Consiliul Europei va sprijini eforturile R. Moldova în lupta cu corupția
Chişinău, 19 apr. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a participat astăzi, alături de Secretarul General al CoE, Marija Pejčinović Burić, la lansarea Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2021-2024, comunică MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Președinției, documentul de program conține proiecte și intervenții în domeniile prioritare pentru noi, ca reforma justiției și combaterea corupției, dar și alte domenii importante, inclusiv: sprijinirea independenței mass-media, eliminarea discriminării, torturii și relelor tratamente, combaterea violenței împotriva femeilor și copiilor, consolidarea autonomiei locale.
Acesta este al treilea Plan de acțiuni al CoE pentru țara noastră și presupune intervenții în valoare estimativă de 13,7 milioane de euro. Fondurile provin din contribuțiile statelor membre ale CoE, dar și statelor terțe și ale unor organizații internaționale, precum și din bugetul de bază al CoE.
Înainte de ceremonia de lansare, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere bilaterală cu Marija Pejčinović Burić, Secretarul General al Consiliului Europei, și echipa sa de la Strasbourg. „Am discutat despre situația din țara noastră, despre pașii următori pentru depășirea crizei politice după decizia Curții Constituționale din 15 aprilie, precum și despre eforturile noastre de a combate efectele crizei pandemice din Moldova. I-am relatat doamnei Secretar General viziunea mea pentru țară și prioritățile mandatului meu prezidențial în materie de stat de drept, combaterea corupției și consolidarea instituțiilor statului”, a spus șefa statului.
Secretarul General al CE a dat asigurări că va sprijini eforturile noastre anticorupție, subliniind că acest flagel afectează în continuare multe state din lume. Lupta cu acest fenomen este esențială, chiar dacă rezultatele acestei lupte nu vor fi observate imediat.
„Am discutat în cadrul întrevederii și despre situația drepturilor omului în regiunea transnistreană și cum am putea conlucra pentru a ajuta oamenii, drepturile cărora nu sunt respectate. Totodată, i-am mulțumit doamnei Burić pentru sprijinul susținut, timp de 26 de ani, al Consiliului Europei și al instituțiilor CoE pentru transformările democratice din Republica Moldova și pentru promovarea în țara noastră, o democrație tânără, a culturii de respect pentru drepturile omului. Suntem deschiși să continuăm colaborarea cu Grupul de lucru ad-hoc de experți de nivel înalt în domeniul justiției pe lângă Secretarul General al Consiliul Europei, constituit în februarie 2020 pentru a sprijini eforturile de reformare a justiției din Moldova. Contăm pe contribuția experților din cadrul acestui grup pentru a pregăti și realiza o reformă veritabilă a justiției în țara noastră”, a afirmat Maia Sandu.
foto: presedintie.md
Premierul Vasile Tofan, în discuții cu Ministra afacerilor externe a Letoniei, Baiba Braže
Premierul Vasile Tofan a discutat cu membrii Consiliului Moldova IT Park: „Guvernul va fi un aliat al industriei IT”
Noi măsuri pentru asigurarea securității energetice și protejarea resurselor de apă, aprobate de CNMC
Prim-ministrul Vasile Tofan, în dialog cu reprezentanții organizațiilor și agențiilor internaționale din Republica Moldova
Prim-ministrul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu Premierul Ucrainei, Sergii Korețkii
Consolidarea parteneriatului moldo-american, discutată de Prim-ministrul Vasile Tofan și însărcinatul cu afaceri al SUA, Nick Pietrowicz
Peste 400 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară. Secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu: „85,5% dintre primării au inițiat procesul. Le mulțumim aleșilor locali pentru că au pus pe primul loc interesul oamenilor și dezvoltar
Moldova și Bavaria își consolidează cooperarea economică
Guvernul propune măsuri țintite pentru a opri practicile de remunerare exagerată
Aproximativ 4 mii de elevi și studenți din regiunea transnistreană sunt integrați în sistemul educațional național
Antrenorii din Republica Moldova vor avea o zi profesională, marcată anual pe 25 septembrie
Prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul combaterii infracțiunilor, reglementată de o nouă lege
Legislația privind supravegherea firmelor de investiții a fost armonizată cu normele UE
Legislația privind administrarea și utilizarea drumurilor publice, aliniată la standardele UE
Copiii din diaspora vor beneficia de noi facilități pentru integrarea în sistemul educațional din Republica Moldova
CNAS a finanțat plata indemnizațiilor pentru familiile cu copii și a celor pentru incapacitate temporară de muncă
BTA // Copiii bulgari din diaspora, premiați în cadrul concursurilor de literatură, artă și muzică organizate de Agenția Executivă pentru Bulgarii din Străinătate
VIDEO // Șoferii sunt avertizați să respecte restricțiile de circulație pe drumul R3, unde se desfășoară lucrări de reparație
Premierul Vasile Tofan, la Forumul Diasporei: „Trebuie să readucem optimismul oamenilor și încrederea că Republica Moldova merge în direcția corectă”
ARMENPRESS // Pashinyan: Referendumul privind aderarea Armeniei la UE nu este posibil în această etapă
VIDEO // Peste 450 de primării au decis amalgamarea voluntară și vor beneficia de fonduri pentru investiții. Igor Grosu: „Este important să depășim blocajele și să dăm o șansă localităților să se dezvolte”
Elevii moldoveni au cucerit trei medalii la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială
Un specialist din diaspora își propune să revină în Republica Moldova pentru a contribui la dezvoltarea registrului naval național
Vicepremierul Mihai Popșoi, la Forumul Diasporei: „Fiecare dintre voi este un ambasador al țării noastre și contribuie la promovarea imaginii Republicii Moldova”
Premierul Vasile Tofan, la Forumul Diasporei: „Trebuie să îmbunătățim viața oamenilor și să repornim motoarele economiei”
Turcia, Arabia Saudită și Pakistan au semnat un acord de apărare colectivă
Necesarul de energie pentru ziua de vineri, acoperit integral: Energocom a rezervat volumele
GALERIE FOTO // Diaspora, acasă: Imagini de la cea mai mare reuniune a moldovenilor de peste hotare
Meteorologii au emis Cod galben de pericol de incendiu în întreaga țară până pe 14 august
Consolidarea parteneriatului moldo-suedez, discutată de Prim-ministrul Vasile Tofan și Ambasadoarea Suediei, Petra Lärke