ro

 

Oficial
15 Septembrie, 2026 / 12:43
/ 26 Februarie, 2021

Concesionarea Aeroportului și creșterea prețurilor la carburanți au fost principalele subiecte discutate la ședința CSS

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 26 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a prezidat astăzi ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), în cadrul căreia s-a discutat despre concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și despre creșterea prețurilor la carburanți, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

După dezbaterile pe primul subiect, care au durat circa patru ore, șeful statului a anunțat că a solicitat Agenției Proprietății Publice să ceară urgentarea examinării în judecată a cauzei privind rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului. „Este un dosar de interes național și am cerut Agenției Proprietății Publice să facă o cerere de urgentare a examinării acestei cauze în instanță”, a spus Maia Sandu.

Potrivit președintelui Republicii Moldova, la ședința CSS s-a mai discutat despre monitorizarea, realizată de instituțiile statului, a investițiilor făcute în Aeroport, și despre evaluările pe care le face Agenția Proprietății Publice (APP) în acest sens. Respectiv, ar urma să se facă o anchetă la nivel de Guvern cu privire la modul în care a fost urmărită implementarea planului de investiții până în 2019, pentru că anume în perioada 2014-2019 există mai puține rapoarte la APP. „Avem bănuiala că nu s-a dorit să se monitorizeze modul în care compania care deține concesiunea Aeroportului își îndeplinește contractul de concesionare”, a spus Maia Sandu.

Pentru cel de-al doilea subiect au fost invitați să dea explicații șefii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică și cel al Consiliului Concurenței. „Este clar pentru toți că aceasta este o acțiune concertată din partea companiilor, dar și o dovadă a lipsei de acțiuni din partea instituțiilor statului”, a menționat președintele Republicii Moldova. În acest context, Maia Sandu a solicitat Consiliului Concurenței să facă uz de instrumentele sale legale și să intervină imediat în aceste cazuri, inclusiv prin înghețarea prețurilor, atunci când acțiunea companiilor este concertată și a recomandat Parlamentului, în a cărui subordonare se află cele două structuri, să nu se mai opună evaluării externe a acestora.

foto: presedintie.md


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Premierul Vasile Tofan a discutat cu reprezentanta permanentă a FMI despre prioritățile fiscal-bugetare și reformele economice

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan a participat la deschiderea Reuniunii Teatrelor Naționale Românești

/ Acum 5 zile

Cooperarea moldo-olandeză, discutată de Premierul Vasile Tofan și Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat un concept de dereglementare și simplificare a controalelor

/ Acum 5 zile

Noi modalități de valorificare a relațiilor moldo-bulgare, pe agenda discuțiilor dintre Mihai Popșoi și parlamentarii Republicii Bulgaria

/ Acum 5 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu omologul său olandez, Rob Jetten

/ Acum 5 zile

Premierul Vasile Tofan a efectuat o vizită la Consiliul Superior al Magistraturii

/ Acum 6 zile

Igor Grosu, la 35 de ani de la fondarea SIS: „Republica Moldova trebuie să devină un furnizor relevant de securitate în Europa”

/ Acum 6 zile

Guvernul a aprobat planul de măsuri pentru pregătirea sezonului de încălzire 2026–2027

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei

/ Acum 6 zile

Consolidarea transparenței în domeniul achizițiilor publice - noi măsuri aprobate de Guvern

/ Acum 6 zile

Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă și introduce noi reguli pentru piața biocarburanților

/ Acum 6 zile

Prim-ministrul Vasile Tofan a discutat cu comisara europeană Marta Kos despre următorii pași în procesul de aderare a Republicii Moldova la UE

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu participă la funeraliile de stat ale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei