Agenția ONU pentru Refugiați și comunitatea internațională va susține R. Moldova în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina
Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. Agenția ONU pentru Refugiați va definitiva, în următoarele zile, planul privind răspunsul la criza refugiaților din Ucraina, care include, pentru început, un suport din partea comunității internaționale pentru Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat Roland Schilling, Reprezentantul Agenției ONU pentru Refugiați pentru Europa Centrală, în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi împreună cu Dumitru Udrea, Secretarul General al Guvernului Moldovei, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
„Suntem conștienți de faptul că acest ajutor reprezintă în acest moment prea puțin, dar vreau să vă asigur că mai mult ajutor urmează să vină. Și nu doar pentru refugiații din Ucraina, dar și pentru populația și Guvernul Republicii Moldova. Ne dorim să aveți suficiente resurse pentru gestionarea acestei crize. Pentru că înțelegem foarte bine că resursele Guvernului Moldovei sunt limitate și nu putem să contăm la nesfârșit pe voluntari”, a menționat Roland Schilling.
Agenția ONU pentru Refugiați va oferi suport inclusiv pentru asigurarea produselor alimentare și întreținerea centrelor de plasament pentru refugiați.
La rândul său, Dumitru Udrea a subliniat că Guvernul Republicii Moldova apreciază deschiderea Agenției ONU pentru Refugiați în gestionarea crizei cauzată de războiul din Ucraina.
Amintim că în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei Situații Excepționale a fost luată decizia de a simplifica mecanismul de import al donațiilor făcute de către persoanele fizice aflate peste hotarele țării pentru refugiați din Ucraina. Membrii CSE au decis că donațiile vor fi transmise la postul vamal Leușeni, în depozitul gestionat de către „Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe”. Persoanele fizice vor declara lotul de mărfuri prin intermediul formularului tipizat DV-6 al declarației vamale, dar și altor formulare tipizate, care vor servi drept act de predare - primire a donației. Ulterior, mărfurile vor fi transmise Ministerului Muncii și Protecției Sociale spre repartizare beneficiarilor. Serviciile de vămuire vor fi efectuate gratuit.
De asemenea, începând cu ziua de azi, primăriile vor putea deschide centre de plasament temporar pentru refugiați cu aprobarea Agenției Naționale pentru Asistență Socială.
În acest moment, în Republica Moldova se află peste 132 000 de refugiați din Ucraina. În țară sunt 93 de centre autorizate funcționale, dintre care 39 în Chișinău. Numărul total de locuri disponibile este de peste 6 mii.
Guvernul continuă să acorde suport refugiaților care doresc să plece spre destinații ale Uniunii Europene. În acest sens, în perioada 08-10 martie 2022 (până la ora 12:00) au fost efectuate 137 de curse cu autocare și microbuze, dintre care 10 curse au fost făcute astăzi, până la ora 12. Totalul persoanelor transportate în ultimele două zile, inclusiv astăzi, ora 12.00, este de peste 4 600. De asemenea, continuă transportarea refugiaților pe cale feroviară. În total, ultimele două zile au fost transportați peste 2 700 de refugiați. Totodată, în ultimele două zile peste 700 de persoane au fost transferate spre Israel și Bulgaria pe cale aeriană. În următoarele trei zile, sunt planificate următoarele curse aeriene:
· Chișinău - Frankfurt
· Chișinău - Istanbul - 2 curse
· Chișinău - Tel Aviv - 3 curse.
Alte patru curse aeriene neregulate de transfer a 1 784 de refugiați vor fi operate în perioada 11-13 martie cu destinațiile, Germania, Turcia, Spania și Polonia.
Foto: Guvern
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, la mitingul de comemorare a victimelor deportărilor staliniste: „Avem o datorie sacră – să nu uităm, să nu repetăm!”
„Să le cinstim jertfa trăind cu aceeași demnitate, astfel încât niciodată acest popor să nu mai fie ridicat noaptea din casă și deportat” – Președinta Maia Sandu la mitingul-requiem dedicat victimelor deportărilor regimului comunist
Viceprim-ministrul pentru reintegrare în dialog cu reprezentantul special al Uniunii Europene în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană
Președinta Maia Sandu va susține o conferință de presă astăzi, 3 iulie
Prestații sociale în valoare de 76,3 milioane de lei au fost oferite cetățenilor Republicii Moldova, cu domiciliu în regiunea transnistreană, în primul semestru al anului 2026
Programului Guvernului: 85 de tineri vor face stagii plătite în cadrul structurilor autorităților publice
Prim-ministrul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu reprezentantul special al UE în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană
Premierul Alexandru Munteanu și Sanna Marin, consilieră strategică în cadrul Institutului Tony Blair, în dialog despre sprijinirea reformelor europene în Republica Moldova
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Sanna Marin, fosta Prim-ministră a Republicii Finlanda
20 de școli-model vor fi modernizate capital: Guvernul a aprobat ratificarea Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și BEI
Președinta Maia Sandu a anunțat măsuri ca urmare a abuzurilor depistate la MoldATSA
Declarațiile Președintei Maia Sandu privind măsurile anunțate în urma abuzurilor depistate la MoldATSA
116 proiecte, inclusiv pentru deschiderea noilor grupe de creșă, au fost incluse în Documentul unic de program pentru anii 2025-2027
Mai multă siguranță rutieră: Guvernul stabilește reguli mai clare pentru supravegherea pieței vehiculelor rutiere
FOTO // Alte două curți din capitală au fost reabilitate prin programul „Curtea Europeană”
Vasile Tofan anunță prioritățile noului Guvern - integrarea în UE, relansarea economiei și restabilirea încrederii cetățenilor: „Intenționez să-mi duc mandatul până la capăt, nu ne mai permitem experimente și nici să ne împiedicăm de atâtea ori”
VIDEO, DOC // Șefa statului Maia Sandu l-a desemnat pe Vasile Tofan în calitate de candidat la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova
LIVE // Președinta Maia Sandu susține un briefing de presă, în urma consultărilor privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru
Republica Moldova marchează Ziua Mondială a Populației
Serviciul Vamal a încasat peste 20,38 de miliarde de lei în primele șase luni ale anului. Radu Vrabie: „Rezultatul confirmă dinamica pozitivă a activității economice și eficiența măsurilor implementate”
Accident grav în raionul Sângerei. Un bărbat a decedat, iar alte două persoane au suferit traumatisme
Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din Republica Moldova. CNAS anunță condițiile
FOTO // Inspectoratul General de Carabinieri a primit 14 automobile de serviciu cu sprijinul UE și al Italiei
Șefa statului Maia Sandu continuă consultările pentru desemnarea candidatului la funcția de premier. Fracțiunea PAS, așteptată la Președinție
Consiliul Politic Național al PAS a aprobat candidatura lui Vasile Tofan la funcția de prim-ministru
Peste o sută de tentative de escrocherie au fost dejucate în ultimele 24 de ore
În atenția mass-media! Șefa statului va susține un briefing de presă mâine, 11 iulie
Vreme răcoroasă și ploi izolate în weekend. Temperaturile nu vor depăși 28 de grade
BTA: Marina Militară a Bulgariei raportează o reducere a numărului de mine marine plutitoare din Marea Neagră
Donald Trump susține că acceptă să discute cu Iranul, dar afirmă din nou că armistițiul e „terminat”