Curtea de Conturi nu se va lăsa antrenată în scenarii, bazate pe speculații
Chişinău, 21 iul. /MOLDPRES/. La data de 16 iulie curent, Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a publicat un comunicat de presă, ca reacție la diversele declarații vehiculate în spațiul public în legătură cu atacul cibernetic asupra site-ului instituției și pentru a combate versiunile nefondate.
Ulterior, săptămâna curentă, pe un șir de platforme media, în mod intenționat, s-a promovat o altă teorie, focusată pe atingerea unor scopuri evidente, cu aluzii la faptul că, CCRM ar favoriza o companie concretă în cadrul licitaților conexe domeniului tehnologiei informației – compania DAAC System Integrator SRL.
În contextul apariției unor informații tendențioase, Curtea de Conturi vine cu detalii pentru a aduce claritate asupra situației.
Achizițiile publice, începând cu luna octombrie 2018, sunt organizate prin sistemul MTender, după operarea modificărilor la Legea privind achizițiile publice nr. 131 din 03.07.2015, prin introducerea licitației desfășurate electronic ca standard pentru toate entitățile din sectorul public din Republica Moldova. MTender este un sistem electronic online de achiziții electronice cu multiple platforme, alcătuit dintr-un portal web și o Unitate Centrală de Date de date de tip deschis (Open Data) și o rețea cu mai multe platforme din sectorul privat, acreditate pentru a sprijini licitațiile desfășurate electronic pentru clienții din sectorul public și sectorul privat. Licitațiile efectuate prin intermediul sistemului sunt transparente, echidistante și se bazează pe selectarea automată a învingătorului, potrivit ofertei de preț și calitate.
Concomitent informăm că, licitațiile publice au avut loc și anterior implementării sistemului MTender, în conformitate cu prevederile Legii menționate. Astfel, compania DAAC System Integrator SRL a fost câștigătorul unor licitații din domeniul TI, organizate de CCRM și anterior. De asemenea, potrivit informației disponibile public pe platforma MTender, compania a fost anunțată câștigătoare, în repetate rânduri, a unui șir de alte licitații organizate de instituțiile publice, cum ar fi Banca Națională a Moldovei, Serviciul de Informație și Securitate, CNAS, Aparatul Președintelui, Ministerul Finanțelor, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Afacerilor Interne, Agenția Servicii Publice, Comisia Națională a Pieței Financiare, Comisia Electorală Centrală, Agenția Proprietății Publice, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe, Academia de Studii Economice, Agenția Resurse Informaționale Juridice, etc.
De asemenea, compania menționată este unul din contractorii de bază pentru același tip de servicii și pentru companiile din sectorul privat, inclusiv cele mai importante și cele cu investiții străine.
Curtea de Conturi informează că, cadrul legal în domeniul achizițiilor publice implică un șir de proceduri și prevederi transparente, care nu se limitează doar la sistemul MTender. Concomitent cu contractul menționat, instituția deține relații contractuale și cu alte companii care oferă servicii pe alte segmente din domeniul TI.
Cadrul normativ-legal în domeniul achizițiilor publice nu conține prevederi sau reglementări privind proprietarii, acționarii întreprinderilor participante la licitații, sau locația acestora, fiind evaluate componente importante precum aspectele de preț, calitate, eficiență financiară și funcțională. Curtea de Conturi se ghidează cu strictețe de legislația în vigoare, care exclude abordările subiective și preferențiale.
Astfel, conform legislației în domeniu, procesul de achiziții publice în cadrul entităților statului este asigurat de către grupurile de lucru privind achizițiile publice, care evaluează necesitățile de achiziții, elaborează planurile anuale de achiziții, precum și organizează procedurile de achiziție. Prevederea dată este strict respectată în cadrul CCRM, grupul de lucru privind achizițiile publice fiind format din auditori publici ai Curții de Conturi, cu experiență și cunoștințe necesare în domeniu. Acest grup de lucru își îndeplinește cu succes toate sarcinile, fapt confirmat și de auditul extern, căruia Curtea de Conturi este supusă cu regularitate.
În contextul celor expuse, menționăm că, Curtea de Conturi nu se va lăsa antrenată în tot felul de scenarii, acestea bazându-se pe speculații, dar va continua să-și realizeze mandatul și activitatea în conformitate cu Legea organică nr. 260, care vine să confirme angajamentele țării privind auditul public extern, prevăzute în art. 49 al Acordului de Asociere UE-RM.
Anunțăm concomitent că, continuă procesul de investigație de către organele de anchetare a cazului legat de atacul cibernetic asupra paginii web a instituției. Curtea de Conturi participă activ la acest proces, asigurând schimbul necesar de informație. La solicitarea organelor de anchetă, Curtea de Conturi nu va oferi detalii sau informație adițională privind mersul anchetei pentru a nu prejudicia investigația.
De asemenea menționăm că, se lucrează intens asupra restabilirii funcționalității site-ului instituției, care va fi accesibil, în regim de dezvoltare și actualizare, cel târziu la începutul săptămânii viitoare. Reiterăm că informarea publicului larg are loc și prin intermediul paginilor Curții de Conturi de pe rețelele de socializare https://www.facebook.com/Curtea.de.Conturi și https://www.youtube.com/user/CurteadeConturi .
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Tilman Kuban, deputat în Bundestagul german
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys
Reforma administrației publice locale, consultată cu fracțiunile parlamentare
Președinta Maia Sandu l-a primit pe Ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Kęstutis Budrys
Premierul Alexandru Munteanu: „Industria ușoară din Republica Moldova are viitor, atunci când investim în oameni, în creativitatea și curajul lor de a inova”
Un nou sprijin pentru agricultorii moldoveni: Tarifele pentru actele fitosanitare la export și reexport, eliminate
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu locuitorii satului Cărpineni, din raionul Hîncești: „Când ne unim eforturile, reușim pentru întreaga comunitate”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu: „Vom continua să investim în drumuri de calitate - pentru siguranța oamenilor și o circulație mai bună”
Șeful Executivului, Alexandru Munteanu, la Spitalul Raional Hâncești: „Guvernul va continua să investească în sistemul de sănătate”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a discutat cu aleșii locali din raionul Hîncești
Dinamica obținerii de către cetățenii Republicii Moldova cu domiciliu în regiunea transnistreană a plăcilor de înmatriculare de model neutru și a permiselor de conducere de tip național
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită de lucru în raionul Hâncești
Republica Moldova, solidară cu Ucraina: Un lot de asistență umanitară va fi transmis poporului ucrainean, care luptă pentru pacea întregului continent european
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu șefii legislativelor statelor baltice
Doi tineri au fost condamnați la închisoare pentru jaf la o bancă din Chișinău
Tâlhării cu arme improvizate și electroșoc în capitală: patru inculpați ajung după gratii
Aproape 300.000 de persoane au rămas fără energie electrică şi apă în Odesa după un atac rusesc
Chișinăuienii vor achita mai puțin pentru căldură
MMPS semnalează tentative de fraudă cu date personale sub pretextul verificării compensațiilor
Reformele din energie și planurile investiționale, prezentate experților Fitch în procesul de evaluare a ratingului de țară
Cristina Gherasimov, în vizită de lucru la Tallinn. Discuții despre extinderea UE și parcursul european al Republicii Moldova
Peste 500 de copii refugiați din Ucraina învață gratuit limba română în școli din Moldova
Președinta Maia Sandu va participa la Conferința de Securitate de la München
Atenție, gheață subțire! Salvatorii avertizează asupra riscurilor pe lacuri și râuri
Creștinii ortodocși îi sărbătoresc astăzi pe Sfinții Trei Ierarhi
USMF „Nicolae Testemițanu” își consolidează parteneriatul cu Franța pentru modernizarea studiilor în sănătate publică
Secția de terapie a Spitalului raional Anenii Noi, renovată cu investiții de 5,5 milioane de lei
Trafic fără dificultăți pe drumurile naționale: ceață pe alocuri în nord, centru și sud
Moneda unică europeană își continuă aprecierea
Agenda evenimentelor, joi, 12 februarie