Războiul civilizațiilor. Frontul de Est (5)

Chişinău, 17 iul. /MOLDPRES/. Prima încercare de desprindere a popoarelor colonizate, și o bună parte din ele rusificate, de imensul Imperiu Rus a avut loc imediat după revoluția rusă din 1917. Declararea libertăților, inclusiv celor naționale, în revoluție și plin război civil au avut un impact năucitor. Aproape toate etniile, dar și unele formațiuni teritoriale locuite preponderent de etnici ruși, și-au declarat independența. Conducerea bolșevică formal a acceptat principiul autodeterminării naționale enunțat de președintele americans Thomas Wilson în cadrul Congresului de la Versailles.
Însă odată cu obținerea primelor victorii ale armatei roșii bolșevice a început să fie sugrumată, rând pe rând, și independența noilor state. Țările din Asia Centrală, Caucaz, Ucraina au fost  forțat «sovietizate», supuse total centrului bolșevic care practica teroarea roșie. Au reușit să se salveze statele baltice, Finlanda și Polonia care a înfrânt Rusia sovietică într-un război direct, iar Basarabia s-a unit cu România. În rest, Rusia redevenea un stat unitar, înlocuind țarismul cu un regim bolșevic totalitar.
Totuși, o discuție despre configurația statului sovietic a fost inițiată de către Vladimir Lenin în partidul bolșevic. Iosif Stalin, cunoscut pentru atitudinile sale dure, propunea insistent un stat unitar mascat de ideea de autonomie pentru subiecții URSS. Era o practică tradițională de a crea forme fără fond, autonomiile de facto având rolul de regiuni în cadrul unui stat unitar. Lenin a propus o formă federativă care teoretic se apropia de cea confederativă, însă tot atât de formală ca și cea a lui Stalin. În condițiile unei practici dictatoriale forma acceptată în final, cea propusă de Lenin, nu avea nicio relevanță.
Vladimir Putin s-a referit în detalii asupra acestor decizii. El a criticat dur formularea lui Lenin și a articulat în premieră ideea că anume federalismul a adus la implozia URSS. Este o pistă total falsă, din simplul motiv că federația leninistă nu prevedea în legislația sa un instrument cheie care trebuie să fie prezent într-o federație. Nu exista mecanismul de ieșire din statul federativ al unui subiect. Implicit, statul era eminamente unul unitar.
Practica formării URSS a fost și ea vicioasă. În timpul războiului civil Armata Roșie ocupa noile state, anula cu de la sine putere independența lor, iar apoi fără respectarea unor formalități le incorpora în URSS. Către anii 1923-1924 aproape întregul teritoriu al fostului Imperiu Rus fusese forțat supus Rusiei bolșevice. Iar ceea ce n-a fost posibil de întors la momentul formării URSS, a fost recuperat în baza odiosului  pact Ribbentrop-Molotov. În Lituania, Letonia și Estonia au fost introduse masiv trupe sovietice care mai târziu au participat la un pseudo-referendum pentru intrarea republicilor în URSS. Scenariu repetat azi în teritoriile ocupate în Ucraina.
Și mai nostimă, dar și tragică a fost situația Basarabiei. Ocuparea ei în baza ultimatului de la Kremlin în iunie 1940 s-a soldat cu dezmembrarea teritoriului. O bună parte din județele basarabene s-au pomenit în afara creaturii sovietice – Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Și mai caraghioasă a fost procedura de «intrare» a RSSM în componența Uniunii Sovietice. La 2 august 1940 la Moscova se întrunește Sovietul Suprem alcătuit din deputați numiți de conducerea partidului comunist. Fără un referendum în Basarabia, fără crearea organelor de conducere, fără o cerere de aderare la uniune, pseudo-parlamentul sovietic a hotărât crearea RSSM în componența URSS. În final, în sala de ședințe își face apariția o delegație nu se știe cum încropită din partea Basarabiei care mulțumește în aplauzele asistenței pentru faptul că «tovarășul Stalin a dăruit moldovenilor o republică». A fost una dintre cele mai oribile farse din istoria secolului al XX-lea.
Mai rămâneau teritorii ale fostului imperiu care în viziunea lui Stalin trebuiau întoarse. Regimul țarist stăpânea în trecut o bună parte din Polonia, în baza repetatelor reîmpărțiri ale teritoriului polonez între Prusia, Austro-Ungaria și Rusia. Și acest pământ a fost ocupat în baza pactului Ribbentrop-Molotov. Interesant că la momentul agresiunii germano-fasciste din 1 septembrie 1939, începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Moscova avea un acord de asistență mutuală cu Polonia. Adică dacă polonezii erau atacați de o terță țară, URSS trebuia să intervină în ajutorul Varșoviei. Sovieticii au intervenit, însă nu pentru a apăra Polonia, ci pentru a ocupa mai bine de a treia parte din țara vecină. Peste douăzeci de mii de ofițeri polonezi s-au predat Armatei Roșii în speranța că vor rămâne în viață și vor putea lupta împotriva fascismului. Însă la ordinau lui Stalin toți ofițerii polonezi au fost împușcați în Pădurea Groazei din URSS.
Finlanda era altă țară care dobândise independența după destrămarea imperiului țarist. Kremlinul a hotărât să recucerească acest teritoriu, invocând un motiv absurd – apropierea orașului Leningrad de hotarul sovieto-finlandez și pericolul pentru urbea ce purta numele “marelui Lenin». Agresiunea sovietică ce a urmat a dat peste cap planurile lui Stalin care era sigur de o victorie lejeră. Armata finlandeză a demonstrat eroism și iscusință militară și a impus URSS-ului o delimitare a frontierelor cu mici cedări din partea Finlandei.
Stalin înțelegea perfect că nu-și putea realiza planurile de  dominație mondială fără un război de amploare. URSS, care în septembrie începuse alături de Germania războiul mondial prin cucerirea Poloniei, spera să-și extindă substanțial teritoriile ca urmare a înțelegerilor cu naziștii. Germania între timp cucerise o bună parte din continentul european, inclusiv Franța, și pregătea împreună cu aliații, un asalt al Marii Britanii. Reprezentanții Germaniei, Italiei, Japoniei și URSS în toamna anului 1940 puneau la cale planul cuceririi  insulei britanice. Un aspect important al negocierilor era prada de război, iar Marea Britanie era un vast imperiu colonial. Știind de poftele istorice ale rușilor pentru mările calde, Ribbentrop îi sugerează lui Molotov că în cazul victoriei împotriva Marii Britanii, URRS va primi Afganistanul, Iranul și ieșirea la Oceanul Indian. După consultările cu Stalin, Molotov declară explicit că Moscova își dorește România, Bulgaria, Grecia și strâmtorile Bosfor și Dardanele. Era visul de aur al lui Petru cel Mare care înțelegea perfect ce înseamnă strâmtorile pentru idealul imperial rusesc.
Berlinul refuză din simplul motiv că Europa la acel moment avea două surse de petrol: Baku din Azerbaidjanul sovietic și Ploiești din România. În cazul în care și Ploieștiul revenea rușilor, tancurile wehrmacht-ului rămâneau fără strop de benzină. Aici a apărut discordia dintre bolșevicii ruși și național-socialiștii germani. Stalin a început de urgență să se pregătească de războiul cu Germania nazistă.
Va urma