Comunicat de presă al Serviciului Fiscal de Stat
Precizările SFS privind modificarea termenului de stingere a obligației fiscale
Chişinău, 19 aug. /MOLDPRES/. Contribuabilii care admit restanțe la Bugetul public național pot solicita modificarea termenului de stingere a obligației fiscale pentru o perioadă de până la 12 luni consecutive. În acest caz este calculată majorarea de întârziere aferentă, precum și sunt aplicate măsurile de asigurare a stingerii obligației fiscale sub formă de gaj/fidejusiune. Excepție sunt contribuabilii care admit restanțe la Bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit Codului fiscal, eșalonarea stingerii obligației fiscale se acordă de către SFS în următoarele cazuri:
calamități naturale și tehnogene;
distrugerea accidentală a clădirilor de producție;
împrejurare imprevizibilă și de neînlăturat, care împiedică în mod efectiv capacitatea de producție pe o
perioadă lungă de timp și executarea obligației contractuale a contribuabilului;
datorii ale autorităților sau instituțiilor publice față de contribuabil, doar în limitele sumelor datorate, precum și impozitelor și taxelor aferente acestora;
alte circumstanțe, stabilite de Ministerul Finanțelor, ce îndreptățesc contribuabilul de a beneficia de modificarea termenului de stingere a obligației fiscale.
Pentru cazurile prevăzute la lit. e), contribuabilul poate beneficia de modificarea termenului de stingere a obligației fiscale, în cazul lipsei temporare a disponibilităților bănești și în situația în care nu se află în procedură de insolvabilitate/ dizolvare.
Cererea și documentele aferente cazului pentru care se solicită eșalonarea sunt prevăzute în Ordinul IFPS nr. 1030/2016.
De asemenea, prin Legea nr. 78/2024, a fost stabilită susținerea agricultorilor prin facilitarea accesului la credite garantate de stat.
Potrivit art. 5 al Legii menționate supra, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să încheie cu persoanele care beneficiază de credite în temeiul acestei legi, acorduri/contracte de modificare a termenului de stingere a obligației fiscale, pe un termen de până la 12 luni, fără aplicarea măsurilor de asigurare. Acordurile/contractele de modificare a termenului de stingere a obligației fiscale se întocmesc conform modelelor stabilite de către Ministerul Finanțelor.
În cazul în care entitatea înregistrează restanță, inclusiv la Bugetul asigurărilor sociale de stat, amânarea şi eşalonarea stingerii obligaţiei fiscale se efectuează în baza acordului încheiat între Casa Națională de Asigurări Sociale şi plătitor.
Informații detaliate pot fi obținute la telefonul: 022-82-30-65, iar cererile de modificare a termenului de stingere a obligației fiscale pot fi depuse la adresa de e-mail reuperarecreanțe@sfs.md.
De Ziua Copilului, Maia Sandu a fost alături de copiii din Stăuceni și a vizitat noua Primărie a localității
De Ziua Nistrului, șefa statului a participat la Festivalul „Dansul Vetrelor Nistrene” din Ștefan Vodă
Premierul Alexandru Munteanu, la „Marele Cor al Copiilor”: „Vrem ca fiecare copil să știe că are un loc la masa celor mari, că vocea lui contează”
Președinta Maia Sandu l-a primit pe Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, la Chișinău
A răsunat „Ultimul sunet” în școlile cu predare în limba română din stânga Nistrului
Președinta Maia Sandu, la întâlnirea cu primarii din Republica Moldova: „Reforma administrației publice locale este o clacă între sate – ne unim forțele pentru a face viața tuturor mai bună”
Discursul Președintei Maia Sandu la evenimentul „Primării Puternice. Localități Dezvoltate”
Primării Puternice – Localități Dezvoltate: Circa 400 de primari din localitățile care au inițiat procesul de amalgamare voluntară s-au reunit la Guvern
Prim-ministrul Alexandru Munteanu l-a primit la Chișinău pe premierul României, Ilie Bolojan: Proiectele comune și reziliența regională, priorități ale cooperării bilaterale
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu senatorul american Mark Kelly
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu conducerea Fundației Konrad Adenauer
Mai puține taxe pentru investițiile în energie verde: Guvernul susține facilități pentru baterii de stocare și turbine eoliene
Întrevederea vicepremierului pentru reintegrare cu președintele Comitetului pentru apărare națională din cadrul Riigikogu
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Salomé Zourabichvili și i-a înmânat „Ordinul Republicii"
Oportunitățile economice și investiționale ale Republicii Moldova, promovate la Reuniunea Anuală a Consiliului Guvernatorilor BERD
Reprezentanți ai organizațiilor de mediu, instruiți privind metode alternative de soluționare a conflictelor de mediu
VIDEO // Administratorul unui cont de TikTok, reținut într-o cauză penală pornită pentru propaganda războiului
FOTO // Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Marele Ducat de Luxemburg, ca membru fondator al UE, susține ferm parcursul european al Republicii Moldova”
ARMENPRESS: Observatorii IRI: Alegerile parlamentare din Armenia s-au desfășurat calm, corect și credibil
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Afacerea dulce din Lunca Prutului
Noi cazuri de escrocherie telefonică. Victimele au fost prejudiciate cu peste 3 milioane de lei
REPORTAJ MOLDPRES // Tehnologie smart pentru blocuri vechi: soluțiile din China care ar putea rezolva problema parcărilor și a deșeurilor în orașele din Moldova
Ucraina anunță testarea cu succes a unor drone autonome pentru interceptarea aparatelor Shahed
Rusia va rămâne exclusă din competițiile UEFA în sezonul viitor
Profesori de limba română din Republica Moldova vor beneficia de cursuri intensive de perfecționare organizate în România
MAE a emis o alertă de călătorie în statul Israel
Crește numărul de accidente feroviare. Un automobil cu trei minori la bord a fost lovit de o locomotivă la Cimișlia
Medalie de bronz pentru R. Moldova la debutul Campionatului European de rugby 7
USMF „Nicolae Testemițanu” găzduiește prima ediție a conferinței privind managementul utilizării antimicrobienelor în tuberculoză
VIDEO // Mai multe persoane, cercetate într-un caz de escrocherie și spălare de bani. Polițiștii au ridicat circa 1,2 milioane de lei