ro

 

Oficial
05 Septembrie, 2026 / 08:23
/ 30 Noiembrie, 2022

CSE a operat ajustări la Regulamentul de atribuire a categoriilor de vulnerabilitate energetică

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Unele prevederi ale Regulamentului de atribuire a categoriilor de vulnerabilitate energetică vor fi completate. Regulile actualizate se regăsesc în Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), care s-a reunit astăzi într-o ședință prezidată de prim-ministrul Natalia Gavrilița, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Potrivit Dispoziției CSE, în cazul consumatorilor care au declarat venituri de cel puțin trei ori mai mari decât veniturile cunoscute în sistemele și resursele informaționale de stat, pentru calculul vulnerabilității energetice se va utiliza venitul cunoscut în resursele de stat. 

În cazul gospodăriilor casnice, pentru care consumul de gaze dintr-o anumită lună este mai mic sau egal cu 2 m3, pentru calculul vulnerabilității energetice se va utiliza valoarea echivalentă cu jumătate din plafonul eligibil pentru calculul cheltuielilor gospodăriei casnice în luna respectivă.

Pentru consumatorii care au indicat drept sursă principală de încălzire energia electrică, dar care nu au indicat utilizarea gazelor naturale și a energiei termice, în calculul costului energiei în perioada rece a anului va fi inclus și costul estimat al combustibililor solizi, conform prevederilor punctului 29 din Regulament.

Totodată, familiilor pentru care costul energiei în perioada rece a anului se estimează la peste 10 mii lei pe lună, li se va atribui cel mult categoria de vulnerabilitate energetică medie.

Pentru consumul de energie electrică al întovărășirilor pomicole, furnizorii de energie vor aplica prețul stabilit pentru consumatorii cu vulnerabilitate energetică ridicată, în limita unui volum total lunar per întovărășire pomicolă echivalent cu 75 kWh.

De asemenea, a fost ajustat orarul deconectării iluminatului stradal pe timp de zi. Astfel, felinarele vor fi oprite între orele 08.00 - 16.00.

Foto: Guvern 


 
Ultimele Știri
/ 27 August, 2026

Declarațiile Președintei Maia Sandu la conferința de presă comună cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenskyy, și Președintele României, Nicușor Dan

/ 27 August, 2026

35 de ani de Independență: Peste 2.000 de militari și reprezentanți ai instituțiilor de forță au defilat la Parada din PMAN

/ 27 August, 2026

Noii miniștri ai Dezvoltării Economice și Digitalizării și Agriculturii și Industriei Alimentare depun mâine, ora 10:00, jurământul de învestire

/ 27 August, 2026

Președinta Republicii Moldova a adus un omagiu celor care au apărat independența țării

/ 27 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, de Ziua Independenței: „Să prețuim drumul parcurs și să construim în continuare țara noastră”

/ 27 August, 2026

Președinta Maia Sandu, de Ziua Independenței: „Lucrurile mari le putem face doar împreună”

/ 26 August, 2026

Republica Moldova sărbătorește 35 de ani de la proclamarea independenței

/ 26 August, 2026

Reformele democratice și parcursul european al Republicii Moldova, discutate de președintele Parlamentului și noua șefă a Oficiului Consiliului Europei la Chișinău

/ 26 August, 2026

Igor Grosu s-a întâlnit cu Ambasadorul Republicii Turcia în Republica Moldova, Uygar Mustafa Sertel, la încheierea mandatului acestuia la Chișinău

/ 26 August, 2026

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere de rămas-bun cu Ambasadorul Republicii Lituania, Tadas Valionis

/ 26 August, 2026

Ambasadorul Lituaniei, Tadas Valionis, decorat cu „Ordinul de Onoare”

/ 26 August, 2026

Întrevederea Președintei Maia Sandu cu membrii Comitetului Politic al NATO

/ 26 August, 2026

Premierul Vasile Tofan, în discuții cu președintele Consiliului Organizației Aviației Civile Internaționale, despre dezvoltarea sectorului în Republica Moldova

/ 26 August, 2026

59 de tineri au încheiat programul de stagii plătite în serviciul public