ro

 

Oficial
17 Aprilie, 2026 / 06:05
/ 09 Martie, 2022

Cuantumul salariului minim garantat în sectorul real va fi majorat până la 3500 lei

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 9 mar. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi majorarea cuantumului salariului minim garantat în sectorul real până la 3500 de lei, începând cu 1 aprilie 2022. Decizia a fost luată urmare a consultărilor cu partenerii sociali, în cadrul dialogului tripartit pe platforma Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective, informează MOLDPRES. 

Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Executivului, statul reglementează salarizarea angajaţilor din unităţile cu autonomie financiară, conform Legii salarizării nr. 847/2002, prin stabilirea mărimii cuantumului minim garantat a salariului în sectorul real, dar şi unele norme şi garanţii de stat (plata sporurilor de compensare pentru munca prestată în condiţii nefavorabile, plata orelor de noapte, plata orelor suplimentare, plata pentru orele de staţionare şi aflarea în șomajul tehnic etc.).

Proiectul aprobat astăzi își propune să asigure o creștere continuă a garanțiilor minime în domeniul salarizării, în vederea menținerii puterii de cumpărare a salariaților și asigurării unui mediu concurențial echitabil la nivel regional și internațional.

Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual de către Guvern, în funcție de creșterea sumară anuală a indicelui prețurilor de consum și a ratei de creștere a productivității muncii la nivel național.

Foto: Guvern


 
Ultimele Știri
/ 08 Aprilie, 2026

Reguli noi la comercializarea ouălor: Informații mai exacte pe ambalaj și evidență mai strictă a produselor

/ 08 Aprilie, 2026

Guvernul simplifică raportarea accidentelor de muncă și îmbunătățește colectarea datelor

/ 08 Aprilie, 2026

Acces mai bun la tratamente: Guvernul modernizează sistemul de autorizare a medicamentelor

/ 07 Aprilie, 2026

Implicarea autorităților naționale în procesul de programare pe Interreg în contextul noului cadru financiar multianual al UE pentru perioada 2028-2034

/ 07 Aprilie, 2026

INTERVIU MOLDPRES │Valeriu Chiveri: „Reintegrarea graduală în diferite domenii reprezintă calea spre o soluționare durabilă a conflictului transnistrean”.

/ 07 Aprilie, 2026

Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu șeful Misiunii Comitetului Internațional al Crucii Roșii

/ 07 Aprilie, 2026

Șefa statului va întreprinde o vizită oficială în Irlanda, țară care va deține din iulie președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene

/ 06 Aprilie, 2026

Agenția Moody's îmbunătățește ratingul Republicii Moldova la B2, cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani

/ 03 Aprilie, 2026

Autoritățile intensifică măsurile de prevenire și intervenție pe Nistru, în contextul unui nou val de poluare anticipat

/ 03 Aprilie, 2026

Premierul Alexandru Munteanu, în ajunul Zilei Salvatorului: „Dincolo de cifre și intervenții, există ceva ce nu poate fi măsurat: încrederea oamenilor că, în cel mai greu moment, cineva va veni”

/ 03 Aprilie, 2026

Experții pentru ocrotirea mediului s-au întrunit într-o nouă ședință de lucru

/ 03 Aprilie, 2026

Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a discutat cu ambasadorul Republicii Federale Germania în Republica Moldova

/ 03 Aprilie, 2026

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu senatorul american Jack Reed

/ 02 Aprilie, 2026

Propuneri pentru eficientizarea activității ministerelor, discutate în cadrul unei mese rotunde