ro

 

Oficial
16 Decembrie, 2025 / 19:46
/ 16 Decembrie, 2021

Delegația R. Moldova cere CUC luarea unei atitudini față de prezența ilegală a așa-numitor „grăniceri” în Zona de Securitate

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Membrii Comisiei Unificate de Control s-au întrunit în ședință ordinară la Bender, iar în centrul atenției s-a aflat incidentul din 2 decembrie curent, când două automobile ale forțelor „grănicerești” au fost fixate în preajma localității Cocieri, teritoriu controlat de autoritățile constituționale, informează MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În context, Delegația Republicii Moldova a prezentat un apel scris către toate componentele CUC cu îndemnul de a include pe ordinea de zi două subiecte importante. Primul ține de activitatea așa-numitor „grăniceri” în Zona de Securitate, iar cel de-al doilea presupune elaborarea unui mecanism eficient de monitorizare a situației în Zona de Securitate în caz de agravare a acesteia.

Delegația Moldovei consideră că forțele „grănicerești” reprezintă acea structură care neglijează în mod vădit actele aprobate de CUC bazate pe Acordul moldo-rus semnat la 21 iulie 1992 și care prin acțiunile sale periclitează libera circulație în perimetrul de responsabilitate al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, dar și generează alte încălcări ale drepturilor și intereselor fundamentale ale cetățenilor.

Dezbaterile îndelungate nu s-au soldat cu includerea acestor probleme pe agenda oficială a ședinței, exponenții Tiraspolului blocând din nou examinarea obiectivă și luarea unor decizii pertinente pe aspectele de actualitate.

Astfel, Comisia Unificată de Control a reușit să aprobe Raportul Comandamentului Militar Întrunit cu privire la situația în Zona de Securitate constatată în perioada 8-14 decembrie 2021.

La fel, la solicitarea reprezentanților Ucrainei, pe motivul expirării mandatului, au fost înlocuiți 9 din cei 10 observatori militari delegați de către această țară în componența grupului de observatori militari al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a discutat cu primarii din raionul Călărași: „Modernizarea locală poate continua într-un ritm și mai accelerat”

/ Acum 5 zile

Proiecte guvernamentale în satul Sipoteni: Investiții în infrastructura locală și servicii publice

/ Acum 5 zile

Premierul Alexandru Munteanu efectuează o vizită de lucru în raionul Călărași

/ Acum 5 zile

Situația drepturilor omului în regiunea transnistreană – subiect de discuție în cadrul unei conferințe naționale

/ Acum 5 zile

Șefa statului, Maia Sandu, va întreprinde o vizită oficială în Republica Cipru

/ Acum 5 zile

Mobilier școlar nou pentru Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Corjova

/ Acum 6 zile

Prioritățile de dezvoltare locală și regională în procesul de aderare la UE, discutate la Guvern

/ Acum 6 zile

Președinta Maia Sandu l-a numit pe Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență

/ Acum 6 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în dialog cu Ambasadorul Ungariei, Sandor Szabo

/ Acum 6 zile

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Șefa interimară a Misiunii OSCE în Republica Moldova, Izabela Sylwia Hartmann

/ Acum 6 zile

Scutiri de taxe la import pentru moldovenii care se întorc din diasporă: mecanism extins pentru 2026

/ Acum 6 zile

Moldova a devenit membră a rețelei europene în domeniul evaluării independente a calității reglementării

/ Acum 6 zile

Statul sprijină antreprenorii: Noi măsuri fiscale de stimulare a unor sectoare economice și de eliminare a unor discrepanțe legislative

/ Acum 6 zile

Moldovenii din Quebec vor putea beneficia de pensii și prestații sociale