Autoritățile publice locale au tot sprijinul Guvernului în soluționarea problemelor, asigură premierul Ion Chicu
Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei de lucru în raionul Ialoveni, prim-ministrul Ion Chicu a avut astăzi o ședință cu reprezentanții autorităților publice locale unde au fost discutate problemele din localități, dar și identificate soluții pentru depășirea acestora, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Ion Chicu a informat reprezentanții APL despre situația bugetară din acest an și tendințele observate pe dimensiunea încasărilor la buget în al treilea trimestru. „Situația bugetară se stabilizează, chiar dacă a fost grav afectată de pandemie. Guvernul își va onora toate angajamentele față de cetățeni. Începând cu astăzi, cei 660 mii de beneficiari ai ajutorului social, vor primi indemnizații unice, în mărime de 900 de lei. Guvernul va continua politicile de susținere a populației vulnerabile din punct de vedere financiar", a menționat premierul.
Șeful Executivului a vorbit despre necesitatea de a continua investițiile în infrastructură, inclusiv în raionul Ialoveni. În acest sens, Guvernul a alocat pentru anul 2020 cca 1 miliard de lei pentru reparația drumurilor intravilane, iar pentru întreținerea drumurilor publice naționale, locale, comunale, dar și a străzilor, pentru raionul Ialoveni au fost distribuite mijloace financiare în sumă de peste 100 milioane de lei. "Odată cu restabilirea infrastructurii, vom contribui la creșterea nivelului de trai în localități și vom oferi mai multe oportunități de angajare tinerilor", a mai spus premierul.
Ion Chicu a vorbit și despre problema gunoiștilor neautorizate, care necesită o abordare atât la nivel central, cât și cel local. "Avem proiecte de creare a unei infrastructuri de colectare și procesare a deșeurilor solide, dar este importantă și gestionarea problemelor la nivel local. Trebuie să aplicăm sancțiuni celor care aruncă deșeurile în locurile neautorizate", a declarat oficialul.
Reprezentanții APL au abordat în discuție cu premierul necesitatea reparațiilor capitale a edificiilor culturale și instituțiilor de învățământ din câteva localități, problema aprovizionării cu apă, lipsa sistemelor de canalizare și a pericolului de inundații, provocat de râurile înnămolite. Ion Chicu a declarat că Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va efectua o inventariere a râurilor din țară și va lansa un program de curățare a acestora. "Avem situații neplăcute din cauza inundațiilor în mai multe raioane, trebuie să înlăturăm cauza, pentru că pagubele ne vor costa mai scump", a spus șeful Executivului.
Ion Chicu a menționat că dialogul cu reprezentanții APL va continua prin intermediul reprezentanților Guvernului în teritoriu.
Maia Sandu, la 24 de ani de la înființarea CNA: „Republica Moldova este astăzi mai puternică, mai rezilientă, mai determinată să își apere democrația și să își urmeze drumul european.”
Premierul Alexandru Munteanu, la Moldova Digital Summit 2026: „Ambiția noastră nu este doar să aderăm la UE, ci să contribuim la construirea viitorului digital al Europei”
Peste 1 miliard de euro în noi parteneriate investiționale și finanțări anunțate pentru Republica Moldova
Probleme de actualitate abordate în cadrul Comisiei Unificate de Control
Președinta Maia Sandu și Comisara Marta Kos au discutat despre reforme și pașii următori în procesul de aderare
Republica Moldova își consolidează capacitățile instituționale de combatere a amenințărilor hibride, cu sprijinul Misiunii de Parteneriat a Uniunii Europene în Republica Moldova
Discursul Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Comisara Europeană pentru extindere, Marta Kos.
Maia Sandu, mesaj pentru investitorii europeni: „Când investiți în Moldova, investiți într-o țară al cărei viitor este ancorat în Europa"
Investiții de peste 1 miliard de euro, anunțate la Conferința investițională Republica Moldova – Uniunea Europeană. Premierul Alexandru Munteanu: „Moldova nu se mai pregătește pentru economia europeană. Moldova devine parte a economiei europene”
Mesaje de susținere de la Bruxelles. Delegația Parlamentului Republicii Moldova a discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare europeană
Marta Kos, Comisara Europeană pentru extindere, în vizită oficială la Chișinău
Republica Moldova a finalizat etapa de eliberare a terenului fostului Stadion Republican și trece la transmiterea acestuia către Guvernul SUA
Subvenționarea agriculturii în următorii 5 ani: Mai multă competitivitate, reziliență climatică, valoare adăugată și dezvoltare rurală
Electrocasnice care consumă mai puțină energie, chiar și atunci când sunt oprite – Guvernul aliniază cerințele naționale la cele europene
VIDEO // Localitățile Roșcani, Telița și Calfa au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară
Zilele Chinei la Chișinău: gastronomie, tradiții și tehnologii moderne în centrul capitalei
Președintele Nicușor Dan: Începerea negocierilor de aderare cu R.Moldova și Ucraina, o zi de referință pentru istoria extinderii UE
REPORTAJ MOLDPRES // De la fermă la masă: cum poate moderniza Moldova sectorul agrar, inspirându-se din tehnologiile gigantului chinez Famsun
Turcia deschide noaptea porțile patrimoniului: 20 de muzee și situri istorice pot fi vizitate după apus
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi de scurtă durată cu descărcări electrice
UE deschide primul cluster de negocieri cu R. Moldova și Ucraina. António Costa: „Decizia reprezintă o recunoaștere a determinării în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări enorme”
Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să se informeze despre reforma APL: „Vezi cum poate beneficia localitatea ta”
BTA: Forțele Armate bulgare organizează exerciții menite să îmbunătățească interoperabilitatea
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și R. Moldova își au locul în UE”
Țările UE au agreat deschiderea primului cluster de negocieri. Ursula von der Leyen: „Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE”
Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, António Costa
Statele UE au aprobat deschiderea primului cluster de negocieri. Cristina Gherasimov: „Această decizie confirmă recunoașterea progreselor înregistrate de țara noastră”
FOTO // Modernizarea barajului Costești–Stânca avansează. Proiectul urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului
Noi oportunități de formare europeană pentru profesioniști. Ministrul Justiției a semnat acordul de aderare a R. Moldova la ERA
FOTO // Ministerul Energiei și PNUD consolidează parteneriatul strategic pentru modernizarea și transformarea sectorului energetic