Trei decenii de guvernări cu tactici pentru un ciclu electoral și aparent fără strategii naționale

Imediat după proclamarea independenței Republicii Moldova, conducerii tânărului stat i-a fost propusă elaborarea unui document științific care să traseze o strategie națională pentru promovarea obiectivelor de durată lungă în cele mai importante domenii: crearea instituțiilor democratice independente și moderne, a bazelor juridice pentru funcționarea statului de drept, reforma economică accelerată bazată pe deetatizare, privatizare și libera concurență, politică externă orientată spre valorile Declarației de Independență, diversificarea pieței energetice, politică națională conform normelor europene, prioritatea drepturilor individuale asupra celor colective și controlul efectiv al instituțiilor statale din partea societății civile.
La început ideea a obținut un sprijin larg și toți erau de acord că după elaborarea și adoptarea acestui document urma să fie gândită noua Constituție a Republicii Moldova, care să se bazeze pe principiile fundamentale enumerate în actul strategic. Dar au venit alegerile prezidențiale, apoi a început războiul pentru independență. Mai târziu, agrarienii basarabeni s-au unit cu intrefrontiștii dirijați de la Moscova, formând o majoritate confortabilă. Alegeri parlamentare anticipate. Adoptarea unei Constituții eclectice și cu capcane geopolitice, urmată de alegeri prezidențiale prin care Moscova își consolidează pozițiile. Despre care strategii naționale mai putea fi vorba?
De la guvern la guvern se declarau priorități de ordin tactic, sonore și nerealiste, care mai țineau pe linia de plutire un guvern sau altul, însă au existat și cazuri de eșecuri răsunătoare.
Trei decenii am rătăcit printr-o ceață infernală, am văzut unii copaci, numai nu pădurea, am mimat reforme costul cărora le-au plătit cetățenii celui mai sărac stat din Europa. Am ajuns astăzi la un război marcat de dorința nesăbuită a fostei metropole pentru revanșă imperială total nepregătiți: sărăcie, exod masiv al populației active, corupție instituționalizată, societate divizată, dependență energetică cvasi-totală și agenți de influență a fostului imperiu infiltrați aproape în toate instituțiile statului. Așa ne-a prins războiul barbar al Rusiei început în Ucraina.
Lipsa aparentă a unor strategii naționale pe termen lung și adaptarea activității legislative și executive la aceste obiective majore ne-a făcut să ne apucăm de multe și mărunte, fără a vedea orizonturile clare, fără a apropia Republica Moldova de  modelul european prevăzut în Declarația de Independență.
Evident, cel mai greu se produc transformările de mentalitate. Câțiva ani în urmă, un diplomat european care își lua rămas bun de la Chișinău, răspunzând la o întrebare provocatoare a menționat că în instituțiile centrale ale statului nostru nu prea vezi fizionomii europene. E clar că s-a avut în vedere mai mult decât fizionomiile. Este vorba despre mentalitate, cultură, educație, toleranță, sinceritate, deschidere către cetățean, atitudine față de critică și capacitatea de a fi autocritic. Cineva din marii filozofi a spus că aroganța este virtutea proștilor. Această virtute putea fi găsită la Chișinău în toate instituțiile și la demnitari de toate vârstele.
Multe procese negative din societate au pornit de la imperfecțiunea legislației. Aproape nimeni n-a încercat să pună semne serioase de îndoială față de calitatea Constituției noastre.  Activitatea de elaborare a Constituției a început încă în primul parlament, însă în rezultatul anticipatelor din 1994 vin la putere agrosocialiștii care distrug principiul integrității proiectului Legii Supreme, făcând modificări dezordonate și abuz de falsuri științifice. Constituția, acest contract social dintre stat și cetățean, n-a fost, cum e normal, supusă referendumului și, implicit, este un Contract semnat doar de stat nu și de cetățean.
Următoarele parlamente au făcut modificări peste modificări, mai frecvent din interese de grup sau de partid. Ca să ne dăm seama de calitatea creației legislative, peste 80 la sută din actele adoptate de parlamente timp de trei decenii sunt modificări la anumite articole din legi. Despre care caracter organic al legislației mai putem vorbi astăzi?
Toți politicienii, rând pe rând, venind la putere, vorbeau despre necesitatea consolidării societății. Mai mult în șoaptă se vorbește că votul în Republica Moldova este unul geopolitic. Așa și este, însă de ce exprimarea  geopolitică se bazează cel mai frecvent pe apartenența etnică? Oare nu lipsa aparentă a unei politici naționale coerente timp de trei decenii este de vină?
Din start am vorbit despre respectarea drepturilor minorităților naționale conform normelor europene. Însă, deloc nu ne-am străduit să ne întrebăm care e scopul cel mare a protejării unei minorități. Răspunsul este simplu. Păstrarea identității unui grup etnic aflat în minoritate în baza dezvoltării  limbii, culturii și tradițiilor lor naționale, pentru a evita dispariția lor așa cum s-a întâmplat în istorie pe teritoriile imense ale Imperiului Rus, apoi și cel sovietic.
La noi protejarea minorităților parcă are alt sens. Aproape tot procesul educațional în școlile minorităților are loc în limba rusă. Contribuie cumva acest lucru la păstrarea identității naționale a ucrainenilor, găgăuzilor, bulgarilor? De ce pe parcursul deceniilor nici un președinte sau premier nu s-a gândit la un acord interstatal cu Ucraina pentru a încerca să ajutăm ucrainenii basarabeni, cea mai numeroasă minoritate de la noi, să-și dezvolte identitatea ucraineană, limba maternă, să deschidem mai multe școli ucrainene, teatre, muzee. Ne-am acoperit goliciunea cu anumite Asociații care, precum frunza lui Adam, să acopere lipsa unei autentice politici naționale de durată. Nu s-a vrut o politică națională adevărată pentru că efortul este unul uriaș, iar rezultatele aveau să vină peste limitele unui ciclu electoral.
Va urma