța să muncească legal, să plătească cotizații sociale, care ar fi luate în calcul în Republica Moldova pentru a beneficia de pensie. Este o practică comună în Uniunea Europeană. Este un Acord important.
MOLDPRES: O dimensiune importantă a cooperării moldo-franceze o constituie promovarea limbii franceze și a francofoniei. Ce sprijin este oferit instituțiilor de învățământ din țara noastră ce au clase bilingve francofone? Mă refer și la formarea cadrelor didactice, dezvoltarea filierelor universitare francofone sau promovarea mobilității academice?
Graham Paul: Aveți dreptate punând accentul pe Francofonie, care reprezintă un atu pentru Moldova, așa cum a menționat președintele Maia Sandu în timpul participării sale recente la Summit-ul Francofoniei de la Djerba, în Tunisia. Proiectul claselor bilingve francofone, precum și filierele universitare francofone care există în mai multe universități din R. Moldova contribuie la această ancorare francofonă. În ceea ce privește clasele bilingve francofone, împreună cu partenerii noștri - Alianța Franceză și Agenția Universitară a Francofoniei, am încercat să consolidăm sistemul prin numirea unui coordonator, responsabil de animarea celor opt instituții cu clase francofone, am făcut apel la tineri voluntari internaționali francezi detașați în școli pe o perioadă de câteva luni, care intervin la lecțiile de limbă franceză, oferă tinerilor ocazia să vorbească în limba franceză, să vorbească despre Franța și francofonie. Acest proiect derulează foarte bine. De asemenea, am mărit numărul de burse de formare a profesorilor, fiindcă anume pe profesori se bazează acest program. Astfel, încercăm să menținem acest program francofon. Acum trebuie să mergem mai departe și să integrăm mai bine acest proiect pilot și de excelență în sistemul educațional din Republica Moldova, ca să dezvoltăm acest sistem de învățământ bilingv. Multilingvismul este deja o realitate în Republica Moldova și trebuie să ne incite să încadrăm acest segment francofon în predarea limbilor străine. Cred că aici putem aduce o contribuție.
MOLDPRES: Ce acțiuni ar putea fi întreprinse pentru promovarea culturii muzicale franceze în Republica Moldova, ținând cont că suntem o țară francofonă care mereu a apreciat creația artiștilor francezi?
Graham Paul: Cum spuneam mai devreme, Republica Moldova face parte din Francofonie. Francofonia este răspândită și datorită muzicii. Cultura muzicală franceză este prezentă în Moldova la radio la RFI și la televiziune la TV5 Monde. În așa fel aveți acces la informații și muzică în limba franceză. Ceea ce m-a impresionat când am ajuns în R. Moldova este descoperirea gheretelor în parcuri, unde puteți servi cafeaua ascultând muzică franceză. Pe lângă aceasta ambianță generală tipic franceză, vreau să menționez evenimentele organizate de Alianța Franceză și anume Festivalul de pian cu muzică clasică organizat în fiecare an, care au în program concerte de muzică clasică franceză. Nu pot să nu o menționez pe Lidia Isac, o talentată interpretă de aici, care are un vast repertoriu de cântece franceze. Ambasada a fost bucuroasă să colaboreze cu aceasta în cadrul celebrării celor 30 de ani de relații diplomatice între țările noastre, organizând un concert la Sala cu Orgă, unde au fost interpretate cântece franceze și care a avut un mare succes. Totodată, nu este simplu de a aduce interpreți francezi în R. Moldova. Acum nu este tocmai simplu să vină, ținând cont de contextul regional, dar nu îmi pierd speranța. Trebuie de găsit formatul cel mai potrivit. În R. Moldova sunt organizate multe festivaluri, de foarte bună calitate și cred că anume în acest cadru interpreții francezi ar putea veni aici.
MOLDPRES: Sunteți Ambasador al Franței la Chișinău din septembrie 2021, ați reușit să faceți cunoștința cu Republica Moldova, care sunt asemănările dintre cultura țării noastre și cea a Franței?
Graham Paul: În ultimele luni, într-adevăr am vizitat și descoperit R. Moldova atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Am descoperit o țară de o mare autenticitate. Nu este o țară mare pe plan geografic, dar ceea ce m-a frapat este diversitatea aceasta uimitoare, cu o populație primitoare și ospitalieră. Suntem foarte bine primiți. Este un lucru care-i impresionează pe străini. Moldovenii țin să le descopere oaspeților bucătăria tradițională, muzica, istoria, cultura, tradițiile. E absolut fascinant și interesant. Este un atu important, această autenticitate, diversitate și ospitalitate. Desigur mă interesează cultura, muzeele, aveți mănăstiri magnifice pe care le-am putut descoperi. Trebuie să recunosc că am fost foarte impresionat de vinăriile moldovenești pe care le-am vizitat. În Franța ca și în R. Moldova împărtășim nu doar limba franceză într-un anumit fel, dar și cultura vinului și de fiecare dată vizitez cu mare plăcere vinăriile de aici. Astfel, calitatea vinului moldovenesc este de asemenea un factor important pe plan economic.
Există multe lucruri comune în ceea ce privește cultura în Franța și cea de aici. În Franța, ca și în R. Moldova, se atribuie o mare importanță limbii. În Franța este Academia franceză, dicționare, se face totul ca să se protejeze limba. La fel, și limba română are un statul special și i se acordă o mare atenție. O altă latură este atașamentul față de literatură și lectură. Sunt mulți scriitori moldoveni, unii locuiesc în Franța și sunt scriitori buni. Mai este și atașamentul față de artă, pictură, sculptură. Te simți într-o atmosferă culturală foarte similară. Suntem țări europene și împărtășim aceeași istorie și sper că vom avea un viitor comun. Avem multe similarități care s-au dezvoltat și datorită acordului de asociere RM-UE. Acum puteți călători liber fără vize, iar francezii pot veni liber în R. Moldova. Acestea sunt lucruri concrete care facilitează viața și schimburile. Tinerilor li se deschid de asemenea mari oportunități și anume datorită programului Erasmus, care permite mobilități și schimburi. În Franța și Germania există un proiect comun care le permite tinerilor francezi și germani să călătorească cu trenul la un tarif redus. Și cred eu că după ce va fi modernizată calea ferată a Moldovei, tinerii vor avea posibilitatea să călătorească la prețuri accesibile. Poate cândva va apărea linia feroviară Chișinău-Paris… Cine știe ?
MOLDPRES: Domnule Ambasador Graham Paul, vă mulțumim pentru amabilitatea de a acorda acest interviu agenției noastre.
INTERVIU MOLDPRES // Directoarea ANSC, Angela Munteanu: „Ne asigurăm că drumul banilor de la bugetul public către spitale, școli sau infrastructură este unul corect și transparent”
INTERVIU MOLDPRES // Vicepreședintele Academiei Române, Mircea Dumitru: „Mediul academic și cel de cercetare din Republica Moldova sunt avansate și se pot integra eficient în structuri europene și internaționale”
INTERVIU MOLDPRES // Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca: „Dacă cineva îți răstoarnă istoria și identitatea națională, înseamnă că nu ai suficiente cunoștințe”
INTERVIU MOLDPRES // Nicolae Hristov, directorul ADR Sud: „Nu construim doar infrastructură, ci condiții de viață mai bune, un trai mai ușor pentru mii de locuitori”
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Lituaniei, Tadas Valionis, despre perspectiva aderării Republicii Moldova la UE: „Dacă faci lucrurile să devină reale, ele vor deveni realizabile”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță: „Ne propunem modernizarea sistemului financiar, în beneficiul mediului de afaceri și al cetățenilor”
INTERVIU MOLDPRES // Ion Pînzari, director ADR Centru: „Dezvoltarea regională nu înseamnă doar proiecte, ci şi schimbări vizibile în viața oamenilor”
INTERVIU MOLDPRES // Eugenia Bejan: „Lectura este cheia prin care copiii înțeleg lumea”
INTERVIU MOLDPRES // Ambasadorul Statului Qatar în Republica Moldova, Dr. Turki bin Abdullah Zaid Al-Mahmoud: „Lucrăm la îmbunătățirea modalităților de atragere a investitorilor qatarezi pe piața moldovenească”
INTERVIU MOLDPRES // Maria Prisacari, directorul ADR Nord: „Parteneriatele internaționale și locale ne ajută să realizăm transformări concrete”
INTERVIU MOLDPRES // Președintele CCI, Sergiu Harea: „Să folosim oportunitățile pe care ni le oferă procesul de integrare europeană pentru a atrage investiții și a deveni competitivi”
Interviu MOLDPRES // Ministra de Interne, Daniella Misail-Nichitin: „MAI aplică standarde europene în domeniul securității și este pregătit să avanseze în procesul de aderare la UE”
INTERVIU MOLDPRES // Ministrul Energiei, Dorin Junghietu: „Interesul primordial este ca cetățenii să aibă energie sigură şi la prețuri accesibile”
INTERVIU MOLDPRES // Ministra Natalia Plugaru: „Îmi doresc ca, în anul 2026, reformele pe care le realizează MMPS să fie resimțite de oameni, în viața de zi cu zi”
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
CEC a publicat lista partidelor care pot participa la alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă
Ministrul Mihai Popșoi, întrevedere cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, la Vilnius: „Moldova are alături parteneri care cred în viitorul nostru european și ne susțin să mergem înainte”
Igor Grosu îi răspunde lui Oleg Ozerov: „Unicul și cel mai periculos stat în partea asta a lumii este Federația Rusă”
FOTO // Ministrul de Externe al Lituaniei, Kęstutis Budrys: „R. Moldova este pregătită pentru deschiderea celorlalte clustere de negocieri, iar Lituania susține ferm accelerarea acestui proces”
Măsuri speciale la Aeroportul Chișinău în perioada tranzitului pelerinilor hasidici
Toate școlile din Republica Moldova vor trece la catalogul electronic
Premierul Vasile Tofan a participat la ceremonia de celebrare a 35 de ani de la fondarea Serviciului Vamal
Viceprim-ministra Cristina Gherasimov, la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale: Întrevederi cu Marta Kos și discuții despre Republica Moldova
GALERIE FOTO // Serviciul Vamal, 35 de ani la frontiera economiei Republicii Moldova
VIDEO // Serviciul Vamal, la 35 de ani. Radu Vrabie: „O vamă puternică se construiește cu oameni profesioniști, integri și dedicați”
Tractoarele și utilajele agricole vor fi supuse omologării. Parlamentul a votat proiectul în prima lectură
Militari din Moldova, România și SUA participă la exercițiul „Scutul de Foc 2026”. Armata Națională anunță deplasări de tehnică militară pe drumurile naționale