Andrian Candu: Adoptarea Declarației de Suveranitate a fost un prim-pas însemnat spre independență și afirmare pe arena internațională
Chişinău, 23 iun. /MOLDPRES/. Republica Moldova marchează astăzi 25 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate. Evenimentul a fost consemnat printr-o ceremonie organizată de Asociația ”Parlamentul 90”, la care au participat conducerea țării, deputați din primul Parlament, reprezentanți ai autorităților publice, ambasadori, reprezentanți ai mediului academic, lideri politici, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
Președintele Parlamentului Andrian Candu a menționat că adoptarea Declarației de Suveranitate a fost un act de responsabilitate civică majoră pentru destinele țării și ale cetățenilor din partea deputaților primului Parlament democratic.
”Acesta a fost un prim-pas însemnat în traseul parcurs de țara noastră spre independență și afirmare pe arena internațională. E un merit care trebuie recunoscut și apreciat la justa valoare al deputaților de atunci, care însușeau din mers legile democrației și trebuiau să țină cont în luarea deciziilor de toate subtilitățile proceselor care aveau loc în societatea moldavă, în special, și în cea unională, în general”, a declarat Speakerul.
Andrian Candu le-a mulțumit deputaților din primul Parlament pentru eforturile depuse în lupta pentru libertate, independență și renaștere națională. Potrivit președintelui Legislativului, cei 25 de ani de suveranitate nu a fost o perioadă deloc ușoară pentru Republica Moldova, deoarece edificarea unei țări presupune mult efort.
”Obiectivul nostru major este integrarea europeană, dar pentru aceasta avem de realizat un program intens de reforme de ordin politic, economic, instituţional și judiciar. În prezent, fiind la o nouă etapă, sîntem datori să depunem efort maxim în activitatea de realizare a idealurilor suveranității şi independenței Republicii Moldova și să facem tot posibilul ca ea să se regăsească și să se afirme în familia popoarelor Europei civilizate”, a mai declarat Speakerul.
Andrian Candu a oferit în dar deputaților din primul Parlament o ediție specială și exclusivă de timbre, editate cu ocazia aniversării a 25-a de la adoptarea Declarației de Suveranitate.
Declarația de Suveranitate a fost adoptată la 23 iunie 1990 de primul Parlament democratic al țării. Documentul a stat la baza elaborării Declarației de Independență și a Constituției Republicii Moldova. Declarația de Suveranitate stipulează supremaţia legilor interne asupra celor unionale, instituie cetăţenia națională şi prevede dreptul de a stabili relaţii diplomatice cu toate ţările lumii.
(Editor A. Răileanu)
A fost stabilită componența nominală a grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut întrevederi la București cu oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Administrației Prezidențiale a României
Cancelaria de Stat a obținut certificatul de utilizator CAF, consolidând angajamentul pentru excelență în managementul organizațional
Președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, distins cu „Ordinul Republicii”
Discursul președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda.
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut o întrevedere cu ministra afacerilor externe a României, Oana Țoiu
Premierul Alexandru Munteanu, în discuții cu importatorii de produse petroliere: „Prioritatea noastră este menținerea aprovizionării stabile cu combustibil pentru cetățeni, economie și serviciile esențiale ale statului”
Dosarul transnistrean discutat cu cercetători din Statele Unite ale Americii
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea este un proces complicat, de durată, cu multe necunoscute”
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Prezența trupelor rusești în stânga Nistrului reprezintă un impediment major în procesul de reglementare transnistreană”
Președinta Republicii Moldova va efectua o vizită oficială în Republica Lituania
Guvernare Deschisă // Cancelaria de Stat lansează un sondaj pentru stabilirea priorităților 2026-2028
Sănătatea, în centrul vizitei efectuate de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în sudul țării
Guvernul propune simplificarea procedurii de amalgamare voluntară
Mai multe state din Golf raportează noi atacuri cu rachete și drone din Iran
Documentarul „Drumul Războiului 2: De la inimă la inimă” este acum disponibil online
REPORTAJ MOLDPRES // Malurile Prutului unite prin păduri: Moldova și România plantează împreună pentru generațiile viitoare
Noi baraje anti-poluare montate pe Nistru
Creștinii ortodocși marchează Duminica Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante zile din Postul Mare
Controalele vamale au adus peste 1,42 milioane de lei suplimentar la bugetul de stat
Trump solicită o misiune multinațională care să asigure traversarea în siguranță a Strâmtorii Ormuz
VIDEO//Autoritățile extind măsurile pe Nistru: trei baraje absorbante montate la Arionești și Cosăuți
FOTO//Autoritățile consolidează măsurile pe Nistru: militarii au instalat baraje de protecție la Ocnița
VIDEO//Intervenții pe Nistru: autoritățile împrăștie material absorbant pentru a limita poluarea
CNMC anunță măsuri pentru gestionarea poluării râului Nistru: cetățenii sunt sfătuiți să nu folosească apa din fluviu până la confirmarea calității
Atenție, escrocherii! CNAM avertizează cetățenii să nu ofere date personale și numărul de asigurare medicală necunoscuților
Explozie în fața unei școli evreiești din Amsterdam
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la evenimentul de comemorare a eroilor căzuți la Coșnița: „Moldova a rămas în picioare și a ales un drum clar: drumul libertății, drumul democrației, drumul european”
Patru echipaje de pompieri au intervenit în urma unei deflagrații într-un bloc din capitală: o persoană transportată la spital
GALERIE FOTO // Pod verde peste Prut: startul campaniei de împădurire Primăvara 2026 la Sculeni