Comunicat de presă al Comisiei Electorale Centrale
Vicepreședintele CEC a avut o ședință cu șefii Inspectoratelor de Poliție din țară cu privire la noile reguli privind publicitatea politică și electorală
Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a avut o ședință comună cu șefii Inspectoratelor de Poliție din țară cu privire la noile reguli privind publicitatea politică și electorală, în contextul modificărilor legislației electorale și a prevederilor Regulamentului privind modul de furnizare, distribuire și difuzare a publicității politice, electorale și a mesajelor de interes public, aprobat prin hotărârea CEC nr.1155/2023.
Vicepreședintele CEC a vorbit despre condițiile obligatorii pe care trebuie să le întrunească materialele de publicitate, inclusiv despre cine sunt subiecții publicității, modalitatea de difuzare și distribuire a materialelor de publicitate.
În cadrul ședinței au fost puse în discuție etapele documentării cazurilor de încălcare a legislației privind publicitatea electorală și cea politică, precum și răspunderea contravențională în acest sens.
Menționăm că, în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie 2023, doar patru difuzori de publicitate au dreptul de a difuza publicitate politică și electorală pe dispozitivele de publicitate fixă sau mobilă, în baza declarațiilor de intenție și informațiilor despre condițiile de oferire a spațiului publicitar concurenților electorali.
Șefa statului condamnă o nouă încălcare a spațiului aerian: „Războiul Rusiei ne afectează direct”
Premierul Vasile Tofan, în dialog cu antreprenorii din Costești: „Costești arată cât de mult poate face o comunitate atunci când există inițiativă, muncă și spirit antreprenorial”
Premierul Vasile Tofan a participat la Festivalul „Diaspora Acasă” din Costești
Premierul Vasile Tofan, la festivalul din Sipoteni: „Guvernul va munci pentru ca fiecare sat, fiecare comunitate și toți moldovenii să prospere”
Perspectivele cooperării moldo-turce, discutate de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadorul Turciei, Uygar Mustafa Sertel
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ambasadorul Italiei, Giuseppe Maria Perricone
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, și prim-ministrul Belgiei, Bart De Wever, au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova.
Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, la Forumul Diasporei: „Avem nevoie de fiecare dintre dumneavoastră pentru a construi comunități mai puternice”
Premierul Vasile Tofan, la Forumul Diasporei: „Trebuie să readucem optimismul oamenilor și încrederea că Republica Moldova merge în direcția corectă”
Consolidarea parteneriatului moldo-suedez, discutată de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Suediei, Petra Lärke
Întrevederea șefului Biroului politici de reintegrare Alin Gvidiani cu reprezentanții Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii în Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său bulgar, Rumen Radev
Politica fiscală pentru anul 2027, prezentată de Prim-ministrul Vasile Tofan: Reducerea poverii pe muncă, stimularea investițiilor și o taxare mai echitabilă
Discursul Prim-ministrului Vasile Tofan referitor la principalele prevederi ale politicii fiscale pentru anul 2027
VIDEO // O companie de construcții din Chișinău, suspectată de evaziune fiscală de circa trei milioane de lei
AIPA va procesa 226 de cereri în valoare de peste 105 milioane de lei pentru sprijinul producătorilor de lapte
Ministerul Mediului îndeamnă cetățenii să economisească apa
VIDEO // Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, despre prăbușirea unui aparat de zbor la Talmaza: „Activitățile ostile ale Federației Ruse împotriva Ucrainei pun în pericol și Republica Moldova”
Cronica INDEPENDENȚEI // „Ne-am pus în fața tancurilor sovietice” - amintiri despre ziua care a demonstrat curajul unei generații
Peste 15 mii de persoane au solicitat ambulanța într-o singură săptămână
Drumul R13 din raionul Florești va fi reparat pe sectoare
CNAM a primit prima ofertă pentru servicii de fertilizare in vitro în 2026
Dolarul se ieftinește, iar euro își menține valoarea
FOTO // Primele constatări ale Poliției: Aparatul prăbușit la Talmaza prezintă caracteristici similare unei drone-rachetă
VIDEO // UPDATE: Fragmentele aparatului prăbușit la Talmaza prezintă similitudini cu o dronă-rachetă
Președinta Maia Sandu, despre cooperarea cu SUA: „Avem relații foarte bune, proiecte importante, inclusiv în sectorul energetic”
Republica Moldova va fi pregătită să adere la UE până în 2030. Președinta Maia Sandu: „Credem într-un proces bazat pe merit”
VIDEO // Circa 500 de primării au adoptat decizii de amalgamare voluntară. Prim-ministrul Vasile Tofan: „Trebuie să avem curajul să luăm decizii cruciale pentru viitorul Republicii Moldova”
Președinta Maia Sandu, despre „a doua țintă” a Rusiei: „Kremlinul vrea să controleze Republica Moldova pentru a o folosi împotriva Ucrainei”
Republica Moldova și ONU vor continua cooperarea pentru dezvoltare durabilă și susținerea reformelor